119. Flori de câmp

Pornind de la interogaţii ce ţin de consistenţa materială a obiectelor, Dărăscu reuşeşte să emancipeze culoarea pe pânzele sale. Cu o gamă cromatică aproape neschimbată pe parcursul întregii cariere, pictorul reuşeşte continuu să moduleze variat culoarea, cu ajutorul căreia compune un univers puternic înrădăcinat într-un cult al senzaţiei vizuale. Utilizând o paletă restrânsă, dialogul valoric fundamental are loc instinctiv între albastru şi roşu, alături de care se întrepătrund verdele, galbenul sau brunurile şterse. Pornind de la interogaţiile cezanniene asupra raporturilor cromatice de cald şi rece, Dărăscu construieşte întreaga compoziţie în jurul bivalenţei calorice intermediate de cele două culori dominante. Faţă de maniera predecesorului său, Dărăscu nu modelează formele prin juxtapunerea savantă a nuanţelor, în căutarea acelei structuri de tonalităţi, ci încorporează caldul şi recele în întreaga substanţă, iar transparenţa formelor lui Cezanne este preschimbată în voluptate materială dărăsciană. Consistenţa oferită volumelor este realizată de pictorul nostru prin tuşe largi, spontane şi nervoase, dar deopotrivă păstoase, ce încarcă forma de carnalitate şi tridimensionalitate. În construcţia acestui buchet de flori Dărăscu nu ezită să folosească culoarea în saturaţie maximă, chiar dacă de cele mai multe ori culoarea pură este imediat întărită de o complementară, sau de variaţii de ton. Prin tuşe repetitive forma ia consistenţă şi se modelează senzual după impresia lăsată artistului. Punctul central al lucrării se observă lesne, tocmai din cauza folosirii culorilor pure, roşul captând interesul prin efectul vizual puternic. Contrastul intens este întărit prin alăturarea tonurilor reci de albastru şi verde, dar şi prin variaţii calitative, care sunt realizate prin decompresarea cromatică în suprafeţele întinse de albastru şters. Complexul pictural devine astfel caracterizat de tensiu­nea şi vibraţia coloritului expresiv, conturul şi umbra fiind excluse din realizare. Într-o contradicţie de viziune, Dărăscu schimbă fundamental modul de reprezentare a motivului ales şi, de la peisajele observate în perspective largi şi revelatoare, natura statică este atent focusată pe singularitatea vazei cu flori. Fundalul pierde din înţelesul figurativ şi rămâne doar cu calităţile de armonizare cromatică a întregului. Dărăscu utilizează inteligent valenţele luminii, care însă nu este concentrată în fascicole şi nu provoacă contraste sau efecte, ci este difuză, coordonată exclusiv de gradul de reflexie dat de suprafeţele colorate. Prin pensulaţii fine de alburi şi rozuri, florile par să se încarce de luminiscenţă prin propria lor carnalitate, efect iscusit de Dărăscu şi prin contrastul simultan. Culorile se influenţează reciproc, iar mutaţiile de tonuri întăresc impresia optică.

Bibliografie

”Nicolae Dărăscu, magician al culorii”, Muzeul Cotroceni, 2009 CONSTANTINESCU, Paul, CLONARU, Hariton, ”Expoziția Nicolae Dărăscu”, Muzeul de Artă al R.S.R, 1966 DRĂGUŢ, Vasile, ”Nicolae Dărăscu”, Ed. Meridiane, 1966

Dimensiuni

width 55 cm, height 45 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta sus, cu roșu, Dărăscu

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.