74. Tătăroaică [a doua jumătate a anilor '20]

În tentativa de a recunoaște sursele imaginare ale universului tonitzian, putem descoperi un adevărat vocabular vizual pe care pictorul și l-a cultivat încă de la primele contacte cu pictura, în adolescența ieșeană. Anii petrecuți la școala de arte frumoase din capitala moldovenească, chiar dacă nu vor reprezenta cei mai prolifici ani ai începutului de carieră a lui Tonitza, au avut darul de ai contura tânărului imaginea a ceea ce ar trebui să însemne pictura, și în fapt cultura, pe un spectru mult mai larg. Renunțarea la cursurile școlii, forțată atât de împrejurări sociale(vara lui 1907) dar și de tiparele prea rigide, scolastice, așa cum le-a simțit pictorul alături de Ștefan Dimitrescu sau Constantin Bacalu, prieteni de o viață, a reprezentat momentul oportun pentru inițierea unui itinerar vest-european, eminamente educativ. Un moment important al formării sale artistice a fost întâlnirea cu pictorul Luchian, pe care îl cunoaşte în 1913, şi care îi devine maestru spiritual. Afinităţile pe care le simţise încă de la început față de creația lui Luchian se manifestă pe planul concepţiei şi premiselor artistice - cei doi împărtășesc dragostea pentru om şi solidaritatea cu cei aflaţi în suferinţă - dar şi pe planul temelor şi subiectelor predilecte. Cunoaşterea creaţiei lui Luchian, petrecută în anii de maturitate, când deja se realizase ca grafician, a avut efectul de a-l orienta pe Tonitza către pictură, asupra căreia se apleacă cu mai multă dedicare, începând din 1922. Concepţia lui Tonitza despre raportul dintre motiv şi pictură îşi află originea în interpretarea lui Luchian, pentru care pictorul trebuia să lucreze în spiritul obiectului analizat, iar nu să îl imite sau copieze. Tonitza consideră reprezentarea motivului o dominare a acestuia, în timp ce reproducerea – doar un mijloc de a rămâne în “sclavia” figurativă. Astfel, artistul caută să impună motivului stări ale sufletului său, fără a se mulţumi doar cu analiza cromatică şi fără a încerca să evadeze prin acesta din realităţile zilei. Pentru un artist care îşi dedică aproape întreaga operă crezului său umanist, portretul devine expresia cea mai înaltă la care acesta poate apela. Cu o istorie relativ cunoscută a portretisticii tonitziene, care se dezvoltă excepțional după 1920, traseul urmat de pictor înspre aprofundarea genului urmează un drum foarte personal. Fără elementele biografice ce i-au marcat existența – prizonieratul din timpul Primului Război Mondial, boala contractată, sărăcia, moartea unui copil – calitățile psihologice ce îi definesc portretistica puteau fi atenuate sau inexistente. Un alt factor important de menționat este definit de alegerea modelului. Tonitza face carieră pentru început prin imortalizarea familiei, de la autoportret la portretul soției sau la superbele înfățisări ale celor două fete, Catrina și Irina, toate se orânduiesc într-o suită de chipuri intime, personale. Această capacitate a artistului de a transgresa de la intim la public, prin generalizare, a fost înlesnită tocmai de trăsăturile de caracter mulate de propria lui viață. Dacă cu ajutorul ochilor - drept unealta cea mai desăvârșită cu care iscusește chipuri - reușește să străbată o creație de aproximativ două decenii, tehnica, stilul, estetica și analiza psihologică nu fac decât să urce creația la rang de capodoperă. În legătură cu limbajul culorilor, Tonitza credea că acestea pot să “cânte”, să “plângă”, să se “orchestreze reciproc”, pot să “ilustreze o revoltă” sau exprima “un tremur sufletesc”, prin armoniile ei, care pot fi “triste sau solemne”. Având în vedere faptul că avem de a face cu pictura unui colorist pasionat de efect și de anduranța acestuia în ochiul privitorului, descoperim cum bagajul tehnic se lărgește. În acest fel, Tonitza reușește să evite portretul fotografic, prea realist sau steril și atinge note de suplețe și senzualitate pură atunci când lucrează cu alte modele decât cele din casă. Astfel, depășind perioada Vălenii de Munte (1921-1924), când pictează exclusiv familia, Tonitza va căuta pe parcursul deceniului trei chipuri cu tâlc sau chipuri care sunt pretabile unor metamorfeze imaginate. Modelele cele mai îndrăgite de artist vor deveni personajele descoperite în Dobrogea, turcii și tătarii, cu care intră în contact în vizitele la Mangalia, începând din 1925. “Tătăroaica” ne introduce în acest ciclu iscusit din a doua parte a deceniului trei, perioadă în care Tonitza experimentează și la nivel psihologic. Tenta expresionistă oferită atmosferei generale este atenuată de maniera ce ne amintește de faptul că artistul își reconfigura paleta în urma sejururilor estivale la Mangalia. Vioaie, în mișcări alerte de pensulă, culoarea este întinsă prin sacadările tipice de tușă pe suprafețele definite de volume. Chiar dacă în regim scenografic lipsesc acele adnotări stilistice – flori, cadru vegetal, buline sau forme geometrice – pe care le găsim la portretele din primii ani ai deceniului trei al secolului trecut, Tonitza marchează perdeaua decorativă prin acel decupaj portretistic. Fundalul neutru permite astfel planului central, chipul, să fie evidențiat prin însăși calitatea cromatică. Portretul marchează în același timp o categorie inedită: ochii sunt de astă dată ascunși, expresia personajului fiind lăsată în seama ambiguității. (I.P.)

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945 ȘORBAN, Raoul, “Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973

Dimensiuni

width 29.5 cm, height 40 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga sus, cu brun, Tonitza

Datare

a doua jumătate a anilor '20

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.