Bibliografie

COSTESCU, Eleonora, “Gheorghe Petrașcu”, Editura Meridiane, București, 1975 FLOREA, Vasile, “Petrașcu”, Editura Meridiane, București, 1989

ulei pe pânză, 32 x 38 cm, semnat şi datat dreapta sus, cu negru, Gh. Petraşcu, (1)933

“…Astfel e pictura lui George Petrașcu. Ceea ce la Eminescu sînt cuvintele, la Petrașcu sînt culorile. Culorile lui au ceva din flăcările stranii ale focurilor ce joacă pe comori....”. Aceste lucruri erau scrise de Nichifor Crainic în mai 1933, în urma marii expoziții Gheorghe Petrașcu prilejuită de împlinirea a 60 de ani. Aprecierile menționate reprezintă desigur o însumare succintă a ceea ce înseamnă opera lui Petrașcu în care culoarea reprezintă punctul forte al unui univers plastic complex. Ceea ce încorporează acest univers ține de o coerență exersată în ceea ce privește corelarea compoziției cu micile elemente care o alcătuiesc. Astfel, spațiul, definitoriu ca prim pas al lucrării, este orânduit extrem de eficient de Petrașcu, în special în cazul naturilor statice, la care desigur vor exista mereu volume neacoperite. Volumul, direct implicat în compunerea spațiului, este și punctul de contact cu suprafața pictată, care de altfel îl definește ca atare. Spațiul este limitat de regulă în adâncime, coordonat de două planuri perspectivale care includ între ele imaginea prezentată de artist. Petrașcu reușea să își plaseze deliberat modelul între aceste două suprafețe, mai ales că avea de a face cu o natură statică, singura alături de portret în care Petrașcu putea manipula aplasarea. Chiar dacă se apropia de decorativism, Petrașcu reușea să reducă la esențial adâncimea, însă nu aplatiza total, comprimarea fiind limitată în special de materialitatea oferită de pasta de culoare. Culoarea este cea cu care Petrașcu reușea să sugereze volumul, care în cazul artistului, și cu atât mai mult în cazul unei naturi statice, devine relevant pentru compoziție. Artistul nu îl modela cu ajutorul valorilor tonale, prin trecerea gradată de la lumină la umbră, ci se folosea de calitatea unei culori, sau a unei game extinse. Astfel, în special prin folosirea cuțitului, Petrașcu reușea să încarce suprafața pictată cu trei patru culori în același timp, realizând contrastul simultan al culorilor, o tehnică pur impresionistă, dar folosită iscusit de un maestru al culorii. Această practică o putem observa pe suprafața ulcelei cu pensule, în special pe suprafețele de verde. Petrașcu a juxtapus, într-o tonalitate unitară, o mare parte a gamei spectrului apropiat, cu ajutorul căreia a reușit o modulație a culorii, astfel nuanțele calde de galben reprezintă lumina, iar negrul – umbra. Pe lângă această practică, foarte personală, Petrașcu alegea să se folosească de calitatea culorii în consistență pură, pentru a oferi un grad de expresivitate ridicat. În plus, folosirea albului și a negrului reprezintă și ea o modalitate prin care lucrarea este încărcată de prospețime. Compoziția, închegată de totalitatea elementelor menționate mai sus, este dependentă desigur și de atmosfera creată. Prin intermediul naturii statice, mereu atât de personală în cazul lui Petrașcu, artistul reușește să ne introducă în intimitatea atelierului. O ulcică cu pensule, un scăunel și un album de artă reprezintă lucruri pe care Petrașcu le vedea în fiecare zi și alege să le prezinte în această manieră monumentală. Vizualul este definit de bidimensionalitate, însă acest lucru este dat explicit de desen și perspectivă. În schimb, maniera de punere a pastei a oferit întregii opere un aspect viu, materia fiind prezentă și cuprinzătoare, îndeajuns pentru a electriza atmosfera.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.