Licitația #622

Licitația de Iarnă #622/2025

 image

Licitație

Marți, 16 decembrie 2025 17:00
Palatul Cesianu-Racoviță, București

Loturi

196

Valoare totală:

1282650€

Percentage of sold lots:

74

Descriere

În prag de iarnă, scena artistică românească își deschide din nou porțile către eleganță, tradiție și dialogul dintre epoci. Licitația de Iarnă din acest sezon reunește, într-o selecție atent curatoriată, lucrări rare și reprezentative semnate de vechii maeștri ai artei românești, alături de creații puternice ale unora dintre cei mai apreciați artiști contemporani. În prim-plan se află capodopere ale picturii clasice românești: Nicolae Grigorescu, cu un nud inspirat de plen-air-ul de la Barbizon, dar și cu o colombină ce fascinează prin dimensiune, colorit, dar proveniență și parcurs expozițional; Samuel Mützner, maestru al culorii și al vibrației impresioniste, de la naturi statice și peisaje, până la personaje melancolice; Theodor Aman, pionier al modernității artistice în România, cu un interior mistic și oriental și Ștefan Luchian, „poetul florilor”, cu un pastel specific ultimei perioadei de creație. Alături de aceste nume care au definit identitatea culturală a unei epoci, licitația deschide un dialog vizual cu arta contemporană prin lucrări semnate de remarcabilul Adrian Ghenie, Ștefan Câlția, cu universul său oniric și riguros construit, și Sabin Bălașa, vizionar al mitologiilor moderne, al culorilor intense și al lumilor simbolice.