295. După război [1923]

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimare

EUR 9.000 - 16.000

Adjudecat

EUR 16.000

Sesiune

Mie, 18 decembrie 2013 19:00

Profund expresionistă, creația ce a definit în proporție covârșitoare etapa de după Primul Război Mondial devine cel mai pertinent produs artistic al lui Nicolae Tonitza din perioada 1919-1924. Încă din primele expoziţii, Tonitza a manifestat în lucrările sale predispoziţia către o tematică inspirată “din lumea celor umili”, precum intitulase o serie de desene expuse în 1916 împreună cu Ştefan Dimitrescu. Această preocupare se accentuează prin experienţa războiului, când, mobilizat şi trimis pe front în prima linie, cade prizonier în luptele de la Turtucaia şi ajunge în lagărul de la Kârdjali. Colegii de suferinţă i-au fost timp de aproape doi ani modele pentru cele aproape 1.000 de desene şi schiţe, pe care Tonitza intenţiona să le publice în scopul propagandei pacifiste. Tema războiului va rămâne în opera sa până către anul 1925, zilele petrecute pe front şi în lagăr marcându-l puternic şi alimentând cu subiecte dramaticele picturi-reportaje, rezultate din observaţia directă. În 1919, se mută în Bucureşti, unde începe să desfăşoare o activitate pusă “îndeosebi în slujba fraţilor celor mai umili”, îndreptându-și arta către manifestări de dezaprobare, evident toate în regim pictural. Tonitza se afiliază cu mișcările socialiste conduse de Gala Galaction, iar arta sa pătrunde către sferele sociale, marcând suferința și ororile războiului în cicluri ce marchează una dintre cele mai accentuate manifestări expresioniste de la începutul perioadei interbelice. (I.P.)

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986 COMARNESCU, Petru, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1962 ZAMBACCIAN, Krikor, ‘‘N. Tonitza’’, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, f. l., f. a.

Dimensiuni

custom 38,5

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta sus, în creion, N. N. Tonitza

Lot.notes

Pe verso lucrarea este semnată N.N. Tonitza şi datată 1923.

Datare

1923

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Peisaj de toamnă

278. Peisaj de toamnă

    Estimare EUR 800 - 1.600
    Adjudecat EUR 2.750
Flori de primăvară

358. Flori de primăvară

Margareta Sterian

    Estimare EUR 1.400 - 2.200
    Adjudecat EUR 2.250
Dialog

291. Dialog

    Estimare EUR 700 - 900
    Adjudecat EUR 1.000
Serată pariziană

186. Serată pariziană

Emilian Lăzărescu

    Estimare EUR 1.200 - 1.800
    Adjudecat EUR 2.000