otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Drumul pe care l-a urmat Jean Alexandru Steriadi în cei mai bine de 40 de ani de practică artistică este definitoriu nu numai pentru activitatea sa, ci însumează principalele puncte de interes pe care istoria artei românești moderne ni le poate oferi în procesul de identificare a unor norme și dogme teorice sau practice asupra subiectului atacat. După cum lesne putem concluziona în urma analizări biografiilor unor artiști de prim rang, traseul generalizat al școlii românești se identifică printr-un cumul mai mult decât subiectiv, ce ne prezintă o școală ce își depășeste evident condiția. Chiar dacă Academiile de artă autohtone erau destul de bine conturate și conduse, pe rând, de nume mari ale culturii românești, vidul creat de infuzia puternică de artă vest-europeană, în special în cercurile înalte, se va traduce prin exodul, chiar și temporar, a unor grupuri mai mult sau mai puțin omogene de tineri artiști. München-ul, apoi Parisul au reprezentat, pe rând, țintele cele mai celebre în epocă. Două școli reprezentative, prima înrădăcinată în practicile secolului al XIX-lea, a doua inovatoare și deschisă noului, modernului, au devenit fragmente de nelipsit din CV-ul unui tânăr absolvent de Belle Arte din Iași sau din București. Pe Steriadi îl regăsim în cercul restrâns al celor care își traduc parcursul în pași logici, fără salturi exacerbate sau încercări desprinse de dogma existentă. După o bază zdravănă acumulată în preajma lui G.D.Mirea și a lui Eugen Voinescu, și după un sejur de doi ani în capitala bavareză la Academia Regală, Steriadi își desăvârșea ucenicia, dacă la 25 de ani îl putem numi ucenic, pe malurile Senei, în cadrul binecunoscutei Academii Julian. În preajma lui Lucien Simon, cel care le-a înlesnit călătoria în Bretania și lui Steriadi și lui Ștefan Popescu, pictorul nostru va prelua principalele elemente ale stilului ce se va definitiva în timp, decenii mai târziu. Impresionismul a reprezentat pentru Steriadi probabil ultima redută pe care un artist și un profesionist ca el o putea răzbate. Chiar dacă nu s-a lăsat condus de teorii și principii constitutive, Steriadi s-a îndreptat toată cariera către acest stil, atât de îndrăgit de o gintă artistică caracterizată de un epigonism grigorescian. După depășirea marilor compoziții tematice, cu care asalta genurile cele mai personale ale artei universale, Steriadi își va descoperi adevărata chemare în peisagistică. Așa cum și moștenirea plastică ne-o arată, peisajul, fie el de sorginte marină, în Balcicuri zenitale sau în Bretanii efemere, sau de inspirație urbană, în urma contactului cu parfumul de epocă al capitalei, s-a modelat independent de contextul sau epoca din care lesne poate fi extras. Acest lucru se traduce prin eliminarea voită a marilor capodopere, a operelor ce se puteau individualiza la o minimă analiză. Pitorescul dispare ca subiect, iar în registrul cromatic niciodată nu trezește exaltări senzoriale. Gamele generate de Steriadi au urmărit mereu acea primă impresie, în care grandiosul poate foarte ușor să se amestece cu nesemnificativul. Acest lucru a înlesnit modelarea unor opere definite exclusiv de atmosferă. O uliță, prezentată în uleiul de față, îngrădită de habitatul uman, își găsește valoarea nu în semnele civilizației, ci în natura ce tronează atât compozițional, cât și cromatic. Albul iernatic și griurile cerului indecis se armonizează și devin principalele surse de atmosferă, stare atinsă tocmai prin mantaua inexistentă a manierei impresioniste. Culoarea, pensulația și lumina, drept uneltele primordiale ale unui discurs în fața peisajului, sunt asimilate de Steriadi într-un proces pictural ce devine în timp instinctiv. (I.P.)
Bibliografie
DAN, Calin, ”Jean Al Steriadi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988
DEAC, Mircea, ”Jean Al Steriadi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1962
PĂULEANU, Doina, ”Balcicul în pictura românească”, Ed. Arc 2000, Bucureşti, 2003
PĂULEANU, Doina, ”Singularitate şi reconstrucţie imaginară”, Ed. Arcade, Bucureşti, 2010
Dimensiuni
width 61 cm, custom 49,5
Descriere
ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu albastru, Jean Al. Steriadi, 1922
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Drumul pe care l-a urmat Jean Alexandru Steriadi în cei mai bine de 40 de ani de practică artistică este definitoriu nu numai pentru activitatea sa, ci însumează principalele puncte de interes pe care istoria artei românești moderne ni le poate oferi în procesul de identificare a unor norme și dogme teorice sau practice asupra subiectului atacat. După cum lesne putem concluziona în urma analizări biografiilor unor artiști de prim rang, traseul generalizat al școlii românești se identifică printr-un cumul mai mult decât subiectiv, ce ne prezintă o școală ce își depășeste evident condiția. Chiar dacă Academiile de artă autohtone erau destul de bine conturate și conduse, pe rând, de nume mari ale culturii românești, vidul creat de infuzia puternică de artă vest-europeană, în special în cercurile înalte, se va traduce prin exodul, chiar și temporar, a unor grupuri mai mult sau mai puțin omogene de tineri artiști. München-ul, apoi Parisul au reprezentat, pe rând, țintele cele mai celebre în epocă. Două școli reprezentative, prima înrădăcinată în practicile secolului al XIX-lea, a doua inovatoare și deschisă noului, modernului, au devenit fragmente de nelipsit din CV-ul unui tânăr absolvent de Belle Arte din Iași sau din București. Pe Steriadi îl regăsim în cercul restrâns al celor care își traduc parcursul în pași logici, fără salturi exacerbate sau încercări desprinse de dogma existentă. După o bază zdravănă acumulată în preajma lui G.D.Mirea și a lui Eugen Voinescu, și după un sejur de doi ani în capitala bavareză la Academia Regală, Steriadi își desăvârșea ucenicia, dacă la 25 de ani îl putem numi ucenic, pe malurile Senei, în cadrul binecunoscutei Academii Julian. În preajma lui Lucien Simon, cel care le-a înlesnit călătoria în Bretania și lui Steriadi și lui Ștefan Popescu, pictorul nostru va prelua principalele elemente ale stilului ce se va definitiva în timp, decenii mai târziu. Impresionismul a reprezentat pentru Steriadi probabil ultima redută pe care un artist și un profesionist ca el o putea răzbate. Chiar dacă nu s-a lăsat condus de teorii și principii constitutive, Steriadi s-a îndreptat toată cariera către acest stil, atât de îndrăgit de o gintă artistică caracterizată de un epigonism grigorescian. După depășirea marilor compoziții tematice, cu care asalta genurile cele mai personale ale artei universale, Steriadi își va descoperi adevărata chemare în peisagistică. Așa cum și moștenirea plastică ne-o arată, peisajul, fie el de sorginte marină, în Balcicuri zenitale sau în Bretanii efemere, sau de inspirație urbană, în urma contactului cu parfumul de epocă al capitalei, s-a modelat independent de contextul sau epoca din care lesne poate fi extras. Acest lucru se traduce prin eliminarea voită a marilor capodopere, a operelor ce se puteau individualiza la o minimă analiză. Pitorescul dispare ca subiect, iar în registrul cromatic niciodată nu trezește exaltări senzoriale. Gamele generate de Steriadi au urmărit mereu acea primă impresie, în care grandiosul poate foarte ușor să se amestece cu nesemnificativul. Acest lucru a înlesnit modelarea unor opere definite exclusiv de atmosferă. O uliță, prezentată în uleiul de față, îngrădită de habitatul uman, își găsește valoarea nu în semnele civilizației, ci în natura ce tronează atât compozițional, cât și cromatic. Albul iernatic și griurile cerului indecis se armonizează și devin principalele surse de atmosferă, stare atinsă tocmai prin mantaua inexistentă a manierei impresioniste. Culoarea, pensulația și lumina, drept uneltele primordiale ale unui discurs în fața peisajului, sunt asimilate de Steriadi într-un proces pictural ce devine în timp instinctiv. (I.P.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
