20. Peisaj cu biserică roșie

1894, Medgidia - 1965, Bucureşti

Estimare

EUR 6.000 - 8.000

Adjudecat

EUR 10.000

Sesiune

Mie, 23 martie 2011 00:00

Lucian Grigorescu frecventează ca elev auditor cursurile Şcolii de arte frumoase din Bucureşti din 1912 până în 1920, cu o întrerupere de patru ani în care îşi satisface serviciul militar şi este înrolat în primul război mondial. Îşi continuă apoi studiile la Roma, unde ajunge către sfârşitul anului 1920 şi se înscrie la Institutul superior de artă plastică. În 1924 câştigă premiul I pentru pictură instituit de Ministerul Artelor, care îi aduce o călătorie de studii la Paris. Acolo studiază la academiile libere ”La Grande Chaumière” şi ”Ranson” şi trece probabil prin atelierul lui André Lhote. Tot acolo, redactează în 1925, studiul ”Influenţa lui Cézanne în arta modernă”, printr-un ajutor primit din partea Ministerului artelor. În 1927 se stabileşte pentru mai mulţi ani într-un orăşel de pescari din sudul Franţei. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în 1939, îl aduce definitiv în ţară, unde va lucra în Dobrogea, mai ales verile. Arta lui Lucian Grigorescu, străbătând mai multe faze distincte, a avut o evoluţie coerentă: etapa de debut, influenţată de pictura românească clasică şi de un Impresionism de şcoală, faza constructivistă, rece şi raţională, aflată sub semnul lui Derain şi a realismului anilor ’20, perioada de apogeu a creaţiei sale, când pictorul a ajuns la un stil impresionist personal şi ultima fază, marcată de un Impresionism clasic, aşa cum se găseşte în muzee. Pictura sa reprezintă un exemplu al trecerii de la un Impresionism exterior, moştenit din şcoală, la unul personal, interiorizat. Explorând posibilităţile culorii şi pastei, pictura lui Lucian Grigorescu rămâne în cadrul unei constante opţiuni realiste şi al unui refuz hotărât al abstracţiei. În opera sa, artistul parcurge drumul imaginii moderne în sens invers, de la tendinţele abstractizante, la explorarea naturii, în sensul unei analize scrupuloase a acesteia - abordare care îl apropie de Cézanne. “Peisajul cu biserică roșie” este una dintre lucrările artistului care arată cum se pot îmbina armonios fidelitatea realistă cu independenţa picturală. Elementele compoziţiei urmăresc motivul real, fiind tratate liber, într-o viziune în acelaşi timp analitică şi sintetică. Formele sunt urmărite cu atenţie, la fel ca şi detaliile, comunicând cu întregul, jocul nuanţelor fiind şi el urmărit pentru a păstra consistenţa şi limpezimea imaginii. Tuşa uşoară şi promptă este în acelaşi timp spontană şi savantă, pe când culoarea – în acorduri de roşu cu verde rece şi azuriu limpede cu brun-auriu – creează o atmosferă diafană şi în acelaşi timp plină de concreteţe.

Bibliografie

CÂRNECI, Magda, ”Lucian Grigorescu”, Ed. Meridiane, 1989

Dimensiuni

width 46 cm, height 38 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu verde, L. Grigorescu

Informații documentare

Lucrarea a făcut parte din colecția Garabet Avachian Pe verso etichetă: “Garabet Avachian, Lucian Grigorescu, Peisaj cu biserica roșie, cat. 4“

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Mare fermecătoare

48. Mare fermecătoare

Ion Ţuculescu

    Estimare EUR 70.000 - 100.000
    Adjudecat EUR 105.000
Lacul Fundeni

73. Lacul Fundeni

Lucia Dem(etriade) Bălăcescu

    Estimare EUR 1.400 - 2.200
    Adjudecat EUR 1.200