Descriere
Cele mai importante nume ale artei românești, opere de valoare muzeală, importante colecții de artă și o cauză nobilă fac din Licitația de Iarnă un adevărat eveniment regal și o sărbătoare a artei. Descoperă marii artiști ai artei românești - Grigorescu, Baba, Tonitza, Pallady, Aman, Petrașcu, Țuculescu, Bălașa sau Ciucurencu și capodoperele acestora care impresionează prin stil unic, tehnici inimitabile și abordări inovatoare. Licitația de Iarnă este completată de secțiunea caritabilă dedicată strângerii de fonduri pentru Casa Memorială Doina Cornea, despre care Ana Blandiana spune: "Societăţii româneşti, de azi, îi lipsesc multe, dar nimic nu-i lipseşte mai mult decât modelele umane - acele personalităţi exemplare care prin opera şi viaţa lor merită a fi amintite, omagiate şi imitate, şi după ce nu mai sunt printre noi. Doamna Doina Cornea (iată un nume care nu poate fi folosit nici după moarte fără atributul de politeţe) ne-a ţinut tuturor locul şi a reprezentat poporul român în faţa restului Europei ani la rând – un model şi o remuşcare că nu aveam curajul să-i urmăm exemplul. Acest exemplu trebuie să rămână viu în continuare, pentru ca şi următoarele generaţii să-i poată învăţa dăruirea şi îndrăzneala. De aceea, nu e nimic mai necesar şi mai firesc decât un Muzeu Doina Cornea în casa ei de la Cluj, acea casă care rezistă în faţa istoriei, nu numai în realitate, ci şi în fotografiile de urmărire din dosarul ei de securitate."