Bibliografie

CIOFLEC, Virgil, Academia Română şi Municipiul Bucureşti, “Expoziţia Centenarului Nicolae Grigorescu sub înaltul patronaj al M.S Regele Carol II , 1838-1938, 12-30 iunie 1938”, Bucureşti, cat. 36, il. [pl 9] NICULESCU, Remus, „Expoziţia Nicolae Grigorescu”[catalog de], Muzeul de artă al R.P.R., Bucureşti, 1957 OPREA, Petre, „Despre pasiunea de colecționar a dr. Iosif Dona și alcătuirea colecției sale” în “Unele aspect ale comerțului de artă”, Ed.Maiko, București, 2005, pag. 112-168 OPRESCU, G., „Pictura românească în secolul al XIX-lea”, Bucureşti, Ed.Fundaţiilor Regale, ediţia I, 1937 OPRESCU, G. [-R.Niculescu],”N.Grigorescu”, vol. I, Ed.Meridiane, 1961 VLAHUȚĂ, Al., “Pictorul N.I.Grigorescu, Vieaţa şi opera lui”,Bucureşti, Atelierele Socec & Co, Societate anonimă, 1910

ulei pe pânză, 22 x 35 cm, semnat lateral stânga, respectiv dreapta jos, cu roşu, Grigorescu

Informații documentare

Opera este reprodusă în "Nicolae Grigorescu", monografie realizată de pictorul și criticul de artă Vasile Varga, Ed. Meridiane, București, 1973, cat.23, pag.57. Opera a participat la expoziția "Nicolae Grigorescu între artiștii epocii sale", Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1988 și este reprodusă în "Nicolae Grigorescu între artiștii epocii sale", articol redactat de Ioana Beldiman cu ocazia aniversării a 150 de ani de la nașterea artistului, în revista "Arta", anul XXXV, nr. 5, 1988, pag. 3.

Provenienţă

colecția Emilia și gen. Nicolae Dona, Șef al Marelui Stat Major între 1884-1886; colecția Elena și dr. Iosif Dona; colecția Maria Dona; patrimoniul Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România; patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă de pe lângă Muzeul Național de Artă al României; colecția Dr. Șerban Andronescu Ghika.

Istoria colecționismului de artă românească ne oferă oportunitatea să înțelegem mecanismele sociale care înlesneau o circulație sănătoasă a patrimoniului pictural dinspre creator spre public. Chiar dacă primele manifestări de tezaurizare au venit din partea unor fețe domnești (picanoteca Mihăileană, colecția lui Carol I etc.), în care relația artist-colecționar răspundea unor elemente oficiale, apariția colecționarilor de opere ale lui Grigorescu avea să transforme această colaborare într-una foarte prolifică atât pentru liberalizarea artistului, cât și pentru popularizarea fenomenului în rândul pasionaților de artă. Sunt binecunoscute întâlnirile dintre Caragiale, Delavrancea, Vlahuță și Grigorescu, în care cei trei literați își dezvoltau gustul pentru artă în preajma marelui pictor. Acest tip de relație va continua după 1900 – ba chiar se va amplifica – atât prin deschiderea de care dădeau dovadă pictorii, cât și prin interesul crescut pe care creația artistică îl căpăta. Cazul doctorului Dona este probabil unul dintre cele mai pertinente exemple din istoria ultimei sute de ani în ceea ce privește formarea unei colecții, relaționarea cu artistul și poziționarea celor două entități în contextul culturii românești. Formarea colecției și chiar a gustului par să fi fost înlesnite chiar de propria-i profesie. Iosif Dona era cunoscut în epocă drept medicul artiștilor și al unor exponenți de vârf ai culturii românești. Îi putem enumera aici pe: Barbu Ștefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, dar mai ales pe Ștefan Luchian, Gh. Petrașcu, Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Alexandru Ciucurencu și Nicolae Tonitza. Marile achiziții de artă pe care le realiza Iosif Dona începând cu 1910 erau posibile și datorită statutului financiar și social pe care îl deținea. Era medic primar la Spitalele Eforiei, exercitându-și profesia timp de 5 luni pe an la Techirghiol, avea cabinet medical particular, cu o numeroasă clientelă, iar zestrea soției – mari moșii în Teleorman – îi conferea echilibrul financiar. Relația colecționarului cu opera lui Grigorescu, însă, rămâne una dintre cele mai importante file din cultura românească. Prin acțiunile și aura pe care au primit-o omul și colecția Dona, putem încerca o aprofundare a ceea ce este, a fost și poate fi colecționarul de artă. Dincolo de numărul și valoarea lucrărilor și obiectelor de artă sau autoeducarea evidentă, pasiunea, dusă uneori până la sacrificiu, l-a caracterizat pe medicul Iosif Dona. De mic copil a trăit într-un mediu artistic elevat, într-o familie unde arta plastică era la mare prețuire, iar creația lui Nicolae Grigorescu era divinizată. Relația familiei Dona cu pictorul, dar și cu diverși apropiați relevă tendința elitelor intelectuale de a se reuni în jurul unor valori indiscutabile, formând chiar legături de familie. Putem aminti, spre exemplu, relația cu Alexandru Vlahuță, prieten, colecționar și monograf al lui Grigorescu, cumnat al lui Dona (prin căsătoria scriitorului cu sora mai mică a colecționarului, Margareta). Dincolo de toate aceste legături, pasiunea lui Dona pentru opera lui Nicolae Grigorescu este atestată încă din perioada adolescenței, când viitorul medic își înfrumusețează camera cu uleiuri semnate de Grigorescu. Astfel intră în scenă opera de față, “Măr înflorit”, una dintre aceste prime opere achiziționate de familia gen. Nicolae Dona. Revenind la momentul post-1910, atunci când colecția ia cu adevărat ființă dincolo de moștenirea părintească, trebuie menționat contextul în care Dona intra în contact cu arta tezaurizată în cele mai mari colecții ale vremii. Opera lui Grigorescu se regăsea în proporțiile cele mai însemnate în posesia lui Alexandru Vlahuță și a lui Eugeniu Carada, două colecții ce se dezmembrau și îi ofereau ocazia unor achiziții importante. Pasiunea pentru Grigorescu poate fi lesne urmărită după notițele colecționarului de până la 1942, când cumpără un ultim Grigorescu – “Două case la țară cu o femeie” – de la Emanoil Slătineanu. Alte opere ale maestrului impresionist intrau în colecție fie prin moștenire – de la Zettina Urechia, mătușa acestuia, în 1924 – , fie prin schimb cu alt moștenitor al colecției Urechia, Cello Urechia, sau și prin alte diverse achiziții. Uleiul pe pânză de față, ce ilustrează o instanță tipic impresionistă, ne dezvăluie continua pasiune a lui Nicolae Grigorescu de a observa și interpreta elementul natural. Plasată în prima parte a deceniului nouă al secolului XIX, opera rezonează în contextul general al stilului de la acea vreme, integrându-se unui ciclu peisagist realizat concomitent în țară și în itinerariile din Franța, ( (specificitatea locului fiind aici mai puțin relevantă). Subiectul picturii “Măr înflorit” stă doar sub semnul penelului, fapt relevat de spontaneitate și senzație, traduse prin peisajul inundat de lumină. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.