otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Lucian Grigorescu pornea în interogaţiile faţă de natură de la peisaj, lăsându-şi ochii să fie primii şi singurii interlocutori ai actului artistic. Artistul reuşeşte să folosească informaţii minime ce îi parvin din scrutarea naturii, ajungând la o purificare a datelor vizuale. Transpunerea picturală a motivului devine astfel eliberată de orice ”greutate” plastică pe care ar putea să o aducă elementele constructive ale realității surprinse. La limita viziunii catalogate superficială, Grigorescu reuşeşte să coordoneze date ale concretului numai prin corespondenţe cromatice, din ce în ce mai subtile, care traduc în timp real o sinteză agilă a senzaţiilor analitice. În fapt, aceste impresii senzoriale ajung la rândul lor impresii vizuale, armoniile create fiind produsul unei sintetism cromatic accentuat. În “Peisaj din Balcic” reuşeşte să orânduiască întreaga compoziţiei în jurul un motiv central, ce devine arbitru al naturii surprinse. De o parte şi alta a stâlpului central ne sunt înfăţişate două teme predilecte ale operei lui Grigoresc, natura şi urbanul. Locul din care tabloul este privit nu este ales întâmplător, mai ales că se ştie că artistul avea o manieră proprie de a-şi selecta priveliştile. În afară de a fi un mediator al naturii, stâlpul surprinde şi maniere diferite de abordare a tonurilor de culoare. Cu o apetenţă bine cunoscută pentru ocruri, partea dreaptă a tabloului este inundată de nuanţe de roşu-oranj sau galben ocru, formând acea poleială recognoscibilă perioadei de la Balcic. Astfel ni se relevă cum Grigorescu formulează lumina pe pânzele sale, tonicitatea culorilor conturând un complex efervescent care, pus în cantităţi mici şi dese, animă şi încălzesc atmosfera. Nu avem un singur centru de interes vizual, ci avem atâtea câte alăturări de complementare avem pe suprafaţa tabloului. Grigorescu construieşte materialitatea tactilă cu ajutorul ocrului auriu, culoare locală, care este întinsă pe suprafaţa cea mai mare, cel puţin comparativ cu celelalte nuanţe. Tonul general cald este întărit de tonurile crude folosite în conturarea naturii pure, pe care o observăm lesne în peisajul de faţă, mai ales prin delimitarea cadrelor surprinse. Stâlpul este intenţionat lăsat în centrul compoziţiei ca mediator al elementelor văzute, de la stânga la dreapta, însă, în plus, face legătura longitudinal, unind cerul de restul operei. De altfel, din punct de vedere al realizării cromatice, cerul nu primeşte o atenție specială, fiind caracterizat de simplitate în realizare. Albastrul este pastelat, întins în tuşe largi, singurele ”sclipiri” fiind date de nuanţe de alb, cu menirea de a echilibra acordurile în relaţie cu restul peisajului. În construcţia viziunii se observă cum Grigorescu încarcă lucrarea cu un caracter bicefal, fapt trădat, din nou, de orientarea curioasă, în relaţie cu stâlpul din prim-plan. Unghiul de perspectivă nu este întâmplător, devenind un reper anatomic al naturii. Observatorul pare să devină chiar stâlpul, însă faţă de o instanţă umană, el este obiectiv şi imuabil. În relaţie directă cu elementele arhitectonice ale lucrării, culoarea şi tuşa nu fac notă discordantă de la această diviziune. Astfel armonia este completată, paradoxal, printr-un dezacord subtil în realizarea plastică, în partea stângă a lucrării, revelându-se natura febrilă a lui Grigorescu. Trecând prin urbanul torid, care se topeşte sub propria-i luminiscenţă, apoi prin cerul pastelat şi îngheţat, ajungem la un peisaj efervescent, unde maxim două trei tuşe sunt la fel, amintind de acea visceralitate a peisajului. Iscusinţa prin care Grigorescu realizează acest tablou rămâne de necontestat prin maniera personală de a transforma compoziţia într-un întreg perfect omogen, în care forma, tuşa, culoarea şi expresia se unifică. Pânza vibrează la unison, ca un organism unitar, prin relaţia subtilă dintre pictor şi natura ce i se destăinuie în faţa ochilor. Pornind de aici, Grigorescu recunoaşte în faţa şevaletului cum trebuie să creeze, cum trebuie să inoveze, şi aceste lucruri le face în manieră realistă şi deopotrivă ideală.
Bibliografie
“Retrospectiva Lucian Grigorescu”, M.N.A.R, Muzeul Colecțiilor, București, 1994
ARGINTESCU-AMZA, Nicolae, “Lucian Grigorescu”, Ed. Meridiane, 1969
CÂRNECI, Magda, ‘Lucian Grigorescu”, Ed. Meridiane, 1989, Bucureşti
OPREA, Petre, “Lucian Grigorescu”, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1967
Dimensiuni
width 40 cm, custom 32,5
Descriere
ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu brun, L. Grigorescu
Informații documentare
Lucrarea este reprodusă în monografia “Lucian Grigorescu”, Magda Cârneci, Ed. Meridiane, 1989, Bucureşti, cat. 38
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Lucian Grigorescu pornea în interogaţiile faţă de natură de la peisaj, lăsându-şi ochii să fie primii şi singurii interlocutori ai actului artistic. Artistul reuşeşte să folosească informaţii minime ce îi parvin din scrutarea naturii, ajungând la o purificare a datelor vizuale. Transpunerea picturală a motivului devine astfel eliberată de orice ”greutate” plastică pe care ar putea să o aducă elementele constructive ale realității surprinse. La limita viziunii catalogate superficială, Grigorescu reuşeşte să coordoneze date ale concretului numai prin corespondenţe cromatice, din ce în ce mai subtile, care traduc în timp real o sinteză agilă a senzaţiilor analitice. În fapt, aceste impresii senzoriale ajung la rândul lor impresii vizuale, armoniile create fiind produsul unei sintetism cromatic accentuat. În “Peisaj din Balcic” reuşeşte să orânduiască întreaga compoziţiei în jurul un motiv central, ce devine arbitru al naturii surprinse. De o parte şi alta a stâlpului central ne sunt înfăţişate două teme predilecte ale operei lui Grigoresc, natura şi urbanul. Locul din care tabloul este privit nu este ales întâmplător, mai ales că se ştie că artistul avea o manieră proprie de a-şi selecta priveliştile. În afară de a fi un mediator al naturii, stâlpul surprinde şi maniere diferite de abordare a tonurilor de culoare. Cu o apetenţă bine cunoscută pentru ocruri, partea dreaptă a tabloului este inundată de nuanţe de roşu-oranj sau galben ocru, formând acea poleială recognoscibilă perioadei de la Balcic. Astfel ni se relevă cum Grigorescu formulează lumina pe pânzele sale, tonicitatea culorilor conturând un complex efervescent care, pus în cantităţi mici şi dese, animă şi încălzesc atmosfera. Nu avem un singur centru de interes vizual, ci avem atâtea câte alăturări de complementare avem pe suprafaţa tabloului. Grigorescu construieşte materialitatea tactilă cu ajutorul ocrului auriu, culoare locală, care este întinsă pe suprafaţa cea mai mare, cel puţin comparativ cu celelalte nuanţe. Tonul general cald este întărit de tonurile crude folosite în conturarea naturii pure, pe care o observăm lesne în peisajul de faţă, mai ales prin delimitarea cadrelor surprinse. Stâlpul este intenţionat lăsat în centrul compoziţiei ca mediator al elementelor văzute, de la stânga la dreapta, însă, în plus, face legătura longitudinal, unind cerul de restul operei. De altfel, din punct de vedere al realizării cromatice, cerul nu primeşte o atenție specială, fiind caracterizat de simplitate în realizare. Albastrul este pastelat, întins în tuşe largi, singurele ”sclipiri” fiind date de nuanţe de alb, cu menirea de a echilibra acordurile în relaţie cu restul peisajului. În construcţia viziunii se observă cum Grigorescu încarcă lucrarea cu un caracter bicefal, fapt trădat, din nou, de orientarea curioasă, în relaţie cu stâlpul din prim-plan. Unghiul de perspectivă nu este întâmplător, devenind un reper anatomic al naturii. Observatorul pare să devină chiar stâlpul, însă faţă de o instanţă umană, el este obiectiv şi imuabil. În relaţie directă cu elementele arhitectonice ale lucrării, culoarea şi tuşa nu fac notă discordantă de la această diviziune. Astfel armonia este completată, paradoxal, printr-un dezacord subtil în realizarea plastică, în partea stângă a lucrării, revelându-se natura febrilă a lui Grigorescu. Trecând prin urbanul torid, care se topeşte sub propria-i luminiscenţă, apoi prin cerul pastelat şi îngheţat, ajungem la un peisaj efervescent, unde maxim două trei tuşe sunt la fel, amintind de acea visceralitate a peisajului. Iscusinţa prin care Grigorescu realizează acest tablou rămâne de necontestat prin maniera personală de a transforma compoziţia într-un întreg perfect omogen, în care forma, tuşa, culoarea şi expresia se unifică. Pânza vibrează la unison, ca un organism unitar, prin relaţia subtilă dintre pictor şi natura ce i se destăinuie în faţa ochilor. Pornind de aici, Grigorescu recunoaşte în faţa şevaletului cum trebuie să creeze, cum trebuie să inoveze, şi aceste lucruri le face în manieră realistă şi deopotrivă ideală.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
