30. Deplasare

Pictura “Deplasare” a lui Ion Ţuculescu se înscrie în ultima perioadă de creaţie a artistului. Creaţiile din această perioadă de absolută maturitate artistică sunt marcate de acelaşi stil considerat de sorginte expresionistă, la care se adaugă accente fauve prin cromatică şi geometrizare. Totuşi, fauviştii luau ca reper în manifestarea lor artistică regăsirea esenţialului prin violenţa şi pasiunea forţei de expresie susţinute de alegerea culorilor şi a formelor elementare. Ion Ţuculescu se desprinde de motivaţia şi scopul caracteristice fauviştilor prin faptul că el nu pune la baza artei sale violenţa pasională a forţei de creaţie prin alegerea cromaticii şi a formei. Deşi artistul exprimă intens trăirile prin pictură, în centrul creaţiei acestuia se regăsesc mai degrabă magia şi forţa mistică sau spirituală emanate prin tablourile sale. Totemele lui Ţuculescu reprezintă o stilizare de stări, trăiri şi momente, cumulate într-o serie de motive care, colate şi redate în ansamblu, comunică sintetic un mesaj complex. Ludicul transpare nu numai prin coloristică, ci şi prin maniera de comunicare cu privitorul, pe care artistul le provoacă prin creaţia sa la un joc de descifrare a puzzle-urilor cu sens reprezentate în fiecare dintre tablourile sale. Se remarcă unele elemente definitorii ale creaţiei lui Ion Ţuculescu ce ţin de formă, linie şi culoare, dar şi de sursa de inspiraţie. Deşi aceste caracteristici sunt identificabile în majoritatea compoziţiilor lui Ţuculescu, niciuna dintre acestea nu este la fel cu cealaltă. Este şi cazul lucrării Deplasare, care, deşi se constituie ca reprezentantă a stilului marelui artist şi al perioadei de final – şi prin asemănarea cu alte lucrări, precum Omul de zăpadă, poz. 44 sau Înălţări, poz. 36 în „Ion Ţuculescu” de E.A. Baconski, se şi remarcă prin originalitate, ca oricare dintre acestea – niciuna la fel cu cealaltă. Pentru a pătrunde taina tabloului marelui artist, se cere o incursiune prin elementele consitutive ale creaţiilor sale şi o elucidare a acestora. Ţuculescu este unul dintre pictorii remarcabili care a utilizat ingenios aspecte specifice preluate din folclorul românesc. Deşi aceste influenţe se coagulează în formă predominantă în perioada folclorică de creaţie - premergătoare celei totemice - unele specificităţi se propagă, se strecoară şi transpar şi din compoziţii apaţinând ultimei perioade. Influenţele folclorice sunt, totuşi, secundare, întrucât operele totemice sunt marcate şi invadate, în principal, de forma geometrizată şi de culoare. Ceea ce atrage şi surprinde la tablourile lui Ţuculescu este că pictorul oferă un statut aparte negrului din compoziţiile sale. Acesta tratează negrul ca pe orice altă culoarea şi îl utilizează liber atât în redarea de forme, cât şi în ritmicizarea compoziţiilor prin linii care alcătuiesc şi constituie motivul recurent în picturile sale: forma ochilor omniprezenţi. Acest element central în arta pictorului conferă spirit acesteia şi însufleţeşte tablourile. Pe lângă tăria negrului folosit în conturarea privirilor din tablou, ies în evideţă forţa şi intensitatea roşului, vivacitatea verdelui, strălucirea galbenului, neîntinate în prealabil, ci alăturate în compoziţie, formând un puzzle-ul cromatic care captivează şi captează într-un univers luminos şi inconfundabil al artistului. Ceea ce este valabil pentru stilul definitoriu al lui Ţuculescu este regăsit şi în Deplasare, cu particularităţi care fac deliciul compoziţiei în sine. Elementele încolonate pe fond senin şi predominant de albastru par a fi însufleţite într-un dans ordonat prin formă, dar exhuberant prin culoare. Totodată, cărămizile colate în colţul din dreapta sus sugerează un subiect mai puţin ludic sau rural, ba chiar urban, precum un marş sau o promenadă braţ la braţ constituite din individualităţi identice prin formă, construind împreună un bloc vertical multicolor din care răsar ochi şi transpar linii aburinde precum respiraţia unei mulţimi. Ideea de mulţime devenită entitate unică este evidentă, indiferent de interpretarea ataşată tabloului. Chiar şi în cazul în care privitorul şi-ar putea imagina reprezentarea unor ceşti de cafea aburinde şi aşezate faţă în faţă – precum simboluri ale posesorilor ce stau la taifas adunaţi în perechi la cafenea, tematica mulţimii sau a socializării rămâne aceeaşi. (I.G.)

Bibliografie

CÂRNECI, Magda, „Ion Ţuculescu”, Ed. Meridiane, 1984 DAVIDESCU, Cătălin, “Țuculescu”, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1988

Dimensiuni

custom 61,5

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu negru, TUC

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.