10. Portretul dirijorului Sergiu Celibidache

Ionel Jianu o considera pe Celine Emilian ”una dintre cele mai bune portretiste din sculptura noastră.” Studiul sub îndrumarea lui Antoine Bourdelle la Academia La Grande Chaumiere și apoi în atelierul acestuia de-a lungul vieții, au făcut ca Celine Emilian să ia contact cu viziunea modernă asupra artei sculpturii, eliberată de prejudecata inerției. Artista a transformat portretul în preocupare principală, lucrând comenzi și în țară, la București, dar și la Paris sau Roma. Portretul fusese un gen care apăruse în România după democratizarea instituțiilor, care dusese la impunerea figurii omului public în conștiința civică. Astfel apar primele comenzi, ca mai apoi acesta să devină un gen independent abordat de artiști. Portretul lui Sergiu Celibidache, cunoscutul dirijor român, face parte din ampla galerie de busturi ale intelectualității românești alături de cel al arhitectului Ion Ludoşanu sau a inginerului George Mavrocordat. Artista începuse cu portrete de domnițe și jupânițe, în care făcuse apel la influențele folclorice, dar și la cele romantice. Portretele au fost nucleul celor două mari expoziții retrospective din 1967 și 1979 care au impus și evidențiat talentul artistei de a transforma genul într-un adevărat studiu de caracter. Sergiu Celibidache, personalitatea marcantă a culturii românești, plecase din România de peste 30 de ani, când, după ce studiase matematica la Iași, a ajuns la Berlin unde a studiat filozofia și și-a făcut studiile muzicale. Din 1945 și până în 1952 s-a aflat la conducerea Filarmonicii berlineze, ținând locul lui Wilhelm Furtwängler, cel care fusese înlăturat în urma acuzelor nefondate de colaborare cu al treilea Reich, fiind succedat de austriacul Herbert von Karajan. În România a revenit definitiv după 1990, înainte de această dată numele său fiind interzis. Cu toate acestea dirijorul a revenit în două scurte vizite, una în iunie 1970 alături de Orchestra Filarmonicii din Stockholm și a doua oară chiar în 1979, când în luna ianuarie a ținut la Ateneul Român mai multe concerte alături de Orchestra Filarmonicii ”George Enescu”. Fire impulsivă, de o franchețe jignitoare uneori, dirijorul era adulat și respins în același timp. Putea să fie înțelegător, dar rămânea un critic aspru, cu un mod tranșant de a trata în relațiile cu oamenii. În cartea lui Klaus Umbach despre dirijorul român, acesta menționa: ”Celibidache poate jigni și prin mimică (...), poate sfâșia cu privirile încă în timpul concertului, fără să spună un cuvânt. (…) Între frunte și bărbie, acesta dispune de mai multe registre decât tuburile unei orgi.” Probabil expus în cadrul expoziției din 1979, bustul lui Celibidache reține trăsăturile grave ale acestuia. Maestrul este ușor încruntat, multiple riduri brăzdându-i fruntea. Capul ușor înclinat în față nu ia nimic din avântul trufaș al bărbiei ori din seriozitatea gurii. Portretul pare să fie transpunerea plastică a aminitrii atât de vii pe care i-a păstrat-o Umbach.

Bibliografie

ALLEY, Ronald, ”Catalogue of the Tate Gallery’s Collection of Modern Art other than Works by British Artists”, Tate Gallery and Sotheby Parke-Bernet, London, 1981 UMBACH, Klaus, ”Celibidache, celălalt maestru”, Ed. Vivaldi, București, 1998

Dimensiuni

depth 28 cm, width 36 cm, height 60 cm

Descriere

ipsos patinat, semnat și datat în dreapta, pe umăr, Celine Emilian, 1979

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.