68. Țărăncuță cu fuior coborând spre casă

La Paris, Grigorescu cunoaşte alţi artişti români veniţi pentru completarea studiilor sau stabiliţi acolo şi se împrieteneşte cu Constantin Stăncescu, elev al lui Tăttărescu, care îl familiarizează cu oraşul. Acesta îl convinge să se înscrie la cursurile pregătitoare ale lui Charles Gleyre, (pe care le-a urmat până în 1862), când a fost admis la École des Beaux-Arts. În atelierul lui Gleyre, preluat de la Delaroche şi prestigios pentru stilul neogrec, a fost coleg, printre alţii, cu Auguste Renoir. Frecventează apoi atelierul lui Sébastien Cornu, reputat pictor de subiecte religioase şi istorice, realizate în spiritul unui clasicism academic. Acolo îi cunoaşte pe Charles de Laforce, Emmanuel Lansyer şi Alphonse Fournier, care îi devin prieteni. Până în vara anului 1863, continuă să studieze cu Cornu, dar profită mai mult de arta pe care o ofereau muzeele pariziene, pe care le vizitează deseori şi unde realizează copii după opere celebre ale lui Prud’hon, Géricault, Rubens, Rembrandt, Giorgione şi Salvador Rosa. Aceste opţiuni relevă oscilarea lui Grigorescu între două extreme, una de factură clasică, iar cealaltă romantică (1), semnificativă fiind copia pe care o execută după “Dreptatea şi Răzbunarea Divină urmărind Crima” a lui Prud’hon, pictor apreciat pentru stilul său neoclasic graţios. Mediul artistic parizian al perioadei era marcat de dezbateri ideologice în jurul abandonării ierarhiei genurilor şi a eliminării supremaţiei temelor istorice şi religioase, care au dus la dezvoltarea peisajului ca gen autonom. Încă din jurul anului 1850 critica de artă semnalase creşterea importanţei peisajului şi vorbea despre viziunea realistă sau naturalistă a unora dintre artiştii contemporani, precum Millet, Corot sau Courbet, care s-au remarcat prin preocuparea constantă pentru redarea naturii, a cerului şi a ţăranilor lucrând câmpul (2). Un an după sosirea lui Grigorescu la Paris, Manet avea să picteze “Dejunul pe iarbă”, tablou care a provocat o mare agitaţie în mediul artistic al capitalei, ducând la crearea Salonului Refuzaţilor. În vara primului an al lui Grigorescu la Paris, 1862, ajunge la Barbizon, precum o dovedeşte o schiţă datată în acel an. Cu prilejul participării la celebrul “Concurs al copacului”, pleacă într-o excursie de studiu în pădurea Fontainebleau, unde întâlneşte grupul de artişti stabiliţi acolo şi descoperă că lecţiile învăţate de la aceștia îi sunt mai utile decât cele de la academie. Printre cei care îi vor influenţa hotărâtor concepţia artistică sunt Corot, Diaz de la Peña, Dupré, Decamps, Daubigny, Charles Jacque, Huet, Millet, Troyon şi Rousseau, cunoscuţi drept “grupul pictorilor de la Barbizon” (3). Cea de-a doua perioadă franceză a lui Grigorescu este considerată de către unii critici ca fiind cea cuprinsă între 1880 şi 1886, perioadă cuprinsă în faza maturităţii sale artistice. Lumina capătă o nouă însemnătate, fiind sursa contrastelor şi a semitonurilor, iar nuanţelor le sunt atribuite valori spirituale (4). Foloseşte tonuri puternice de culoare, tuşe luminoase aplicate rapid cu pensula sau cuţitul într-o pastă densă şi strălucitoare, care formează pete cromatice, caracteristice pentru noua sa manieră picturală. A rămas întotdeauna fidel unei viziuni realiste, de felul celei a lui Manet, deşi a fost întotdeauna aproape de grupul impresioniştilor, urmărindu-le direcţia. Cu pictorii de la Barbizon a împărtăşit viziunea naturii interpretate realist, însă în cheie poetică, înţelegând să preia de la aceştia doar acele elemente care se potriveau temperamentului şi viziunii sale. Grigorescu a refuzat întotdeauna eticheta unei şcoli şi se recomanda ca pictor al naturii ţării sale şi al exemplelor admirabile ale peisagiştilor francezi. Opera de maturitate a lui Grigorescu se caracterizează printr-un sentiment liric personal dar şi prin stilul său impresionist. Pictura pe care artistul însuşi o considera ca expresia sensibilităţii sale era aceea impresionistă, toate mărturiile verbale de care dispunem indicând faptul că scopurile artei sale se situau în această zonă. Temperamentul şi puterea sa de analiză optică pătrunzătoare şi instantanee, l-au făcut să se orienteze către plein air şi impresionism, care se concentrau asupra momentelor şi aspectelor, construind o imagine veridică asupra lumii cu ajutorul tuşelor de culoare. Pentru impresionişti, totul în jur era culoare, nuanţată de lumina solară, imaginată în formă de molecule, care organizate de pictor, formau tabloul. Totuşi, pictura lui Grigorescu diferă în unele aspecte de realizările impresionismului francez: motivele din lucrările pictorului român nu se pulverizează în atmosferă, sub acţiunea razelor de lumină, iar structura formală nu slăbeşte. Dimpotrivă, la Grigorescu, forma picturală respectă structura subiectului, iar volumele sunt reprezentate compact, indiferent de planul de profunzime în care sunt poziţionate. Rareori în tablourile sale obiectele capătă o existenţă difuză, devenind lichide într-o atmosferă încărcată de lumină, căci Grigorescu şi-a menţinut, în timpul sejurului la Barbizon, simţul acut al importanţei formei. Corpurile solide îşi păstrează consistenţa picturală robustă, tuşele sale ferme de culoare opunându-se unei transfigurări accentuate a subiectelor. Capitol consistent a creației lui Nicolae Grigorescu, operele ce au ca subiect lumea satului sunt reprezentative atât datorită subiectului, cât și stilului abordat de artist după întoarcerea din Bretania. Odată cu această ultimă călătorie în Franța, începută în 1878, limbajul impresionist se grefează pe experiența anterioară, cea a perioadei barbizoniene, din anii 60. Preocuparea pentru lumină și pentru redarea spontană a acesteia conduce spre construcția din pete de culoare, diviziunea tușei construind mult dorita spontaneitate a lucrului în plein-air. Astfel, cu lucrarea ”Țărăncuță cu fuior coborând spre casă” ne aflăm, cronologic, dar și stilistic, în etapa premergătoare a ultimilor ani de viață, în așa-numita perioadă albă. Opera se situează în avangarda peisajelor executate in jurul anului 1900, compozițional desfășurându-se în cadrul unui dreptunghi orizontal, cu un personaj feminin, așezat central, pierdut aproape în abundența tușelor ce surprind peisajul. Deși este puternic stilizat, recunoaștem silueta feminină specifică lui Grigorescu, acea tipologie de țărancă filiformă, care cu fuiorul în mână, pe fundalul unui peisaj de amiază, se îndreaptă spre casă, însoțită de copii ori animale. Coborâtă, linia orizontului permite cerului o desfășurare cromatică pe două treimi din lucrare, restul fiind masa de verdeață a zonei colinare, marcată sporadic de copaci și verdeață.

Bibliografie

OPRESCU, George, “Grigorescu şi Franţa, studiu asupra formaţiei spirituale şi artistice a pictorului”, Bucureşti, 1946 REAU, Louis,” L’art roumain, Larousse”, Paris, 1946 ŞIRATO, Francisc, „Art Roumain Moderne: Grigoresco”, Collection Apollo dirigee par Al. Busuioceanu, Editions de la connaissance, Bruxelles VLAHUŢĂ, Alexandru,” Pictorul Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, 1910 VOINESCU, Teodora, “Epoca de formaţie a lui Nicolae Grigorescu”, Monitorul Oficial, Bucureşti, 1938

Dimensiuni

custom 24,5

Descriere

ulei pe pânză, semnat și datat stânga jos, cu roșu, Grigorescu, 1890

Informații documentare

Opera a participat la Expoziția “Nicolae Grigorescu“, Sala Ateneu, ianuarie 1902, de unde a fost achiziționată de Dr. G. Proca. Gheorghe Proca (1867-1943) a fost microbiolog, apropiat și urmaș al lui Victor Babeș la conducerea Institutului de Patologie și Bacteriologie “Victor Babeș“, București. Sub pseudonimul O. Carp va publica mai multe volume de poezie, fiind cunoscut și drept colaborator al revistelor “Convorbiri literare“, “Contemporanul“, “Sămănătorul“, “Viața Românească“ În perioada interbelică, opera a intrat în colecția Dr. Petru Groza. Petru Groza, avocat și om politic, a fost primul șef de guvern al Republicii Populare România. Doctor în filozofie, s-a impus în lumea politică în momentul în care a fost ales cel mai tânăr membru al guvernului Averescu (1921), fiind ministru de stat. După un nou portofoliu în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice (1926 - 1927), s-a implicat în domeniul economic, devenind unul dintre cei mai însemnați antreprenori. În 2004, opera a fost sustrasă din Casa Petru Groza din Deva, fiind recuperată în 2011 Opera este reprodusă în ”Peisajul impresionist în pictura din România”, Mircea Deac, Monitorul Oficial, București, la pag. 9

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.