134. Halatul roşu

1871, Iaşi - 1956, Bucureşti

Estimare

EUR 12.000 - 18.000

Adjudecat post-licitație

EUR 12.000

Sesiune

Mar, 20 decembrie 2016 19:00

Reprezentant

Prin esenţa sa, arta lui Pallady reprezintă un refuz la tot ceea ce poate fi pitoresc ori determinat de sentimentalism şi emfatizare, lăsând spaţiu sintezelor, sau mai bine spus, simplificării formelor şi culorilor, ridicând operele sale la un incontestabil nivel de echilibru. Cu o extraordinară consecvenţă, drumul operei palladyene, delimitată fizic de anii 1920 şi 1943, se prezintă nealterat în totalitatea lui, aceasta fiind dovada cea mai reprezentativă a originalităţii pictorului fascinat de plasticitatea florilor, a nudurilor şi a naturii. Nudurile feminine se află în strânsă legătură cu spaţiul atelierului, ambele făcând subiectul tendinţei de idealizare a lui Pallady, devenind întruchipări ale aspiraţiei sale către perfecţiune, posibilă numai prin opera de artă. Nu este interesat de reprezentarea trăsăturilor modelului şi nici de asemănare, pentru că, aşa cum mărturiseşte, modelul constituie doar un pretext pentru artist de a-şi exprima trăirile şi deci importantă este adecvarea imaginii la aceste sentimente, iar nu la figura ce îi pozează. Intenţia artistului, care se desprinde din întreaga sa operă, este aceea de corectare a realităţii pe care o găseşte nesatisfăcătoare, nudurile feminine devenind expresia absolutului feminin. Frumuseţea nu este căutată în perfecţiunea trupului, ci în armonia ritmurilor sale, în destinderea adusă de sentimentul de intimitate, în starea de vis şi erotismul pe care îl respiră.

Bibliografie

JIANU, Ionel, "Pallady", Ed. Căminul Artei, Bucureşti
MÂNDRESCU, Anatol, "Theodor Pallady", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971
ŞORBAN, Raoul, "Theodor Pallady", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975

Dimensiuni

width 72 cm, height 53 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga sus, cu roşu, în monogramă, "TP"

Provenienţă

colecția istorică Gen. Constantin Doncea (1904-1973). Constantin Doncea a fost membru supleant al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (1948-1958), a deținut funcții de adjunct (ajutor de primar general al Capitalei din noiembrie 1947 până în februarie 1948, ministru adjunct la Construcții între 1948 și 1950), iar între 1956 și 1957 a fost ministrul Colectărilor în guvernul condus de Chivu Stoica.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Notiţe

169. Notiţe

Jules Pascin

    Estimare EUR 700 - 1.200
    Adjudecat EUR 600
Ulcică cu anemone

20. Ulcică cu anemone

Eustaţiu Stoenescu

    Estimare EUR 2.500 - 3.500
    Adjudecat EUR 4.750
Nud cu eșarfă roșie

186. Nud cu eșarfă roșie

Leon Biju

    Estimare EUR 1.200 - 1.800
    Adjudecat EUR 3.500