27. Balcicul spre mare [1935-1940]

1894, Medgidia - 1965, Bucureşti

Estimare

EUR 5.000 - 8.500

Adjudecat

EUR 6.500

Sesiune

Mar, 14 mai 2013 00:00

La Balcic, surprindem acel Lucian Grigorescu matur, printr-o catalogare analitică a etapelor de creaţie ale unui pictor. Balcicul nu a însemnat doar o coincidenţă timp-spaţiu şi o anume linişte creatoare în sufletul lui Grigorescu, ci a transmis acea serenitate care la mulţi pictori români s-a resimţit în perioada interbelică. Temperamentul de sorginte romantică a celui ce ştia Dobrogea de mic se va revărsa în anii ’30 ai secolului trecut prin exploziile de culoare ce vor caracteriza opera de desăvârşire a lui Grigorescu. Funcţiile desenului sunt treptat înlăturate, iar formele şi volumele vor intra sub sfera de acţiune a culorii, care va orândui întreaga compoziţie – atât de profundă este această caracteristică în această operă, dat fiind faptul că pictorul alege să lucreze nu doar în ulei, ci și cu guașă, pentru a accentua efectul. Procedeul iscusit de pictor constă în crearea unui ansamblu coerent prin dispariţia contrastelor de tuşă, iar armonia este realizată prin estomparea zonelor de confluenţă a volumelor, şi, logic - prin contrastul de culoare. Tocmai acest lucru dă viaţă materialităţii obiectelor, iar opera poate fi caracterizată uneori doar printr-un singur cuvânt: fluiditate. Pusă cap la cap cu un imaginar vibrant, recognoscibil și pitoresc, așa cum ni se relevă veduta Balcicului înspre vechea moară cu ale ei silozuri, pictura lui Lucian Grigorescu transmite parfumul oriental într-o perfectă modelare cromatică. (I.P.)

Bibliografie

‘‘RETROSPECTIVA LUCIAN GRIGORESCU’’, M.N.A.R, Muzeul Colecțiilor, București, 1994 ARGINTESCU-AMZA, Nicolae, ‘‘Lucian Grigorescu’’, Ed. Meridiane, 1969

Dimensiuni

width 64 cm, height 48 cm

Descriere

ulei şi guaşă vernisată pe hârtie lipită pe carton, semnat stânga jos, cu verde, L. Grigorescu

Datare

1935-1940

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Tătăroaică

13. Tătăroaică

    Estimare EUR 300 - 500
    Adjudecat EUR 500
Mahoane la Balcic

16. Mahoane la Balcic

    Estimare EUR 3.000 - 6.000
    Adjudecat EUR 4.250
Către Balcic

28. Către Balcic

Vasile Popescu

    Estimare EUR 4.000 - 6.000
    Adjudecat EUR 6.500