119. La terasă [1920]

1871, Mărășești, Gorj - 1934, Bucureşti

Estimare

EUR 6.000 - 10.000

Adjudecat

EUR 6.000

Sesiune

Joi, 20 martie 2014 19:00

Discursul pictural pe care îl adoptă Ipolit Strâmbu după 1918 este strâns legat și de deschiderea de care dă dovadă pentru pictura în peisaj. Este cunoscut momentul Baia Mare, atunci când Strâmbu, drept profesor, a condus clasa de elevi de la Belle Arte, în verile de după 1919, către Colonia omonimă. Acest pasaj biografic avea să se resfrângă și asupra picturii sale, artistul dezvoltând o manieră mult apropiată impresionismului. Punctul interesant în această abordare constă în faptul că el reinterpretează atunci aspectele de luminozitate, fiind atras de folosirea albului pentru a o reprezenta în contrast imediat. În mod evident, cele mai reprezentative opere ale acestui ciclu sunt realizate în peisaj, în special acele compoziții cu nuanțe intimiste – cafenele sau grădini. În acest registru putem interpreta și opera de față, terasa sau cafeneaua bucureșteană fiind nu o dată reprodusă în acele instanțe cu un aer festiv. Ineditul imaginar este corelat unei maniere picturale prin care Strâmbu reușește să marcheze senzația și momentul, chiar dacă rezolvările lui plastice nu poartă note de extravaganță. (I.P.)

Bibliografie

REZEANU, Paul, “Pictori puţin cunoscuţi”, Ed. ALMA, Craiova, 2009

Dimensiuni

width 58 cm, height 45 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat şi datat stânga jos, cu brun, Strâmbu, 1920

Datare

1920

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Pallady la șevalet

124. Pallady la șevalet

Ion Valentin Anestin

    Estimare EUR 250 - 450
    Adjudecat EUR 400
Peisaj ardelenesc

89. Peisaj ardelenesc [prima jumătate a anilor '20]

Camil Ressu

    Estimare EUR 7.000 - 12.000
    Adjudecat post-licitație EUR 7.000
Prapor

166. Prapor [1984]

Horia Bernea

    Estimare EUR 4.000 - 6.000
    Adjudecat EUR 4.000
Stejarii

82. Stejarii

Camil Ressu

    Estimare EUR 6.000 - 10.000
    Adjudecat EUR 6.000