147. Nud cu spatele [1928-1929]

Sfârșitul anilor ’20 îl găseau pe Nicolae Tonitza într-una dintre cele mai prolifice perioade ale carierei, în care atât starea materială, cât și cea fizică îl ajutau să lucreze nestingherit, fapt relevat de multitudinea de opere plastice și publicistice realizate, dar și de calitatea lor aplaudată. Odată cu Expozițiile “Grupului celor Patru”, Tonitza câștigase alături de colegii Șirato, Dimitrescu și Han un capital de valoare, dar și un capital de colecționari, deci o stare financiară cât de cât stabilă. Anul 1929 a fost unul plin pentru maestrul bârlădean, având operele expuse timp de 2 luni, martie și aprilie, în sala Galeriei de Artă de pe Calea Victoriei nr. 83. Într-un număr total de 80 de lucrări, 30 prezentate la expoziția Grupului și restul de 50 (“Studii”, așa cum îi plăcea să le intituleze) la personală, Tonitza aborda temele ce îi transformau creația într-un reper al modernității românești: nuduri, peisaje din Mangalia, portrete de copii și câteva naturi moarte (vezi Barbu Brezianu, N. N. Tonitza, Editura Academiei, 1967, pag. 176-177). Compozițiile cu personaje în interior, portretele, dar mai ales nudurile sunt acele lucrări în care Blazian descoperea un fantezist al culorii. În rândul operelor create în anii 1927-1929, întâlnim o aplecare mult mai fundamentată a lui Tonitza față de decorativ și efectele plastice direct implicate. Chiar dacă nudurile nu sunt neapărat cele mai evidente opere în care apar aceste efecte picturale, ele transpar în această categorie prin laturile compoziționale. Libertatea pe care o capătă paleta de culori pe pânzele pictorului, libertate exprimată prin acea “suavă armonie interioară” (H. Blazian) s-a acumulat prin exercițiul cromatic și decorativ pe care artistul îl face încă din primii ani ai deceniului trei. Instinctul și abilitatea artistului de a echilibra duetul desen-culoarea vine din capacitatea acestuia de a se elibera de structuralitatea formei, calitate conferită de cunoașterea în amănunt a anatomiei – în cazul compozițiilor cu personaje, nuduri. Tot în cazul specific al compozițiilor cu nuduri putem adăuga faptul că nudul reprezenta pentru Tonitza cea mai intensă încercare pusă asupra conștiinței estetice a unui artist: “…a ști să desenezi - e o meserie, a ști să exprimi o undă emotivă - e artă”. Pictarea în sine a nudului, ocazia de a-și testa forțele cu motivul ce i se relevă, devine scopul primordial al artei, amintind de maniera în care și Pallady vedea nudul, fără o implicare emoțională, ci una estetică, filosofică chiar. Tonitza începe să picteze acest subiect destul de târziu, în perioada de maturitate; primele modele de nud apar pictate către mijlocul anilor ’20 (1924). Soția este principalul model în această perioadă, cel puțin până la descoperirea modelelor din Dobrogea, subiecte ce vor deschide după 1928-1929 o nouă serie ce se confundă uneori cu cea orientalistă. Pictată în ultimii trei ani ai deceniul trei, “Nud cu spatele” este orânduită exact după direcțiile compoziționale menționate anterior. Interesant este că acel nivel decorativ este atins aici prin maniera picturală. Materialitatea oferită de urma cuțitului de paletă pe suprafața cartonului devine astfel un șiretlic plastic de care Tonitza se folosește în a puncta un estetic de factură complexă. Astfel, tonurile coincid cu jocurile pensulei și cuțitului, fapt lesne de observat în special pe suprafețele generoase – spatele modelului este construit în această manieră. Ideea decorativă este menționată și de mica inserție vegetală pe care o recunoaștem din alte opere concepute în acea perioadă, dar ritmul general este oferit tot de contrastul valoric între carnație și restul operei, aici marcat de fundalul neutru.

Dimensiuni

width 40.5 cm, height 50 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta sus, cu brun, ”N. Tonitza”

Informații documentare

Opera a participat la "Expoziţia de pictură şi grafică Nicolae N. Tonitza", Muzeul de Artă al R.S.R., București, mai-iulie 1979 și este menționată în catalogul expoziției la cat.157. Opera a făcut parte din Expoziția permanentă din cadrul Muzeului Colecțiilor de Artă până în iulie 2005. Opera a fost achiziționată de dr. Iosif Dona în cursul anului 1929, cel mai probabil direct din atelierul lui Nicolae Tonitza, pentru suma de 20.000 lei. Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural Mobil, prin ordinul ministrului culturii nr. 2019 din 19.01.2007.

Datare

1928-1929

Provenienţă

colecția Elena și dr. Iosif Dona; colecția Maria Dona; patrimoniul Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România; patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă de pe lângă Muzeul Național de Artă al României; colecția Dr. Șerban Andronescu Ghika.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.