93. Farmecul albastrului

Lucrările lui Ţuculescu sunt întotdeauna provocatoare şi reuşesc să iasă din afara oricărui tipar impus de şcolile stilistice româneşti prin unicitatea compoziţiilor, simbolistica aparte şi cromatica puternică, pură. Deşi criticat în nenumărate rânduri pentru atipicitatea sa, Ţuculescu continuă să sfideze orice formulă artistică autohtonă conturată până în secolul XX. Evoluţia rapidă a parcursul său artistic este singulară în spaţiul artei româneşti. Artistul îşi consumă efervescent fiecare etapă de creare, evoluează spectaculos atât stilistic, cât şi spiritual, încearcă să se concentreze tot mai mult pe atingerea purităţii expresiei de sine şi descărcării emoţionale intense. Din 1939, tendinţele expresioniste în jurul cărora artistul oscilează devin tot mai accentuate. Pe lângă culorile strălucitoare din peisajele de ţară apare cromatica sumbră, intensă, poate chiar puţin stranie, suplinită de teme pe măsură, oarecum extravagante. Din 1942, contrastele cromatice devin mult mai intense, tuşele capătă o expresivitate dezlănţuită, iar imaginile par reduse la câteva planuri largi. Cum spunea însuşi artistul: “Până în 1947 a urmat o perioadă de alternanţă a viziunii celei noi cu viziunea naturalistă, când nostalgia naturii era mai puternică.” Ce se întâmplă din 1947 în pictura lui Ţuculescu nu este o izbucnire neaşteptată, întrucât orientarea înspre prelucrarea folclorului evoluează lent, pe o perioadă destul de îndelungată, cu toate că artistul sugerează ca atunci suferă ” o nouă mutaţie”. Dacă această „nouă mutaţie” nu este radicală din punct de vedere stilistic, pe partea spirituală însă putem vorbi de un fenomen brusc, surprinzător. Perioada folclorică este puternic influenţată de scoarţele olteneşti cu care se înconjoară, după care reinterpretează folclorul în peisajele sale. Cu toate că pare ca acest nou curs este simplu şi firesc, parcursul acestei etape constituie un proces complex presărat cu evoluţii, oscilaţii şi reveniri. În ultima perioadă a vieţii lui Ţuculescu, lucrările sale se abstractizează până la esenţă. Nu mai putem regăsi compoziţiile clasice şi peisajele specifice lucrărilor din perioada folclorică, acestea fiind înlocuite de însuşi corpusculii picturali ai lucrărilor artistului, transformaţi în opere de sine stătătoare. Sintagma care caracterizează probabil cel mai bine această etapă/ultimă perioadă a lui Ţuculescu este aceea a „semnelor şi simbolurilor”, denumită şi perioada totemică. Totemul domină lucrările artistului şi sublimează motivul folcloric până la dematerializarea figurativă. Imaginea este purificată de orice element figurativ şi devine expresia pură a eului creator, structura totemică fiind mai degrabă abstract-simbolică. Aceste elemente simbolice conturează un spaţiu abstractizat, lipsit de perspectivă, în care bidimensionalitate ostentativă este conturată de hipnoticele compoziţii cromatice. „Farmecul albastrului” este structurată după compoziţia tipică în care se regăsesc totemele sau troiţele, desfăşurată pe verticală. Întreg planul structural este puternic geometrizat, reamintindu-ne de cele “trei ideograme obsesive – ochiul, troiţa, totemul” ale lui Ţuculescu, care se regăsesc unificate în imaginea totalizatoare şi dominantă a totemului. Cromatica şi elementele puternic geometrizate, repetitive atribuie lucrării o funcţie magică, ritualică, prin care gestul creator capătă înţeles şi formă. Culorile calde (roşu, maroniu) ce ţin de spectrul natural se îmbină armonios cu electricele nuanţe de albastru şi violet şi reuşesc să învăluie întreaga lucrare într-o aură hipnotică, uluitoare. (R.S.)

Bibliografie

CÂRNECI, Magda, "Ţuculescu", ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1988

Dimensiuni

width 52.5 cm, height 61.5 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu negru, în monogramă, "TUC"

Informații documentare

Opera a participat la expoziţia retrospectivă "Ion Ţuculescu", Muzeul de Artă al României, februarie-mai 1999 și este menționată în catalogul expoziției la cat. 329, pag. 62. Opera este reprodusă în monografia "Ion Țuculescu", A. E. Baconsky, Ed. Meridiane, București, 1972, cat. 41.

Provenienţă

colecția istorică Acad. Aurel Avramescu și dr. Maria Alexiu Avramescu. Aurel Avramescu (1903-1985) a fost pionier în domeniul telecomunicațiilor, activitatea de inginer începând-o în perioada interbelică. Absolvent al Politehnicii din Dresda (1922-1928), a activat ca şef al serviciului telegrafic din Direcţia Generală P.T.T. între anii 1931-1938, poziție din care a reformat telecomunicațiile din România, în special al rețelei telegrafice. Ulterior a devenit primul academician român în domeniul electrotehnicii curenţilor slabi și s-a remarcat și în domeniul automaticii, fiind președinte al Comisiei de automatizări a Academiei Române.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.