4. Case pe Valea Siretului

1899, Huşi, Vaslui - 1982, Bucureşti

Estimare

EUR 2.500 - 4.500

Adjudecat

EUR 5.500

Sesiune

Joi, 29 septembrie 2011 00:00

Născut în anul 1899 la Huşi, Adam Bălţatu a avut dintotdeauna o anumită înclinaţie către pictură: “În copilărie mă interesau imaginile colorate, hărţile, icoanele; mă încântau culorile de toamnă aruncate peste vii, priveam cu plăcere tristă cerurile de octombrie ca şi cele dintâi accente de verde primăveratec. Tot ce era formă şi culoare mă interesa, mai ales culoarea”. A fost elev la Şcoala de Belle-Arte din Iaşi, alături de Aurel Băeşu şi Mihai Onofrei. Deşi se dovedise a fi un talent promiţător, tânărul artist a fost constrâns de rigorile academiste şi nevoit să îşi oprească studiile. A preferat studiul după natură, ce avea să fie şi punctul de plecare al întregii sale creaţii. Cu un puternic simţ pentru culoare, Bălţatu s-a considerat a fi un “interpret al naturii şi locurilor de la noi”, undeva prelunând spiritul grigorescian. Pictura sa este încărcată de emoţii şi sentimente, pe care reuşeşte să le transmită prin acordul perfect între culoare şi desen. În “Case pe valea Siretului” artistul nu doar pictează un peisaj rural, ci reuşeşte să transmită energia naturii folosind culori puternice, vii, precum galben, albastru, verde şi pe alocuri accente de roşu. Într-un adevărat asalt cromatic, atmosfera își extrage tocmai din tonurile tari surplusul senzorial necesar.

Bibliografie

DUMITRESCU, Maria, „Adam Bălţatu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970

Dimensiuni

width 40 cm, height 30 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat centru jos, cu roșu, Adam Bălțatu

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

De la pescuit

87. De la pescuit

Ghelman Lazăr

    Estimare EUR 700 - 1.200
    Adjudecat EUR 850
Bărci la Chioggia

55. Bărci la Chioggia

Nicolae Dărăscu

    Estimare EUR 18.000 - 28.000
    Adjudecat EUR 24.000
Peisaj din Balcic

92. Peisaj din Balcic

Lucian Grigorescu

    Estimare EUR 800 - 1.600
    Adjudecat EUR 1.100
Pod peste Sena

50. Pod peste Sena

Dimitrie Berea

    Estimare EUR 2.000 - 4.000
    Adjudecat EUR 3.250