77. Portret de aristocrată (Lila, nepoata artistului) [1933]

1877, Craiova - 1953, Bucureşti

Estimare

EUR 10.000 - 18.000

Adjudecat

EUR 10.000

Sesiune

Mar, 25 septembrie 2012 00:00

Rezultat al propriilor căutări, creaţia lui Șirato oferă prilejul, mai întâi cu precădere în lucrările sale de grafică, al expresionismului (1909 – 1923), apoi al unui naturalism dus până la esenţă (1924 - 1932), în care artistul manifestă preocupări pentru formă, pentru ca în final, opera lui Şirato să ofere prilejul unei sinteze între lumină şi culoare (1933-1953), într-un raport echilibrat, unde lumina are un rol constructiv. Aşadar un pictor postimpresionist prin viziunea plastică, exprimată ca reacţie împotriva concepţiei artistice specifică impresionismului, Francisc Şirato ajunge într-un moment al carierei sale, când manifestă un interes major pentru culorile neutre şi descompunerea formei prin intermediul luminii. Deşi acest din urmă fapt poate însemna la prima vedere, o viziune impresionistă, în concepţia lui Şirato, structura obiectelor nu este modificată sub efectul luminii, ci graniţa dintre obiecte este desfiinţată de o multitudine de nuanţe care se întrepătrund. „Portret de aristocrată” dovedeşte, într-o bună măsură, preocuparea lui Şirato pentru echilibrul dintre formă şi culoare, unde fomele sunt estompate, iar lumina tremură nedesluşit pe suprafaţa corpului femeii. Astfel, fără a apela la estetica impresionistă, artistul înclină opţiunile sale artistice către construcţia prin lumină. (M.N.)

Bibliografie

ISPIR, Mihai, “Francisc Șirato”, Ed. Meridiane, București, 1979

Dimensiuni

width 33 cm, height 41 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, Şirato

Informații documentare

Proveniență: colecția Petru Comarnescu. Opera este reprodusă în monografia "Francisc Șirato", Petru Comarnescu, Ed. Căminul Artei, București, 1946, la cat. 16, sub titlul "Fată în jeț".

Datare

1933

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Gospodărie oltenească

52. Gospodărie oltenească [cca. 1910]

Eustaţiu Stoenescu

    Estimare EUR 15.000 - 25.000
    Adjudecat EUR 15.000
Pădurea de mesteceni

21. Pădurea de mesteceni

Adam Bălţatu

    Estimare EUR 2.000 - 3.500
    Adjudecat EUR 2.600
Pregătiri de pescuit

53. Pregătiri de pescuit

Ludovic Bassarab

    Estimare EUR 600 - 1.000
    Adjudecat EUR 2.800
Nud cu spatele

148. Nud cu spatele [1933-1934]

Nicolae Tonitza

    Estimare EUR 80.000 - 150.000
    Adjudecat EUR 140.000