131. După-amiază la Mangalia

1910, Craiova - 1962, Bucureşti

Estimare

EUR 15.000 - 25.000

Adjudecat

EUR 14.000

Sesiune

Mar, 25 septembrie 2012 00:00

Etapele și stilurile abordate de Ion Țuculescu au fost îndeaproape analizate, în special după dispariția marelui pictor, după 1962. În ultimii 50 de an, anumite elemente ale biografiei lui, traduse ca atare în pictură, au fost mai puțin evidențiate și reprezentate, în special în ochii amatorilor de artă. Binecunoscuta perioadă “totemică” a devenit parcă singura care putea să reprezinte cu succes numele unuia dintre cei mai impresionanți artiști - autodidact, expresionist, medic, biolog - așadar un om universal, în sensul de altă dată. Însă pentru o imagine completă asupra celui ce a fost pictorul Ion Țuculescu nu putem exclude acea perioadă de gestație, în care spiritul creator, nativ în cazul artistului nostru, se întărea prin cunoaștere, experiment și călătorie. Așadar ne îndreptăm privirea spre perioada 1934-1938, ani în care tânărul Țuculescu, student încă la facultățile de Medicină și Științe Naturale, se reapuca de pictura, cea care îl atrăgea atât de mult în anii copilăriei și adolescenței. În buna tradiție a pictorului peisagist, călătoria a reprezentat factorul decisiv în reluarea și interpretarea în limbaj pictural a lucrului văzut, fapte inițiate totuși la rugămintea Mariei Fotiade (soția artistului) începând cu 1934. Turcia și Grecia, descoperite în acel prim voiaj, vor reintra în vizorul artistului câțiva ani mai târziu, de astă dată peisajele devenind cu adevărat creații ale unui pictor desăvârșit. Aceasta este perioada în care peisajul devine motivul preferat al lui Țuculescu, și, chiar dacă stilul se modifică, perspectiva și orizontul, tipice unei vederi, vor persista și în “încâlcita” perioadă expresionist-abstractă. Revenind la perioada ce ne interesează direct, putem trage câteva concluzii în privința artei pe care o practica Țuculescu în perioada 1937-1938 și prin prisma cronicilor ce i-au însoțit debutul expozițional, din mai 1938. Cei mai însemnați critici ai vremii aveau să se aplece asupra expoziției acestui “necunoscut” Țuculescu, astfel George Oprescu, Petru Comarnescu sau Tache Soroceanu întrezăreau debutul unui mare pictor. În rândurile din “Adevărul literar și artistic”, Soroceanu, pictor și el, menționa: “E un debut surprinzător de frumos. De la primul contact cu lucrările sale putem spune că avem de a face cu un pictor în toată puterea cuvântului. D-l Ion Țuculescu nu-i numai un tânăr ce dă dovadă de avântul vârstei, construind nervos și puternic volumele, ci simte culoarea. Are o pastă strălucitoare, o claviatură dinamică cu armonii inedite și cu efecte ce răzbat metalic […].” Țuculescu prezenta atunci tot ce pictase mai bine în anii menționați mai sus - Balcicul, Mangalia, vedute din Corfu și imagini din sudul Franței - exprimând cu adevărat trăirile unui peisagist postimpresionist, influențat atât de marii maeștrii ai impresionismului românesc, Andreescu și Luchian, dar poate și mai mult de arta lui Van Gogh, pe care o cunoștea la celebra expoziție retrospectivă din 1937, de la Paris. (I.P.)

Bibliografie

COMARNESCU, Petru, “Țuculescu”, Ed. Meridiane, București, 1974 DAVIDESCU, Cătălin, “Țuculescu”, Scrisul Românesc, Craiova, 1988 SOROCEANU, Tache, “Expoziții” în “Adevărul literar și artistic”, anul XVIII, mai 1938, pag. 2

Dimensiuni

width 60 cm, height 49 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat şi datat stânga jos, cu albastru, I. Ţuculescu, (19)37

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Peisaj pe Valea Prahovei

23. Peisaj pe Valea Prahovei

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

    Estimare EUR 6.000 - 9.000
    Adjudecat EUR 8.500
În grădină

12. În grădină

Ipolit Strâmbu

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 3.000
Peisaj din sudul Franţei

140. Peisaj din sudul Franţei

Hans Eder

    Estimare EUR 6.000 - 9.000
    Adjudecat EUR 6.500
Pregătiri de pescuit

53. Pregătiri de pescuit

Ludovic Bassarab

    Estimare EUR 600 - 1.000
    Adjudecat EUR 2.800