117. Trandafiri roșii și roz [mijlocul anilor '40]

Îndreptându-se spre ultima etapă a vieții și creației, Șirato cel din deceniul al cincilea al secolului trecut poate fi “citit” în special prin ciclurile profunde dedicate naturilor moarte, dar mai ales florilor. După o carieră în care etapele de creația au definit atât statutul său în cercurile artistice și critice, cât și propriile gânduri și sentimente asupra vocației de pictor, Francisc Șirato ajungea într-un ultim prag evolutiv în care postura sa de maestru și estet nu mai putea fi puse la îndoială, așa cum odinioară era criticat atunci când renunța la grafică și începea să compună în culoare (1915-1920). Atras toată viața de măiestria lui Ștefan Luchian, Șirato a încercat “să deslușească misterul tehnic și toată mecanica meseriei lui Luchian” în special în compozițiile dedicate florilor, astfel, în ultimii 5-10 ani de carieră, pictorul nostru se va dedica unor experimente profund cromatice, în căutarea unei intensități coloristice a florilor, tipice strălucirii și smălțuirii specifice “florilor” lui Luchian. Însă apariția acestei teme începând cu 1940 are și o explicație mai realistă, și anume sfatul medicului lui Șirato ce îi recomanda acestuia plimbări cât mai scurte, așadar proximitatea devine un factor decisiv în dezvoltarea manierei și subiectului în pictura artistului. Florile din grădinița lui Șirato sunt cârciumărese, trandafiri, petunii și lalele, ele fiind pictate asiduu începând cu 1940. Această recursivitate a florilor în pictura lui Șirato este susținută totodată de dispariția peisajului, vederile din Balcicul încă nepierdut (1940) rămânând în mare parte ultimele compoziții dedicate ale acestei teme. În plan pictural, uleiurile din perioada 1940-1947 ce ating subiectul naturilor moarte se desprind de restul corp artistic anterior și prin noile calități oferite pastei. Chiar dacă experimentele tonale sunt evidente, interesul fiind pe trasarea și desfășurarea tonurilor oferite în special de roșu, albastru sau verde, Șirato încarcă pasta de o consistență nouă, ce îl apropie oarecum de materialitatea și senzația amaterială tipică lui Gheorghe Petrașcu. Parcă recristalizată, tușa de culoare este încărcată până la saturație, lumina este și ea profund accentuată, în căutarea acelei tente de email și smalț, iar forma se topește într-o modelare inedită pastei. Pictate mereu în vase vechi de ceramică, florile lui Șirato se descarcă într-un tablou imaginar profund, eclectic în tipologie, dar unitar în abordare, marcând un ciclu enunțat de opere ca: “Cârciumărese” (Muzeul Național de Artă al României, inv. 8089/70303), “Cârciumărese” (Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă, Topalu, “Vas cu flori” (Muzeul Național de Artă al Românei, inv. 5602) sau “Gălbenele” (Muzeul de Artă Iași, inv. 865). (I.P.)

Bibliografie

ISPIR, Mihai, “Francisc Șirato”, Ed. Meridiane, București, 1979

Dimensiuni

width 39 cm, height 33 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu roşu, Şirato

Informații documentare

Proveniență: colecţia Ion Dumitrescu; din 1992, colecţie privată, Bucureşti Pe verso etichetă de participare în expoziţia “Francisc Şirato”, Muzeul de Artă al R.P.R, Bucureşti, 1965. Opera a participat la expoziția retrospectivă “Francisc Șirato”, Pavilioanele Parcului Herăstrău, București, august- septembrie 1956. Opera a participat la expoziția retrospectivă “Francisc Șirato”, Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1965 și este reprodusă în catalogul expoziției la cat. 64, pag. 106. Opera este reprodusă în “Șirato”, Dan Grigorescu, Ed. Meridiane, București, 1967 la cat.62.

Datare

mijlocul anilor '40

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.