45. Către izvor

1812, Cluj Napoca - 1887, Bucureşti

Estimare

EUR 3.000 - 4.500

Adjudecat

EUR 2.500

Sesiune

Sâm, 17 iulie 2010 00:00

În 1869, principele Carol I, proaspăt urcat pe tron se hotărăşte să-şi prezinte public colecţiile, ‘’dorind astfel să dea un exemplu concetăţenilor… şi să impulsioneze colecţionarea de obiecte cu valoare estetică’’.Prinţului îi plăceau costumele şi ţesăturile populare româneşti şi de aceea îl invitase pe pictorul maltez Amedeo Preziosi să-i facă albume cu acuarele din ţară. Alături de cele ale lui Preziosi erau cele ale lui Carol Szathmari, care ‘‘cam idealizează chipurile ce îmbracă, de altmintrelea, în magnifice costume naţionale’’(V. A. Urechia). Szathmari era pe atunci pictorul şi fotograful Casei princiare a României. Artistul a fost un personaj extrem de important atât la curtea lui Carol I, dar şi la alte curţi ca de pildă cea a Franţei sau a Angliei, unde fusese primit atât de Napoleon al III-lea cât şi de faimoasa împărăteasă Victoria, pentru a le prezenta albumele cu fotografii realizate de el însuşi în aşa numitul Război al Crimeei. În expoziţia organizată în 1864 la Colegiul Sf. Sava, initulat pompos Academie, alături de Theodor Aman numele său fusese cel mai aclamat în gazeta de limbă franceză, unde scria Ulysse de Marsillac. Szathmari a jucat o vreme rolul unui adevărat ferment în Romania. Acuarela ‘’Către izvor’’, realizată în localitatea Silistra, port la Dunăre în nordul actualei Bulgarii, îmbină minuțiozitatea specifică pictorului-călător de a reda portul popular cu veleitățile pictorului. Cu un ochi fotografic, Szathmari reușește să surprindă detaliile și, în același timp, ceva din emoția ‘‘modelului’’, una din țărăncile din zona de influență orientală.

Bibliografie

Ionescu, Adrian Silvan, ‘’Mişcarea artistică oficială în România secolului al XIX-lea’’, Ed. Noi media print, 2009

Dimensiuni

custom 51,5

Descriere

acuarelă pe hârtie, semnat și datat, dreapta jos, cu negru, Szathmari, (19)79; localizat stânga jos, cu negru, Destina, Karaorman, Silistria

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Evrei de vorbă în Târgu Cucu

59. Evrei de vorbă în Târgu Cucu

Octav Băncilă

    Estimare EUR 15.000 - 20.000
    Adjudecat EUR 13.000
Maternitate (sat tătărăsc)

28. Maternitate (sat tătărăsc)

    Estimare EUR 3.000 - 4.000
    Adjudecat EUR 2.800
Odaliscă cu batic albastru

32. Odaliscă cu batic albastru

Ion Stătescu

    Estimare EUR 3.500 - 5.000
    Adjudecat EUR 2.500