102. Drum de ţară (la Brebu) [1908-1909]

1868, Ştefăneşti - 1916, Bucureşti

Estimare

EUR 20.000 - 30.000

Sesiune

Mar, 25 septembrie 2012 00:00

Supranumit „poetul plastic al florilor”, Ştefan Luchian a fost un pictor român, născut la 1 februarie, în localitatea Ştefăneşti, din judeţul Suceava. Vocaţia viitorului pictor se manifestă încă din copilărie, refuzând cariera militară pe care i-o pregătise tatăl (maior) Dumitru Luchian. La momentul potrivit (1885) Luchian este admis la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, la secţia de pictură, unde i-a avut ca profesori pe Theodor Aman şi Gheorghe Tătărescu. După absolvirea studiilor de la Bucureşti, în anul 1889, şi obţinerea medaliei de bronz pentru lucrările „Cap de expresie” şi „Studiu după natură”, tânărul artist pleacă cu o bursă la München, unde studiază două semestre la Academia de Arte Frumoase, executând totodată cópii după Rembrandt şi Correggio. Mediul academist riguros german nu îl mulţumeşte, iar în 1891 se îndreaptă către Paris, unde studiază la Academia Julian, cu profesorul W. Bouguereau, repetând totodată experienţa studiului în muzee sau expoziţii temporare din capitala Franţei, aflată în acea perioadă în plină efervescenţă impresionistă. De la Paris trimite mai multe lucrări cu care participă la expoziţiile „Cercului Artistic” şi la „Expoziţiile artiştilor în viaţă”. Operele sale vădesc unele influenţe ale artei lui Manet şi Degas, tabloul „Ultima cursă de toamnă” fiind unul dintre exemplele concludente în acest sens. Tehnicii uleiului, Luchian îi alătură fineţea pastelului, în care a realizat numeroase peisaje şi naturi statice. Fluiditatea contururilor, delicateţea catifelată a naturii le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Motivul copacilor situaţi pe suprafaţa uşor înclinată a colinelor a fost abordat de multe ori de artist, atras de valorile sale decorative. Reinterpretat de mai multe ori în peisajul unduitor al Brebului, motivul copacilor emană o anumită simplitate, vizibilă mai ales în întrebuinţarea mijloacelor. Într-una din scrisorile către colecţionarul, criticul de artă şi prietenul Victor Cioflec, artistul spunea: „Subiect modest, redat cu atâta simplicitate, de te miri cum acele câteva tonuri pot să reverse atâta farmec. Poate pentru că e linişte, umbră, pace.” (v. Theodor Enescu, “Ştefan Luchian: Pictură. Pastel. Acuarelă. Desen”, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007, p. 407) (M.N.)

Bibliografie

CIOFLEC, Virgil, „Luchian”, Ed. Cultura Naţională”, Bucureşti, 1924 COMARNESCU, Petru, “Luchian”, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1965 DRĂGUŢ, Vasile, “Luchian”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968 ENESCU, Theodor, “Scrieri despre artă. Ştefan Luchian şi spiritul modern în pictura românească”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000 ENESCU, Theodor, “Ştefan Luchian: Pictură. Pastel. Acuarelă. Desen”, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007

Dimensiuni

width 47 cm, height 35 cm

Descriere

pastel pe hârtie lipită pe carton, semnat stânga jos, cu negru, Luchian

Informații documentare

Proveniență: importantă colecţie privată, Bucureşti.

Datare

1908-1909

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Femeie în grădină, la Şopârliţa

34. Femeie în grădină, la Şopârliţa

Samuel Mützner

    Estimare EUR 9.000 - 16.000
    Adjudecat EUR 12.500
La amiază

42. La amiază

Alexandru Ciucurencu

    Estimare EUR 3.000 - 5.000
    Adjudecat EUR 4.750
Port la Hydra

106. Port la Hydra

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimare EUR 15.000 - 25.000
    Adjudecat EUR 21.000
Pod peste Sena

76. Pod peste Sena [1932]

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimare EUR 7.000 - 12.000
    Adjudecat EUR 9.500