Bibliografie

BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza”, Ed. Academiei, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 BREZIANU, Barbu, FORTUNESCU, Irina, “N.N.Tonitza. Corespondența”, Ed. Meridianea, București, 1978 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984

ulei pe carton, 50 x 30 cm

Provenienţă

Colecţia Dr. Anamaria Roth şi Dr. Edgar Nicolau

Nudul feminin poate fi citit în istoria artelor românești pe mai multe canale vizuale, pornind de la sfârșitul secolului al XIX-lea și parcurgând creația unui număr relativ restrâns de artiști ce au abordat cu succes subiectul. Tonitza este fără îndoială unul dintre cei mai apreciați pictori ai nudului și poate fi plasat chiar în top. Evidența acestui fapt poate fi argumentată în special prin receptarea operei sale în epocă, când nudurile sale, fie cele adolescentine, intime, fie cele târzii, cu senzualele tătăroaice, reprezentau apogeul genului în epocă, la mare „bătaie” cu uleiurile lui Camil Ressu sau ale lui Iser. Începând cu 1926 tema nudului revine frecvent în operele lui Tonitza. De altfel la prima expoziție a Grupului celor Patru, din 1926, expunea ”Nud în iatac”, lucrare apreciată printre mai numeroasele portrete de copii prezente. Desenul, tehnica pe care și-a perfecționat-o de-a lungul colaborării cu diverse reviste pentru care a lucrat satiră socială, este cel care susține forma în cazul nudului. Pictorul a ajuns treptat la armonizarea elementelor constructive ale acestei teme, forma și culoarea. Modelele sale preferate erau soția, fiicele, iar în ultima parte a carierei turcoaicele și tătăroaicele din Dobrogea. “Niciunde conștiinciozitatea profesională nu este mai intens pusă la încercare, ca în studiul nudului”, scria pictorul. Lipsite de tridimensionalitate, desfășurându-și corporalitatea numai în plan, nudurile lui Tonitza, caracterizate de linia suavă, ondulată, prin care artistul reușește să sugereze feminitatea intrinsecă, capătă volum prin culoare. S-a vorbit despre linia lui Tonitza ca fiind influențată de Ingres ori de Modigliani. Cu toate acestea critica a identificat caracteristicile personale ale stilului său cum ar fi ”caligrafia netă și fină”, ”carnația de o dulce și somnoroasă moliciune în tonuri de nuanța trandafirului palid, a ivoriului sau a sâmburelui de migdală.” De altfel, pictorul preciza că problemele care îl preocupau erau “grația și culoarea”, “grația va fi melodia ritmurilor liniare - iar culoarea: învăluirea simfonică în care va șerpui acea melodie.” Miron Paraschivescu este cel care a asemuit, cel mai potrivit, torsurile lui Tonitza cu ”niște viori vii”. Specificitatea nudurilor create de Tonitza în anii ’30 – înainte de “descoperirea” Balcicului – așadar în primii 2-3 ani, ne este oferită chiar de opera de față: nudul în natură, în fapt un tors de femeie, de cele mai multe ori pozând cu spatele la privitor, pe un fundal aparent vegetal.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.