40. Cafeneaua lui Mamut [mijlocul anilor '20]

1886, Huşi - 1933, Iaşi

Estimare

EUR 3.000 - 5.000

Adjudecat

EUR 5.500

Sesiune

Joi, 21 martie 2024 19:00

Artistul surprinde adesea lumea satului sau culoarea locală a Dobrogei, portrete de turci, țărani sau muncitori. În portrete mizează mai degrabă pe descifrarea complexității tumultului interior al protagoniștilor săi, conferindu-le expresii neutre sau, uneori, meditative. Portretul îi permite, de asemenea, să se impună și în postura de desenator. Personajele schițate se împletesc armonios cu deciziile cromatice ale artistului. Veleitățile sale din sfera muzicală sunt transcrise în ritmuri cromatice armonioase, cu accente puternice, în contraste evidente. Prin culoare, Dimitrescu subliniază atât umbra și lumina, cât și forma și modelajul. Acordă, de asemenea, o atenție deosebită vestimentației personajelor sale și accesoriilor pe care le primesc acestea. Preocuparea pentru tematica socială și interesul incontestabil pentru psihologia umană sunt remarcate atât în scenele de gen sau portrete, cât și în peisaj. În timpul studiilor realizate la Paris, seva creației cézanniene avea să se aciueze de pânza pictorului român, a cărui predilecție pentru plasticitatea riguroasă era indiscutabilă. Artistul realizează o întreagă serie dedicată tătarilor din Mangalia, Techirghiol sau Balcic, peisajelor marine și străzilor dobrogene. Pornind de la crezul conform căruia artistul poate învăța în orice împrejurare, Dimitrescu folosește călătoriile în țară și în străinătate drept repere vitale în căutarea sensului creației sale. În compozițiile cu personaje, și-a îndreptat atenția cu precădere asupra țăranului român, însă pânzele sale sunt bogate și în aparițiile tătarilor din zona Dobrogei. Dezinvoltura orientală din lucrările artistului potențează prezența monumentală a protagoniștilor, surprinși în gesturi simple și îndelung calculate. Dimitrescu posedă o desăvârșită putere de analiză și sinteză totodată, astfel că va surprinde, prin liniile care descriu chipuri și siluete, umanitatea și factorul etnic al modelelor sale. Va pătrunde în subconștientul protagoniștilor săi și va fi atras, indiscutabil, de exotismul și pitorescul Dobrogei. În pânzele pictate aici vom regăsi îndeosebi oamenii adunați în jurul meselor, în atmosfera insolită a teraselor și cafenelelor. Fin observator, artistul va fi capabil să redea, prin porturile și obiceiurile personajelor, atmosfera locală. Perioada 1927-1933 se va dovedi a fi prolifică în economia creației sale. Dimitrescu își petrece cu predilecție timpul în preajma litoralului și împumută nuanțele puternice și impunătoare ale Balciului operelor sale. Perspectiva pe care o transcrie pictural e vizibil îngustată, artistul bucurându-se de plenitudinea panoramică pe viu și ocupându-și pânzele cu decupaje limitate la un subiect anume. Din Balcic provin unele dintre cele mai colorate compoziții ale sale – ”Cafeneaua lui Ismail”, în care predomină tușele însorite, ori ”Brutăria lui Mamut”, în care artistul mizează pe o plasticitate decorativă. Pictura lui Dimitrescu rămâne, așadar, o piatră de hotar în economia artei românești, puternic înrădăcinată în tradiții și obiceiuri.

Bibliografie

PARADAIS, Claudiu, ”Șt. Dimitrescu”, Editura Meridiane, București, 1978.

Dimensiuni

width 29.5 cm, height 23 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, ”St. Dimitrescu”

Datare

mijlocul anilor '20

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Casă în Aix-en-Provence

69. Casă în Aix-en-Provence [1949]

Dimitrie Berea

    Estimare EUR 2.000 - 3.000
    Adjudecat EUR 3.500
Crini

68. Crini [1903]

Constantin Artachino

    Estimare EUR 3.000 - 5.000
    Adjudecat EUR 4.250
Caliacra

152. Caliacra

Vasile Parizescu

    Preț de vânzare EUR 1.809