Bibliografie

CIOFLEC, Virgil, “Luchian”, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1924 COMARNESCU, Petru, „Luchian”, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1955 COMARNESCU, Petru, „Luchian”, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1965 DRĂGUŢ , Vasile, „Luchian”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968 ENESCU, Theodor, “Ştefan Luchian şi spiritualul modern în pictura românească”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000 ENESCU, Theodor, “Ştefan Luchian: Pictură. Pastel. Acuarelă. Desen”, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007 JIANU, Ionel, „Luchian”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1947

ulei pe lemn, 32 x 23 cm, semnat, datat şi localizat stânga, cu negru, LUCHIAN, (18)91, PARIS

Informații documentare

Proveniență: colecţia doctorului Pius Brânzeu (1911 - 2002). Academicianul Pius Brânzeu a fost rectorul Institutului de Medicină din Timișoara. Opera este prezentată și reprodusă în "Viața ca o pasiune", Vasile Parizescu, Monitorul Oficial, 2012, Vol II la pag. 303.

La 22 de ani, Ștefan Luchian era foarte conștient de necesitatea studiului aprofundat, ce nu putea fi satisfăcut nici măcar prin anul petrecut la München, la Academia de Arte Frumoase, după cei 4 ani petrecuți pe băncile Școlii de Belle Arte din București. Chiar dacă întâlnirea cu Nicolae Grigorescu a constituit primul moment hotărâtor în formaţia artistică a lui Luchian, care spunea: „Tot ce ştiu am învăţat de la Grigorescu!”, Luchian simțea un vid în bagajul său pictural. Acesta găsit în opera înnoitoare a lui Grigorescu revelaţia adevăratei picturi, prin care a putut să îşi întărească propria vocaţie, caracterizată de înclinaţia către libertate şi spontaneitatea expresiei. Ducând mai departe lecţia înaintaşului său, a căutat să redea accente grave ale realităţii româneşti, într-un stil caracterizat de forme simple şi culori strălucitoare, inspirat de arta populară. Având în vedere faptul că în 1890 stilul pictorului nostru era mai mult decât tributar creației de filieră grigoresciană (“Oi la pășune”, “Viței”, din catalogul Cercului Artistic din acel an, cat. 58, respectiv 61), schimbarea avea să fie profundă de îndată ce Luchian pleca în Franța. Chiar dacă a stat în Paris cu intermitențe, până în 1893, și nu s-a avântat direct în sânul academiilor de pictură de pe malurile Senei, arta acestuia avea să resimtă un suflu nou puternic, lesne de descoperit și în uleiul propus aici. Mai mult decât a asimila procedeele tehnice ale vremii, Luchian era preocupat să le folosească pentru a adânci adevărurile umane şi a desprinde înţelesurile sociale ale evenimentelor. Credea în arta „cu suflet şi conştiinţă”, iar pentru el, aceasta nu putea exista în absenţa dragostei pentru om şi pentru realitatea cuprinzătoare. L-au inspirat scenele din viaţa celor mulţi, care redau mişcările sufleteşti şi drama umană, din picturile lui Corot, Renoir, Daumier, Degas sau Toulouse-Lautrec. Conform principiilor sale artistice, artistul era dator nu doar să vadă şi să reproducă ceea ce vede, ci să descopere şi să cerceteze în profunzime adevărul sufletesc al celor pe care îi înfăţişa pictura, prin oglinda trăsăturilor lor. În scrierile care au fost dedicate operei lui Luchian se pune accentul pe umanismul său, care implică dragostea întemeiată pe cunoaşterea profundă a gândurilor, a trăirilor şi a suferinţelor umane. Acesta a dus la poziţionarea omului în centrul creaţiei sale şi la realizarea unora dintre cele mai profunde portrete ale artei româneşti, care au făcut un pas important către înţelegerea omului. Portretistica lui Luchian se află cuprinsă între două forme pe care le capătă umanismul său, una plină de compasiune şi duioşie, iar cealaltă critică. În cazul perioadei de creație și formare la Paris (1891-1893), Luchian nu va ezita să descopere arta impresioniștilor și începuturile modernismului (gruparea Nabis, postimpresionismul – Van Gogh, Gaugauin), și mai ales nu putea ignora creația lui Manet ce acaparase interesul publicului intelectual parizian (după dispariția prematură). Conform lui Virgil Cioflec (primul monografist), și mai târziu confirmat de Ionel Jianu și Petru Comarnescu sau Theodor Enescu, uleiurile create de Luchian la Paris, în special cele localizate ca atare, cum este și cazul “Primului bal”, sunt în majoritatea lor (chiar dacă foarte puține la număr, cel mult 10 lucrări) opere inspirate de creațiile celebre ale epocii. Portretistica și compoziția lui Manet par să fie principala sursă de imaginar, fapt relevat și de compoziții ca “La auteuil”(conf. Theodor Enescu, “Femeia în roz”, conf. lui Jianu și Comarnescu) sau “Ultima cursă de toamnă” pe care Luchian le modelează în 1891 și 1892. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.