otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Unul dintre factorii decisivi care au stat la baza enunțării acelor pași evolutivi ai artei lui Grigorescu se regăsește în stabilirea definitivă a artistului la Câmpina, unde acesta își va petrece – cu mici intermitențe, ocazionate de călătorii de tratament (la Karlovy Vary) sau itinerarii picturale prin Moldova sau Valea Prahovei, – tot restul vieții. Statornicia, confortul oferit de un mediu de prieteni și definitivarea statului de maestru în viață au fost factori importanți în calificarea perioadei imediat următoare șederii la Câmpina drept etapa maturității depline. Așa cum îl întâlnim în mai toate monografiile dedicate pictorului, de la Vlahuță încoace, Grigorescu este îmbrăcat în veșmântul ancestral, capabil să înscrie în harta spirituală românească micuțul oraș prahovean, fapt ce se manifesta încă din timpul vieții. Mai mult decât atât, la un nivel minim de familiarizare, majoritatea au auzit de maestrul de la Câmpina. Așadar, punând în ordine această interdependență dintre Grigorescu și locul pe care l-a binecuvântat, putem interpreta activitatea pictorului din perioada imediat periferică lui 1890 drept o pseudo-afiliere la maturitatea artistică. Din punct de vedere al imaginarului dezvoltat, impresia Văii Prahovei reprezenta deja punctul central al operelor ce își găseau relevanța în mediul înconjurător cu mulți ani înaintea finalului de secol XIX. Cele mai coerente cicluri care s-au dezvoltat și au persistat până în ultimii anii de creație, împământenite o dată cu venirea la Câmpina, s-au axat pe proximitatea subiectelor ce îl impuseseră pe Grigorescu în arta națională: portretele de țărani și ciobănași, muntence și țăranci în interior, care cu boi și priveliști din natură. Calitatea primară a operei dezvoltate în acei ultimi 15 ani de creație ține de viziune, o viziune inconfundabilă ce s-a tradus prin contactul nemijlocit cu realitatea imediată, filtrată prin sensibilitatea lirică atât de pasională. Peisajul a fost cu adevărat câștigat atunci când Grigorescu a mijlocit racordarea stilului la acea viziune, prin propria-i opinie despre impresionism, valoarea lucrurilor și estetica coordonatoare. Câștigurile acestei ultime perioade, în special în maniera picturală, au constat în valorația oferită întregii compoziții, prin capacitatea artistului de a picta întregul dar și fracțiunile cu aceeași însemnătate și calitate a universului luminos. În plus, Grigorescu a reușit să împrumute din pictura cu personaje acea idealizare tipică ce îl împiedica să prezinte altceva decât frumosul și optimistul. Astfel, peisajul său se înscrie în coordonatele unei topografii senzoriale cu adevărat reușite. Dealurile, vâlcelele, posadele, luminișurile, pajiștile străbătute de ciobănașii lui dragi, toate intră în imaginarul grigorescian și sunt transformate în excelențe estetice, inaugurând fiecare în parte cicluri elocvente. Intercalarea temelor a reprezentat pentru Grigorescu ocazia unor interogații picturale ce țin de modalitatea proprie de a evalua mediul înconjurător. Amintirea, fie ea și succintă, a prezenței umane în peisaj, vine drept o reconfortare a pictorului către atmosfera cea mai prielnică, adică printre ființele îndrăgite. Dacă ni-l imaginăm pe Grigorescu la peisaj, călcând pajiștile prahovene, nu putem scoate din discuței factorul uman, chiar și atunci când pânza de pe șevalet trăia din verdele pădurilor, al văii sau din albastrul cerului de vară. Așa îl descoperim pe Grigorescu și în cazul operei de față, unde pictorul a dorit să imortalizeze vechiul sălaș băștinaș, tipic populațiilor transhumante. Un bordei săpat în pantă, apărat de vicisitudinile vremii, construit probabil pe panta cea mai călduroasă a plaiului, este pictat de Grigorescu în maniera peisajului câmpenesc. Amintind de Barbizonul pictat în diminețile de primăvară, efervescența vegetală pulsează din pământul dur, fără a diminua însă cu nimic intensitatea nuanțelor teroase, tipică bordeiului de pământ.
Bibliografie
BREZIANU, Barbu, ”Nicolae Grigorescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987.
ENACHE, Monica (şi alţii), ”Călătorie în Bretania. Artişti evrei şi români descoperind cultura bretonă (catalog)”, MNAR, 2009
ENACHE, Monica (şi alţii), ”Grigorescu – pictor al naturii, (catalog)”, MNAR, 2008
VLAHUŢĂ, Alexandru, ”Pictorul Nicolae Grigorescu. Viaţa şi opera lui”, Ed. Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1910
Dimensiuni
custom 26,5
Descriere
ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu roșu, Grigorescu
Datare
1890-1895
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Unul dintre factorii decisivi care au stat la baza enunțării acelor pași evolutivi ai artei lui Grigorescu se regăsește în stabilirea definitivă a artistului la Câmpina, unde acesta își va petrece – cu mici intermitențe, ocazionate de călătorii de tratament (la Karlovy Vary) sau itinerarii picturale prin Moldova sau Valea Prahovei, – tot restul vieții. Statornicia, confortul oferit de un mediu de prieteni și definitivarea statului de maestru în viață au fost factori importanți în calificarea perioadei imediat următoare șederii la Câmpina drept etapa maturității depline. Așa cum îl întâlnim în mai toate monografiile dedicate pictorului, de la Vlahuță încoace, Grigorescu este îmbrăcat în veșmântul ancestral, capabil să înscrie în harta spirituală românească micuțul oraș prahovean, fapt ce se manifesta încă din timpul vieții. Mai mult decât atât, la un nivel minim de familiarizare, majoritatea au auzit de maestrul de la Câmpina. Așadar, punând în ordine această interdependență dintre Grigorescu și locul pe care l-a binecuvântat, putem interpreta activitatea pictorului din perioada imediat periferică lui 1890 drept o pseudo-afiliere la maturitatea artistică. Din punct de vedere al imaginarului dezvoltat, impresia Văii Prahovei reprezenta deja punctul central al operelor ce își găseau relevanța în mediul înconjurător cu mulți ani înaintea finalului de secol XIX. Cele mai coerente cicluri care s-au dezvoltat și au persistat până în ultimii anii de creație, împământenite o dată cu venirea la Câmpina, s-au axat pe proximitatea subiectelor ce îl impuseseră pe Grigorescu în arta națională: portretele de țărani și ciobănași, muntence și țăranci în interior, care cu boi și priveliști din natură. Calitatea primară a operei dezvoltate în acei ultimi 15 ani de creație ține de viziune, o viziune inconfundabilă ce s-a tradus prin contactul nemijlocit cu realitatea imediată, filtrată prin sensibilitatea lirică atât de pasională. Peisajul a fost cu adevărat câștigat atunci când Grigorescu a mijlocit racordarea stilului la acea viziune, prin propria-i opinie despre impresionism, valoarea lucrurilor și estetica coordonatoare. Câștigurile acestei ultime perioade, în special în maniera picturală, au constat în valorația oferită întregii compoziții, prin capacitatea artistului de a picta întregul dar și fracțiunile cu aceeași însemnătate și calitate a universului luminos. În plus, Grigorescu a reușit să împrumute din pictura cu personaje acea idealizare tipică ce îl împiedica să prezinte altceva decât frumosul și optimistul. Astfel, peisajul său se înscrie în coordonatele unei topografii senzoriale cu adevărat reușite. Dealurile, vâlcelele, posadele, luminișurile, pajiștile străbătute de ciobănașii lui dragi, toate intră în imaginarul grigorescian și sunt transformate în excelențe estetice, inaugurând fiecare în parte cicluri elocvente. Intercalarea temelor a reprezentat pentru Grigorescu ocazia unor interogații picturale ce țin de modalitatea proprie de a evalua mediul înconjurător. Amintirea, fie ea și succintă, a prezenței umane în peisaj, vine drept o reconfortare a pictorului către atmosfera cea mai prielnică, adică printre ființele îndrăgite. Dacă ni-l imaginăm pe Grigorescu la peisaj, călcând pajiștile prahovene, nu putem scoate din discuței factorul uman, chiar și atunci când pânza de pe șevalet trăia din verdele pădurilor, al văii sau din albastrul cerului de vară. Așa îl descoperim pe Grigorescu și în cazul operei de față, unde pictorul a dorit să imortalizeze vechiul sălaș băștinaș, tipic populațiilor transhumante. Un bordei săpat în pantă, apărat de vicisitudinile vremii, construit probabil pe panta cea mai călduroasă a plaiului, este pictat de Grigorescu în maniera peisajului câmpenesc. Amintind de Barbizonul pictat în diminețile de primăvară, efervescența vegetală pulsează din pământul dur, fără a diminua însă cu nimic intensitatea nuanțelor teroase, tipică bordeiului de pământ.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
