162. Maci și garoafe [cca. 1910]

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

162. Maci și garoafe [cca. 1910]

Ştefan Luchian

1868, Ştefăneşti - 1916, Bucureşti

Estimare:

EUR 50.000 - 80.000

Neadjudecat

ulei pe carton, 29 x 38.5 cm, semnat dreapta jos, cu brun, "Luchian"

Informații documentare

Opera a participat la a 11-a expoziție a societății Tinerimea Artistică, fiin una dintre cele 9 opere prezentate de Ștefan Luchian la acea expoziție. Opera este reprodusă în articolul dedicat lui Ștefan Luchian (Omagiu lui Ștefan Luchian - 30 de ani de la moarte) în revista "Lumină și culoare", nr. 1, 1946, la p. 10. Opera este reprodusă în monografia "Ștefan Luchian", Jacques Lassaigne, Ed. Fundația regală pentru Literatură și Artă, București, 1947, planșa 61, sub titlul „Pavot et œillets”. Opera este reprodusă în monografia "Luchian", Ionel Jianu, Ed. Căminul Artei, București, 1947 la cat. 26. Opera este reprodusă și inventariată în monografia "Ștefan Luchian", Ionel Jianu, Petre Comarnescu, E.S.P.L.A., București, 1955 la cat. 164. Opera este reprodusă pe supracoperta albumului "Luchian", Mircea Popescu, Ed. Meridiane, București, 1964 și în interior la cat. 61, sub titlul "Garoafe și maci". Opera a participat la expoziția "Luchian" - Expoziția comemorativă organizată cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea artistului, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1966 și este menționată și reprodusă în catalogul expoziției la cat. 42, pag. 60-61. Opera este reprodusă în monografia "Ștefan Luchian", Vasile Drăguț, Ed. Meridiane, București, 1968 la pag. 58, sub titlul "Garoafe și maci". Opera este reprodusă în monografia "Pe urmele lui Ștefan Luchian", Valentin Ciucă, ed. II-a, Ed. Pim, 2016, la pag. 51. Opera este reprodusă în albumul "Luchian", Alexandru Cebuc, Ed. Monitorul Oficial, București, 2008 la pag. 122.

Provenienţă

colecția istorică Filip Manu; colecția istorică a compozitorului Gheorghe Dumitrescu (1914-1996)

Ștefan Luchian a urmat Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, absolvind-o în 1889 şi apoi Academia de Arte Frumoase de la München, cu profesorii Johann Kaspar Herterich şi Ludwig Herterich, reprezentanţi ai academismului neoclasicist. Respingând rigiditatea picturii academiste, a preferat muzeele, care i-au oferit modele mai bune. Şi-a continuat studiile la Paris, în anul 1891 frecventând atelierul lui William-Adolphe Bouguereau de la Academia Julian, dar a fost interesat şi aici mai mult de arta din muzee şi expoziţii. În anii studiilor la Școala de Arte din Bucureşti, între 1885 şi 1889, Luchian a învăţat mai mult din arta lui Nicolae Grigorescu, care se afla în apogeul activităţii, decât din modelele oferite de profesorii săi: Aman, Tăttărescu sau Stăncescu. Firea lui Luchian se asemăna temperamentului lui Grigorescu, învăţăturile adevăratului său maestru croindu-şi calea firesc în conştiinţa sa. De la el a învăţat să-şi bazeze observaţia direct pe aspectele realităţii, să cunoască natura în dimensiunile ei fundamentale şi să caute să se confunde cu ea, pentru a o putea evoca cu sinceritate. La Paris, Luchian nu a trebuit să refacă traseul formaţiei lui Grigorescu, însuşindu-şi de la acesta, încă din ţară, mijloace ale realismului şi ale picturii în plein air, precum şi aspecte ale tehnicii impresioniste, de surprindere a vibraţiilor atmosferice, variaţiunilor de lumină şi coloritului viu. Ajuns la maturitate, către 1900, Luchian se va individualiza în rândul artiștilor autohtoni nu doar prin creația sa ci și prin spiritul îndreptat spre nou. Revoluționar pe alocuri, implicat în societatea bucureșteană, Luchian devine un personaj în sine, al cafenelelor și al expozițiilor, al curselor cu biciclete și amic al colecționarilor încă din timpul vieții. Ultimii 5 ani de carieră și anume 1908-1913 (ultimul an în care Luchian mai putea picta) reprezintă din multe puncte de vedere cea mai importantă parte a vieții și carierei pictorului. Aceste momente surprind evoluția finală și desăvârșirea unui stil, dar și a unor subiecte celebre ale creației ultimilor 15 ani de viață: Peisajele de la Brebu și Moinești (1908-1909), portretele și autoportretele din acești ani (ex: "Zugravul") și fără îndoială cele mai celebre compoziții cu flori. Florile, reprezentative pentru aproape întreaga carieră, atingeau în ultimul deceniu note de o concentrare stilistică absolută. Tonurile arzătoare, puse în pastă fină sau uneori cu cuțitul, ofereau acordurile cele mai inovative din pictura românească, definind indiscutabil unul dintre acele cicluri universal recunoscute - Florile lui Luchian. Simplitatea și sinteza tipică ultimilor ani de creație aduceau cu ele și ultimile capodopere ale lui Luchian, devenind, paradoxal și cele mai reproduse, expuse, apreciate și cumpărate. Picturile cu flori sunt cele în care desfăşoară cel mai desăvârşit o adevărată simfonie pe gama orchestraţiei cromatice. Culorile, luminile şi umbrele, formele şi consistenţele sunt instrumentele care vibrează muzical sub penelul lui Luchian. Picturile cu flori, concepute pentru a transmite mesaje emoţionale, folosesc armoniile melodice şi ritmurile duioase pe care artistul le desluşeşte în însuşi spiritul florilor. Pasta, suprapusă în straturi succesive, este modelată într-o textură învolburată, care abundă în nuanţe şi reflexe. Una dintre cele mai frecvent întâlnite armonii în această primă perioadă a picturii sale cu flori este cea obţinută prin alăturarea violetului şi a verdelui, roşul fiind de asemenea folosit cu generozitate, atât în corole cât şi în fundaluri - cum vedem și în pictura de față. După 1910, opera lui Luchian tinde către simplitate şi sinteză, carcateristicile picturilor sale fiind conturul atent subliniat în lac negru şi culoarea aplicată în strat subţire şi egal în interiorul acestuia, peste care revine cu accente nervoase menite a da contur. Pictată în preajma lui 1910 și expusă la Tinerimea Artistică din 1912, "Maci și garoafe" este una dintre aceste compoziții amintite mai sus, în care sensibilitatea artistică a lui Ștefan Luchian atinge cotele cele mai ridicate, descoperind astfel acel artist complet de acum mai bine de un secol.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.