46. Natură moartă cu narghilea și gutui [1940]

Theodor Pallady, un pictor ”născut să vadă, menit să contemple” (Goethe). Nu întâmplător, cuvintele lui Goethe au fost transcrise de mai multe ori în paginile jurnalului lui Pallady, artistul instituindu-le de altfel drept deviza vieții. Nu de puține ori, s-a încercat o înrâurire între creația artistică a lui Pallady și literatură. Unul dintre primii săi admiratori, Tudor Vianu, în încercarea de a găsi corespondențe între fenomenul plastic și celelalte arte, scria într-una din cronicile ”Mișcării literare” (4 aprilie 1925): ”Nu fără folos poate fi consultată poezia lui Baudelaire pentru înțelegerea unora din aspectele artei lui Pallady, deși e evident că interesul ei principal stă în originalitatea și energia viziunii plastice”. Vianu conchide că, spre deosebire de Baudelaire, Pallady este în ”perfect acord cu sentimentul de viață”. Mai mult decât cuvintele unei poezii, Pallady a gândit şi simţit în imagini, ajutându-se de culori, linii şi forme. Poezia, versurile nu puteau îndeplini decât un rol complementar în arta lui Pallady, deoarece înălţarea gândurilor, a contemplaţiilor personale era îndreptată asupra sensului artei sale şi a valorilor acesteia. Întregul univers palladyan stă sub semnul formelor armonice, pure, spirituale, pline de eleganţă şi simple. Artist cu o cultură deloc indiferentă, cu un limbaj subtil şi deplin, trecut prin filtrul rafinamentului modernismului, Pallady oferă prin arta sa un conţinut ce-şi trage seva dintr-o anumită ambianţă caracteristică vieţii de la oraş, aducând pentru prima dată expresii noi în artă, în direct contrast cu idilismul ţărănesc al lui Grigorescu şi cu nostalgiile populare ale lui Luchian. Interpretului prin excelenţă a universului satului românesc – Grigorescu - i se opune creatorul de mare prestigiu al esteticii de inspiraţie citadină, în care recunoaştem semnificaţia şi sensibilitatea lumii urbane, până la Pallady, neimaginate pictural. Cu această nouă poetică, arta lui Pallady a exercitat o influenţă majoră în dezvoltarea artei româneşti. Pallady rămâne în memoria artei româneşti ca un pictor al ambianţei citadine. Mai mult decât propria natură melancolică, decât sentimentele, decât elementele literare ce-l inspiră, ori decât motivele naturale ce-i furnizează pretexte – grădini, copaci, vase de flori – Pallady este prin structura sufletului şi prin conştiinţa sa un citadin. Personalitate retrasă în propriul univers interior, orizontul inspiraţional al lui Pallady s-a restrâns succesiv, dar nu în sensul unei limitări, ci în sensul itinerariului tematic, retrăgându-se din sfera cotidianului citadin în propria lume a existenţei. Dacă iniţial a pictat peisaje şi nuduri en plein air, mai apoi s-a retras în mediul familiar al propriei camere, a cărei fereastră deschisă lăsa să se întrevadă priveliştea împrejurimilor, pentru ca ulterior să se concentreze exclusiv asupra subiectelor aflate în intimitatea atelierului său, unde vibraţiile interioare nu se puteau risipi. Ceea ce semnificau pentru poetul naturii (Nicolae Grigorescu) copacii, colinele, drumurile de ţară, animalele, ţăranul înfrăţit cu acestea, sub lumina caldă ce se reflectă pe chipurile fiecăruia, pentru Theodor Pallady elementele mai aproape de sufletul său s-au conturat în atmosfera familiară artistului, unde freamătul este temperat de spaţiile închise, unde lumina şi liniştea creează o armonie ce este proprie şi sufletului pictorului. În această „poezie a interioarelor” s-a adâncit creatorul, compunând scenarii pentru nuduri şi naturi statice, prin juxtapunerea unor obiecte obişnuite pentru a obţine ambianţe idealizate şi acorduri de linii, forme şi culori. În naturile sale statice, obiectele ce o compun sunt aproape nule în semnificaţia lor: un vas de flori, o scrumieră, o pălărie, câteva fructe, cărţi sau o draperie îşi pierd utilitatea pe care o au în lumea cotidiană. Asemenea lui Cézanne, de la care se inspiră, Pallady construieşte compoziţii în care structura formei devine din ce în ce mai independentă de aspectul lucrurilor, iar culoarea şi lumina se eliberează de asemănarea cu natura. Naturile moarte ale lui Pallady sunt rezultate ale experimentelor şi teoriilor sale artistice, fiind totodată martorii stării de conflict în care se află cu societatea vremii și expresia aspiraţiei sale spre o lume mai bună. Opera “Natură moartă cu narghilea și gutui” se înscrie ca un vers armonios în „poezia interioarelor” lui Pallady. În ambianţa liniştită şi lumina învăluită a atelierului, materialitatea obiectelor compoziţionale s-a dizolvat în sensuri ce corespund vieţii interioare. Sensibil culorilor temperate în perfect echilibru cu sentimentele sale discrete şi reţinute, Pallady impune prin prezenta operă o „realitate simţită”, în care „realitatea concretă” se explică prin compoziţia elaborată şi construcţie. Obiectele compoziţiei nu apar întâmplător în scenariul interiorului palladyan şi nici doar pentru estetica volumelor lor, ci sunt alăturate într-o unică partitură, al cărei mesaj exclude naraţia. Narghileaua, dincolo de aspectul exotic al formei, sugerează atmosfera confortabilă, relaxată şi meditativă, caracteristică tradiţiilor orientale.

Bibliografie

MÂNDRESCU, Anatol, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971 NANU, Adina, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, 1963 ŞORBAN, Raoul, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975

Dimensiuni

width 53 cm, height 70 cm

Descriere

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat dreapta jos, în creion, T. Pallady

Informații documentare

Proveniență: colecția ing. Leon Laserson (1887 - 1946). Leon Laserson, evreu originar din Letonia, născut la Riga, avea să devină în perioada interbelică unul dintre cei mai mari industriași din domeniul petrolier - se stabilea în România în 1919. A fost inginer la "Concordia" - Moreni, apoi la societatea petroliferă "Steaua Română", din 1938 deschizându-și, alături de fratele său, o societate de import de utilaje petrolifere - o biografie ce justifică statutul financiar al unuia dintre cei mai înstăriți colecționari ai deceniilor 4 și 5. Laserson a achiziționat în perioada 1930 - 1945 un număr impresionant de opere ale contemporanilor săi, Petrașcu, Iser, Pallady, Ciucurencu, colecția sa devenind "poate cea mai pretențioasă ca valoare plastică din tot ce avem în București, azi (1945)" - afirma Corneliu Baba. Colecționarul va intra în contact cu operele lui Theodor Pallady de îndată ce pictorul se întorcea definitiv în țară -1939, fiind consiliat de criticul de artă Ionel Jianu, ajungând atât mare colecționar de Pallady, cât și prieten intim. Opera poartă pe verso inscripția olografă "Z - 10 - (12?)". Notația "Z" a fost folosită de către Theodor Pallady în perioada 1940-1943, perioada putând fi urmărită și datorită Jurnalului pe care pictorul l-a ținut. Litera "Z" amintește totodată de inițiala modelului favorit al lui Pallady din acea perioada, doamna Zissu, personaj monden, aceasta fiind de altfel și iubita colecționarului Leon Laserson.

Datare

1940

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.