326. Natură statică cu liliac alb şi pipă [1932-1933]

Creația lui Theodor Pallady se încărca, încă din perioada vieții acestuia, cu un anumit grad de ascetism estetic, manieră dusă la nivelul de artă și în comportamentul de zi cu zi. Datorită acestor valențe conexe cu produsul artistic în sine, modul de relaționare cu opera lui Pallady – atât cea picturală, cât și cea grafică – trebuie să fie strâns legat și de spiritul și personalitatea acestuia. Criticul de artă interbelică, cea care și-a asumat uneori rolul de comentator al creației palladyene (Oscar Han, H. Blazian, G. Oprescu etc.) trebuie să fii fost în acord sau măcar în cunoștiință de cauza cu credințele pictorului, chiar dacă relația acestuia cu mediul cultural era filtrat de foarte multe ori de capricii ale personalității (puternice). “Pictura, pentru mine, nu este o îndemânare și mai puțin încă o voluptate. E o necesitate de clipă cu clipă. O necesitate dureroasă de a mă confesa mie însumi, sincer și neiertător. Pictura mea e jurnalul existenței mele cotidiene. Un jurnal intim, în care se desfășoară, fără menajamente pentru mine și alții, fără panaș și fără morgă – direct și rapid – pulsul vieții mele, cu variațiile lui fatale, de la un an la altul, de la un ceas la altul”. Acesta era Pallady (din “Pallady scriind”, Dana Crișan, 2009, pag. 31), un caracter puternic, intransigent și pasional. Îndreptându-ne către anul ce ne interesează direct în cazul operei de față – 1933 – una dintre cele mai inspirate și grăitoare cronici asupra expoziției organizate de Pallady la Ateneul Român venea din partea unui critic aparte – Oscar Han. În paginile ziarului “Curentul”, Han începea analiza expoziției astfel: “Personalitatea pictorului se reflectă în opera sa. Un senior. Cărunt, cu barba potrivită figurii, cu fruntea liniștită, cu silueta dreaptă de spadasin, cu gest rupt dar stăpânit, cu glas domol; numai privirea se lasă cu o umbră permanentă de regret. E -ul în care pictorul topește toată cruditatea realității în tablourile sale”. Dincolo de aprecierile personale, tipice unor vremuri trecute și a unui altfel de cultură și educație, apariția lui Pallady reprezenta în epocă un factor în plus de distincție. Han puncta atunci aceste elemente tocmai datorită acestei apartenențe reciproce a creației la creator și viceversa. Opera de față se regăsea în acea expoziție din primăvara anului 1933 alături de un ansamblu total de 112 picturi și desene, numărul exact fiind cunoscut din însemnările pictorului, însemnări ce ne ajută să descoperim și titluri, cât și sume de achiziții. Una dintre cele mai interesante informații ce ne parvin din aceste notații constă în numele colecționarilor cumpărători. George Oprescu, K. Zambaccian, H. Trembiski, N. Ghika Budești, Marina Știrbei, Emil Ottulescu sau chiar Automobil Clubul Român, alături de mulți alții se numărau printre admiratorii lui Pallady. (I.P.)

Bibliografie

CRIȘAN, Dana, “Pallady scriind. Jurnale, scrisori, însemnări”, Ed. Compania, București, 2009 GEORGESCU, I.L., “Pe urmele lui Pallady”, Ed. Lumina Lex, București, 1998 MÂNDRESCU, Anatol, “Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971 ŞORBAN, Raoul, "Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975

Dimensiuni

height 37 cm, custom 45,5

Descriere

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat lateral stânga, în creion, TPallady

Informații documentare

Opera a participat la expoziția personală Theodor Pallady, Ateneul Român, București, martie-aprilie 1933, la categoria 23.

Lot.notes

Număr de inventar Muzeul Municipiului Bucureşti, 939860. Menţiunea: RIDICAT DE LA MUZEUL MUN. BUCUREŞTI, AZI, 21.02.2008, CONFORM PROCESULUI-VERBAL NR.467/21.02.2008.

Datare

1932-1933

Provenienţă

colecția Marie Jeanne (Diamandy) și Nicolae Bastaki. Marie Jeanne era fiica Ioanei Pallady din căsătoria acesteia cu Constantin Diamandy, boier și diplomat român, ministru plenipotențiar la Petersburg și ulterior, ambasadorul României la Paris. Constantin Diamandy a avut cu Ioana, născută Ghika, 3 copii: Marie Jeanne, Magda și Ion. Marie Jeanne s-a căsătorit cu Neculai Bastaki, inginer agronom cu studii în Belgia, iar sora sa, Magda, cu Emil Sturdza și mai apoi cu George G. Assan, alături de care a locuit în casa Assan din piața Lahovary, astăzi Casa Oamenilor de Știință. Iubitoare de artă, Marie Jeanne și-a început colecția sub îndrumarea tatălui. Confiscată în anii '80, în 2008, în urma deciziei din 2006, opera este restituită de către Muzeul Municipiului București, către moștenitorii familiei Bastaki.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.