327. Lebăda albă [1926-1928]

Pictor, grafician și critic de artă, Nicolae Tonitza, supranumit “pictor al copiilor”, își desavârșeste studiile artistice la Iași, apoi la München și Paris, fiind influențat în estetica sa de impresionism și postimpresionism, prin accentul pus pe studiul luminii, dar și de modul decorativ de a gândi compoziția, specific curentului Art Nouveau. Cu o existență zbuciumată, datorată condițiilor grele de trai, dar și felului său boem de a fi, Tonitza își face debutul într-o perioadă de frământări sociale, el remarcându-se prin solidaritatea față de problemele celor nevoiași. Este trimis pe front, în prima linie, în 1917, unde cade prizonier în luptele de la Turtucaia și este internat în lagărul de la Kîrdjali. Aflat într-un decor oriental, acesta schițează siluetele băștinașilor cu turban, șalvari și feregele. Motivele sale de inspirație reală vor fi însă tovarășii săi de suferință, pe care îi desenează în atelierul improvizat în interiorul lagărului. În cei doi ani de prizonierat, personalitatea lui artistică, cât și cea morală se vor adânci, căpătând noi valențe. În 1919 se mută în capitală, trăiește în frig , într-o cameră neîncălzită și începe o colaborare cu revista “Socialismul”, publicând aproape 300 de caricaturi și desene virulente, arta sa fiind folosită în lupta împotriva nedreptăților. În aceste condiții, el începe să deseneze bătrâni și copii zgribuliți de frig, încercând să deslușească destinele unei categorii sociale. În acestă perioadă, începe să-și contureze viziunea portretistică, care va capăta un aer original. Sentimentul de tandrețe paternă, cât și semnificația unei copilării anume se amplifică abia după 1921, când se retrage cu familia la Vălenii de Munte. Însă el nu va cauta o individualizare psihologică, ci trăsăturile generale ale copilăriei, candoarea, naivitatea, tot ce vine din inexperiența, dezordinea lor armonioasă, pasiunea pentru mișcarea liberă si lumină. Alcătuit din sute de elemente particulare, chipul copilului devine un microcosmos, învăluit de ocrotire caldă. Ochii reprezintă cea mai importantă parte din ansamblul chipului copilului, fiind o poartă spre lumea sufletească a acestora, dezvăluindu-se mirați, triști, obosiți, neînțelegători și chiar neînțeleși. Zâmbetul este absent, buzele încremenite în tăcere, sentimentul fiind transmis prin intermediul îmbinărilor cromatice ale întregii suprafețe, în pete sau în tonuri de culoare. Capul pruncului cu fruntea ușor boltită este înfășurat de cele mai multe ori într-o băsmăluță albă sau înflorată, este pictat în tonalități calde, cu accente de albastru, roșu și cafeniu. Petele negre de pe ochi sugerează o privire mai dramatică și pătrunzătoare, deoarece artistul pune pe pata de negru opac si câte un grăunte de culoare mai deschisă, pentru a da o licărire de viața ochilor. Procedeul, adaptat în funcție de trăsăturile feței, surprinde căutarea și curiozitatea specifică copiilor. Cu trecerea timpului, rănile războiului se vindecă, conflictele sociale se atenuează, Tonitza se va desprinde de activitatea de grafician militant, îndreptându-se spre tematici mai senine. Pictorul va re-descoperi “bucuria culorii” și va renunța la tonurile mâloase și vineții. Influența lui Luchian este vizibilă, în special în “Curte de mahala în București” și “Vatra”, dar și alte opere inspirate de “Lăutul”. Obiectele sunt construite și fixate în spațiu prin culoare, iar armonia arabescului linear se contopește cu armonia coloritului. Lucrează “din amintire”, iar majoritatea tablourilor executate pe de rost au la bază un studiu preliminar după viu. Tablourile cu copii infățișează o lume delicată, cu aer întrebător, coloritul hainelor și fundalurilor în tonuri vii , reliefând trăsăturile chipului. Procedeul fundalului colorat provine de la Luchian si creează imagini încărcate de lirism. Construind chipuri cu o expresie capricioasă, cu ochi rotunzi și catifelați, încărcați de aleanuri juvenile, pictorul creeaza portretul ideal al copilăriei și adolescenței: “Fata pădurarului”, “Fetița olandeză”, “Băiatul florăresei”, “Negustorul cel mic” etc. Compozițiile își au rădăcinile în arta noastră tradițională, fundalul având tonuri de gri sau carmin deschis, cu flori stilizate ca pe o scoarța țarănească, cu falduri, funde și linii șerpuite. Unda emotivă îi definește creația, fiind însoțită de senzația de prospețime și atenția față de amănunte. Portretul nostru este creat în perioada de maturitate artistică, după 1922, îmbinând rigoarea specifică stilului german cu luminozitatea și claritatea picturii franceze. Linia șerpuiește conturând suprafețe largi, fără accentuarea amănuntelor nesemnificative. Tabloul reflectă o înclinatie spre analiză și introspecție, personajul pare prins în propria lume, punctul de expresivitate maximă este concentrat în ochii aproape hipnotizanți, ce par că doresc să atragă și să comunice cu privitorul. De asemenea, culoarea neagră ca tăciunele a ochilor conferă gravitate privirii și o încarcă de dramatism. Umbrele închise de dedesubtul ochilor sporesc senzația de interiorizare a fetiței și vibrează în întreaga compoziție. Buzele sunt puternic colorate, părul vizibil și neacoperit, ce încadrează chipul simetric al fetei. Obrajii nu mai sunt îmbujorați ca în multe alte tablouri ale lui Tonitza, fiind străbătuți de o paloare ce se încadrează în compoziție. Albastrul (verzui) camășii fetiței sugerează claritatea intențiilor, iar pasărea albă de pe piept transparența emoțională, în concordantă cu vârsta parcă. Compoziția este statică, personajul este reprezentat frontal, pe un fundal tern, fapt ce amplifică senzația de rigiditate a tabloului. Expresia chipului se rezumă la câteva trăsături prin care reușește să transmită sentimente privitorului, dar care însă nu individualizează personajul. Între diferitele elemente ale chipului artistul stabilește relații, pune accent pe unele, doar le sugerează pe altele, adăugând funcții puternic afectiv. În concluzie, opera face parte din creația de maturitate a artistului, este încărcată de dramatism și mister, tabloul descoperind universul atât de îndrăgit de Tonitza.

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, ”Nicolae Tonitza”, Ed. Arta Grafica, Bucuresti, 1967 Șorban, Raul, ”Nicolae Tonitza”, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1965 COMARNESCU, Petru, ” N.N.Tonitza” , Ed. Tineretului, Bucuresti, 1962

Dimensiuni

custom 39,5x50

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, Tonitza

Datare

1926-1928

Provenienţă

anii '30-'50, colecția diplomatului român Basil Stoica (1889 - 1959), apropiat al lui Thomas Masaryk și al lui Ionel I.C. Brătianu, cunoscător a 14 limbi străine, luptător pentru fondarea și consacrarea României Mari, președinte în 1918 al Ligii Naționale a Românilor din America, ministru plenipotențiar în Bulgaria și Albania (1930-1936), Țările de Jos (1937-1939), secretar general al Ministerului Afacerilor Externe (1939-1945), negociator în 1946 al cauzei României ca și țară cobeligerantă la Conferința de Pace de la Paris; decedat la Jilava după 9 ani de detenție; preluată din familia diplomatului prin confiscare în 1977 de Muzeul Național de Artă al României; în 2009, după căderea regimului comunist, în urma unui şir îndelungat de procese, restituită moştenitorilor diplomatului.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.