ulei pe pânză, 60 x 49.5 cm, semnat stânga sus, cu brun, "N. Tonitza"

Informații documentare

Cel mai probabil opera a participat la expoziția Grupul celor Patru, Pictură-sculptură, Cartea Românească, Sala Ileana, 12 februarie-12 martie 1927 la cat. 60, sub titlul "Katrina (portret)" - conform inscripției de pe verso.

Se naşte la Bârlad, pe 13 aprilie 1886, primul dintre cei cinci copii (a mai avut doi frați și două surori) ai Anastasiei şi ai lui Neculai Tonitza. La vârsta de 16 ani, Nicolae Tonitza se înscria la Şcoala Naţională de Belle Arte din Iaşi, unde va fi coleg cu pictorul Ştefan Dimitrescu, alături de care leagă o strânsă prietenie. O primă călătorie de studii o va face în vacanţa de vară a anului 1903, cu prilejul unei excursii arheologice, condusă de Grigore Tocilescu, vizitând astfel mai multe oraşe ale Italiei (Roma, Palermo, Napoli, Torino), cea de-a doua călătorie, în anul 1908, realizându-se cu scopul perfecţionării propriului talent. Astfel, ajunge la München, în Germania, unde este admis la Academia Regală bavareză de arte frumoase, în clasa profesorului Hugo von Habermann. Un an mai târziu, abandonează studiile şi se îndreaptă către Italia (Milano, Parma, Torino, Genova, Veneţia, Florenţa) şi Franţa, la Paris, unde rămâne doi ani, frecventând atelierul pictorilor Edmond Aman-Jean şi Pierre Laprade şi, foarte posibil, unele academii libere de pe Montparnasse. Urmând obiceiului celorlalţi artişti, de a studia opera marilor maeştri, Tonitza a realizat mai multe interpretări ale lucrărilor lui Delacroix, Ingres, Daumier, Carrière, Ferain şi Paulbot, simţindu-se stimulat mai ales de mesajele vibrante şi aspiraţiile progresiste ale artei lui Daumier şi Forain. Reîntors în ţară, Nicolae Tonitza va participa la manifestările Societăţii „Tinerimea Artistică” (1912), devine reprezentant de seamă al asociației “Arta Română”, întemeiază gruparea artistică „Grupul celor patru” (1926), alături de artiştii Francisc Şirato, Oscar Han şi Ştefan Dimitrescu, colaborează scriind cronici artistice pentru publicaţiile „Rampa”, „Luceafărul”, „Universul literar”, „Lumea”, „Dreptatea”, „Artele frumoase”, „Sinteza”, „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Gazeta literară” şi altele. Chiar și această scurtă și sterilă biografie ne oferă informații despre cât de important și reprezentativ a fost Nicolae Tonitza pentru cultura românească interbelică. Arta sa a reușit să elaboreze cicluri însemnate în mai toate genurile abordate, peisajul, florile și portretele sale fiind înscrise în panoplia celor mai înalte produse culturale autohtone. Poate cea mai importantă temă modelată, cel puțin prin ochi contemporani, este copilul, subiect care în creația lui Tonitza se desăvârșește și se individualizează în rândul portretelor sau a compozițiilor cu personaje. Lumea copilăriei este pictată într-o galerie de chipuri inocente, inspirate în mare parte de copiii săi, alături de care a trăit şi asupra cărora şi-a îndreptat toată atenţia sa creatoare. Pictorul îi observă în timpul jocului, când mănâncă, când citesc, când dorm şi visează – aici vorbim în special despre familia sa, Catrina, Irina, Petru și Silică, dar și nepoți sau copii ai prietenilor (Nineta, Ticuleana etc.). La mijlocul anilor '20, o dată cu evoluția firească a picturii sale, Tonitza începe să dezvolte și un vizual inedit al trupului uman. Pe copii (ai săi sau modele) îi transformă în funcție de credințele picturale, îi întinerește sau îmbătrânește, îi întristează, îi dezbracă sau îi costumează în personajele triste ale circului. Toate acestea aveau să creeze finalmente un tablou inedit al copilului, trata prin ochii ingenioși ai marelui Tonitza.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.