93. Casă din Poiana Mărului

1938, Bucureşti - 2000, Paris

Estimare

EUR 2.500 - 4.000

Adjudecat

EUR 3.250

Sesiune

Joi, 25 martie 2010 00:00

În perioada 1955 – 1963 Horia Bernea şi-a petrecut verile la Poiana Mărului, mic sat cu coordonate blagiene, a cărui influenţă asupra pictorului s-a materializat în mai multe cicluri: Dealul, Ograda ţărănească, Grădini. Micul sat fusese descoperit anterior de Ernest Bernea, tătăl pictorului, care îl alesese ca loc de retragere pentru el şi familie sa în perioada tulbure din anii '40. După varii încercări de a intra la Institutul de Arte Plastice, a urmat Facultatea de Matematică – Fizică şi Şcoala Tehnică de Arhitectură, pentru ca abia în 1969 să fie admis la Institutul Pedagogic (Sorbona), la secţia de desen. Pasiunea lui Bernea pentru acest loc începuse încă din 1955 şi polarizase în jurul său mai mulţi prieteni - Teodor Rusu, Theodor Moraru, Şerban Epure, Mircea Milcovici. Alături de aceştia a încercat să dinamizeze viaţa sterilă a studiului peisajului. Natura și tradiţia au fost cei doi poli ai operei lui Bernea. Casele sale extrase din peisajul de la Poiana Mărului, ce pot configura un ciclu, dau seama de importanţa conceptului de loc la Bernea. La fel ca şi Coloana, Casa lui Bernea, e o concentrare, dar spre deosebire de prima, nu mai e un punct de trecere, ci un adevărat topos.

Dimensiuni

custom 38, 2

Descriere

ulei pe pânză, semnat jos, la mijloc, în pastă, HB

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Natură statică cu portocale

31. Natură statică cu portocale

Gheorghe G. Vânătoru

    Estimare EUR 4.000 - 6.000
    Adjudecat EUR 3.800
Soţii Arnolfini

96. Soţii Arnolfini

Mircea Ciobanu

    Estimare EUR 600 - 850
    Adjudecat EUR 1.000
La templu

6. La templu

Costin Petrescu

    Estimare EUR 500 - 1.000
    Adjudecat EUR 350
Nomazi. Efect de asfinţit

7. Nomazi. Efect de asfinţit

Pan Ioanid

    Estimare EUR 700 - 1.200
    Adjudecat EUR 500