otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Creaţia lui Ion Ţuculescu marchează un moment de sincronizare a artei româneşti cu cea internaţională, marcată după cel de-Al Doilea Război Mondial de dramatism exprimat cromatic. Personalitatea artistică a lui Ion Ţuculescu este profund expresionistă, însă direcţia spre care s-a orientat şi ritmul în care a prelucrat toate motivele de inspiraţie naţională şi occidentală îl plasează în originalitate şi singularitate. Din punct de vedere cromatic, opțiunea pentru expresionism se accentuează din 1942, când apar contrastele violente, iar nuanțarea începe să dispară, culoarea fiind folosită pentru calitatea de a crea raporturi decorative pe fundalul folosirii tot mai preganante a negrului. Raportându-ne la latura subiectivă, creația lui Ion Țuculescu este probabil cea mai susceptibilă unor analize profunde, date fiind unicitatea, apariția și locul în arta românească și internațională a mijlocului de secol XX. Deși creația sa a fost diseminată și criticată în nenumărate rânduri - în special după decesul artistului sau după confirmarea internațională a valorii picturii sale (după 1966) - orice apariție a unei opere schimbă discursul și necesitatea reconsiderărilor estetice. Trecând peste clasificări și recurențe stilistice, etapele de creație ale lui Ion Țuculescu - chiar dacă condensate într-o perioadă relativ scurtă de timp - devin subiectul unor discuții interesante referitoare la plasarea, relevanța și locul unor opere ce se află la granițe stilistice. Acest fapt este de cele mai multe ori întâlnit în cazul operelor din ultima perioadă de viață (creație), așadar în ultimii 5 ani, atunci când căutările artistului depășesc un nivel estetic lesne de înțeles. Chiar dacă pare desuet, abstractul sau tendințele abstractizante către care s-a îndreptat autorul nu sunt ușor asimilabile de istoria artei românești. Acest fapt se explică nu doar prin prisma unicității, ci și datorită caracterului intim ce a dus la această manieră, la acest mod de lucru. Lucrarea “Păsări enigmatice” se înscrie în ultima perioadă de creaţie a artistului. Creaţiile din această perioadă de absolută maturitate artistică sunt marcate de acelaşi stil considerat de sorginte expresionistă, la care se adaugă accente fauve prin cromatică şi geometrizare. Totuşi, fauviştii luau ca reper în manifestarea lor artistică regăsirea esenţialului prin violenţa şi pasiunea forţei de expresie susţinute de alegerea culorilor şi a formelor elementare. Ion Ţuculescu se desprinde de motivaţia şi scopul caracteristice fauviştilor prin faptul că el nu pune la baza artei sale violenţa pasională a forţei de creaţie prin alegerea cromaticii şi a formei. Deşi artistul exprimă intens trăirile prin pictură, în centrul creaţiei acestuia se regăsesc mai degrabă magia şi forţa mistică sau spirituală emanate prin tablourile sale. Ochii omniprezenţi, mari, larg deschişi reprezintă o stilizare de stări, trăiri şi momente, cumulate într-o serie de motive care, colate şi redate în ansamblu, comunică sintetic un mesaj complex. Ludicul transpare nu numai prin coloristică, ci şi prin maniera de comunicare cu privitorul, pe care artistul le provoacă prin creaţia sa la un joc de descifrare a puzzle-urilor cu sens reprezentate în fiecare dintre tablourile sale. Elementele abstracte au în pictura lui Ţuculescu prezenţa şi simbolul pe care le deţine în opera lui Henry Moore seria de sculpturi verticale, ridicate pe coline sau creste. Un ultim nivel de abstractizare îl constituie disoluţia totală a realului, imaginea devenind in exclusivitate proiecţia imaginară a eului creator. Ceea ce predomină în lucrarea “Păsări enigmatice” este calitatea lirică a culorilor, îmbinarea unor tonalităţi de şoc, dramatismul viziunii, toate redate în ritmuri puternice, vibraţii dense de culoare, alteori vaporoase, ce se integrează în mişcarea ondulatorie a universului şi au caracter de confesiuni. S-ar putea vorbi poate de o influenţă a lui Vasili Kandinsky şi Paul Klee, de ermetismul acestuia din urmă, de o poezie interioară operei. În această perioadă se individualizează Țuculescu abstractizant care, după 1957 - 1958, preia un discurs mult esențializat și își transformă corpusculii picturali în opere de sine stătătoare. Artistul preia calitatea decorativă a elementului de sursă tradițională, îl dislocă și îi reconfigurează nu doar forma, ci și simbolistica, reușind către finalul deceniul șase să deschidă o etapă elitistă a creației sale. (I.C.)
ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, în monogramă, TUC
Lot.notes
Etichetă de participare în expoziţia "Ion Țuculescu", Muzeul de Artă al R.P.R.
Datare
1961
Provenienţă
colecţia Maria Ţuculescu
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Creaţia lui Ion Ţuculescu marchează un moment de sincronizare a artei româneşti cu cea internaţională, marcată după cel de-Al Doilea Război Mondial de dramatism exprimat cromatic. Personalitatea artistică a lui Ion Ţuculescu este profund expresionistă, însă direcţia spre care s-a orientat şi ritmul în care a prelucrat toate motivele de inspiraţie naţională şi occidentală îl plasează în originalitate şi singularitate. Din punct de vedere cromatic, opțiunea pentru expresionism se accentuează din 1942, când apar contrastele violente, iar nuanțarea începe să dispară, culoarea fiind folosită pentru calitatea de a crea raporturi decorative pe fundalul folosirii tot mai preganante a negrului. Raportându-ne la latura subiectivă, creația lui Ion Țuculescu este probabil cea mai susceptibilă unor analize profunde, date fiind unicitatea, apariția și locul în arta românească și internațională a mijlocului de secol XX. Deși creația sa a fost diseminată și criticată în nenumărate rânduri - în special după decesul artistului sau după confirmarea internațională a valorii picturii sale (după 1966) - orice apariție a unei opere schimbă discursul și necesitatea reconsiderărilor estetice. Trecând peste clasificări și recurențe stilistice, etapele de creație ale lui Ion Țuculescu - chiar dacă condensate într-o perioadă relativ scurtă de timp - devin subiectul unor discuții interesante referitoare la plasarea, relevanța și locul unor opere ce se află la granițe stilistice. Acest fapt este de cele mai multe ori întâlnit în cazul operelor din ultima perioadă de viață (creație), așadar în ultimii 5 ani, atunci când căutările artistului depășesc un nivel estetic lesne de înțeles. Chiar dacă pare desuet, abstractul sau tendințele abstractizante către care s-a îndreptat autorul nu sunt ușor asimilabile de istoria artei românești. Acest fapt se explică nu doar prin prisma unicității, ci și datorită caracterului intim ce a dus la această manieră, la acest mod de lucru. Lucrarea “Păsări enigmatice” se înscrie în ultima perioadă de creaţie a artistului. Creaţiile din această perioadă de absolută maturitate artistică sunt marcate de acelaşi stil considerat de sorginte expresionistă, la care se adaugă accente fauve prin cromatică şi geometrizare. Totuşi, fauviştii luau ca reper în manifestarea lor artistică regăsirea esenţialului prin violenţa şi pasiunea forţei de expresie susţinute de alegerea culorilor şi a formelor elementare. Ion Ţuculescu se desprinde de motivaţia şi scopul caracteristice fauviştilor prin faptul că el nu pune la baza artei sale violenţa pasională a forţei de creaţie prin alegerea cromaticii şi a formei. Deşi artistul exprimă intens trăirile prin pictură, în centrul creaţiei acestuia se regăsesc mai degrabă magia şi forţa mistică sau spirituală emanate prin tablourile sale. Ochii omniprezenţi, mari, larg deschişi reprezintă o stilizare de stări, trăiri şi momente, cumulate într-o serie de motive care, colate şi redate în ansamblu, comunică sintetic un mesaj complex. Ludicul transpare nu numai prin coloristică, ci şi prin maniera de comunicare cu privitorul, pe care artistul le provoacă prin creaţia sa la un joc de descifrare a puzzle-urilor cu sens reprezentate în fiecare dintre tablourile sale. Elementele abstracte au în pictura lui Ţuculescu prezenţa şi simbolul pe care le deţine în opera lui Henry Moore seria de sculpturi verticale, ridicate pe coline sau creste. Un ultim nivel de abstractizare îl constituie disoluţia totală a realului, imaginea devenind in exclusivitate proiecţia imaginară a eului creator. Ceea ce predomină în lucrarea “Păsări enigmatice” este calitatea lirică a culorilor, îmbinarea unor tonalităţi de şoc, dramatismul viziunii, toate redate în ritmuri puternice, vibraţii dense de culoare, alteori vaporoase, ce se integrează în mişcarea ondulatorie a universului şi au caracter de confesiuni. S-ar putea vorbi poate de o influenţă a lui Vasili Kandinsky şi Paul Klee, de ermetismul acestuia din urmă, de o poezie interioară operei. În această perioadă se individualizează Țuculescu abstractizant care, după 1957 - 1958, preia un discurs mult esențializat și își transformă corpusculii picturali în opere de sine stătătoare. Artistul preia calitatea decorativă a elementului de sursă tradițională, îl dislocă și îi reconfigurează nu doar forma, ci și simbolistica, reușind către finalul deceniul șase să deschidă o etapă elitistă a creației sale. (I.C.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
