Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
guaşă pe carton subţire, 31 cm, 39,5, semnat şi localizat dreapta jos, cu negru, N.N. Tonitza, Balcic
Spațiul dobrogean a reprezentat un deosebit farmec pentru artist, o lume pe care acesta a conservat-o în gândurile, scrierile sau picturile sale. Percepția artistului despre femeile orientale, ce aveau să ocupe un loc important în lucrările sale, a “respirat” prin descoperirea universului autohton al Mangaliei și Balcicului, locuri ce definesc într-o măsură copleșitoare activitatea ultimilor 15 ani de carieră (aprox. 1926-1938). Gândurile despre sentimentele trezite de femeia orietală apar încă dinainte de 1933, când Tonitza ajungea și picta lumea Balcicului. “Am presărat pe aleile din grădină pulbere de sidef pentru că tălpile ei erau mai roze și mai fine decât petalele trandafirilor… Am țesut pentru ea un chioșc din fire de mătase ca soarele să nu o atingă, căci trupul ei era mai alb decât albul pieptului de porumbiță… Am hotărât să smulg din părul ei toate pietrele prețioase, fiindcă, în părul ei, pietrele prețioase păreau hârburi netrebnice… Când râdea, râsul ei desfăcea în laturi norii, căci râsul ei era singura bucurie a cerului…” [NICOLAE TONITZA, Când moare Darimé, apud PETRU COMARNESCU, N.N. Tonitza, Ed. Tineretului, p. 277-275]. Gânditor profund asupra rostului picturii, a artei în general, “poezia” tonitziană se deplasează înspre pictură mult mai mult prin sensibilitatea, decât prin realismul purei observații. “Tătăroaice la Balcic” aparține perioadei 1936-1937 (ultimii ani ai creației sale), ani în care artistul a fost de mai multe ori la Balcic, fascinat de lumina diafană a ținuturilor. Chiar dacă manifestările sale artistice definesc un artist realist (grafician, pictor, critic de artă deopotrivă), Tonitza a lăsat artei românești această operă profund pătrunsă de umanitate. Turcoaicele lui transcend pura reprezentare picturală, fiind deseori integrate în compoziții poetice, așa cum ni se relevă și opera de față. Narativismul iscusit de pictor este inspirat evident de stilul de viață, de concepția temporală și spațială pe care o purtau acești “orientali” autohtoni. Compoziția vibrează profund datorită manierei “scenografice” de modelare a registrelor perspectivale, fapt evidențiat de contrapunerea în profunzime a personajelor centrale cu peisajul specific al Coastei de Argint. Folosind cu pricepere tehnica guașei, cu o paletă racordată la potența materialității acesteia, Tonitza pictează în tonuri luminoase, ascetizate sub acest registru zenital, personajele atât de dragi. Puritatea tinerelor tătăroaice este transmisă și peisajului, și, chiar dacă acesta răspunde doar unor necesități decorative, accentuează atmosfera orientală, atemporală și lirică. (I.P.)
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
