Meniu

Cum cumpăr
Cum vând
Contact
Contul meu
Română
Cadouri

Carte rară, Documente, Fotografie și Afișe

Artă Religioasă de colecție

Artă Asiatică, Obiecte tehnice, Taxidermie, Curiozități, Antichități

Bijuterie, Ceasuri

Pictură, Sculptură, Gravură

Numismatica, Medalistica, Hărți, Arme și Decorații

Lux, Eleganță, Mașini și Băuturi de colecție

Artă Populară de colecție

Sneakers & Toys

Descopera

Departament de consultanți de artă

Departament de evaluare







98. Anemone

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

98. Anemone

1906, Craiova - 1997, Bucureşti

Estimare:
EUR 5.000 - 8.000
Adjudecat
EUR 13.500

Bibliografie

Muzeul de Artă Timişoara, ”Palatul Baroc şi Colecţiile sale”, Samuel Tastet Editeur, Timişoara, 2006 Muzeul Naţional de Artă al României, ”Baba. Pictură-desen”, Bucureşti, 1997 MUSCALU ALBANI, Maria, ”Corneliu Baba”, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2008

ulei pe pânză lipită pe carton, 32 cm, 22,5, semnat și datat dreapta sus, cu negru, Baba, (19)71

În ani în care viziunea picturală de ansamblu a artei româneşti încă suferea în urma perioadei staliniste, Baba reuşeşte să reconecteze actul de reprezentare la vechi şi noi repere ale artei occidentale. Atras de barocul nordic, rembrandtian în special, intrigat de asemenea de şcoala germană, Baba readuce pe pânzele sale viziunile stilistice pierdute în urma epurărilor sovietice. Redă monumentalitatea compoziţională, ca rezultat direct al reorganizării aşezării în pagină şi întăreşte efectele de emfază necesare unei construcţii impunătoare prin aplicarea fundalurilor întunecoase sau neutre. Detaliul ajunge să fie precizat prin libertatea pensulei în formularea volumelor. În majoritatea lucrărilor, chiar dacă abordează portretul, compoziţia cu personaje sau naturile statice, Baba reuşeşte să ofere pastei o anumită forţă a luminii de a se autogenera, mai ales că interogaţiile sale pornesc de la calităţile mode­latoare ale întunericului. Natura statică este cu atât mai mult atinsă de aceste principii, având în vedere amplasarea obiectelor într-un spaţiu nedefinit. Rare sunt operele în care lucrurile primesc coordonate de profunzime. Poziţionarea spaţială ambiguă aduce cu sine şi interogaţii pertinente asupra sursei de lumină, care desigur că acum poate fi identificată drept rezultat, nu cauză. În plus, Baba reuşeşte să dezvolte un întreg complex spaţiu-timp, deoarece imaginile sale sunt şi atemporale, şi chiar dacă subiectul unei naturi statice cu flori este supus perenităţii, realizarea plastică are menirea să contracte clipa la fiecare nouă privire a lucrării. La Baba, materia pictată se încarcă de substanţialitate datorită capacităţii pictorului de a echilibra jocul sensibil între formă şi culoare. Cele două se subordonează reciproc într-o alternanţă asumată în vederea construirii unui obiect recognoscibil. Desigur că această veridicitate trebuie să fie aparentă, realismul fiind însuşit de Baba doar până la impresie. La realizarea lucrării ”Anemone ”, pictorul alege să modeleze vasul cu flori pe un suport imaginat, motivul fiind singurul plan vizual construit. În lipsa oricărui alt detaliu, cromatica devine punctul de interes al lucrării, înlănţuind după sine fluxul efectelor optice cauzate. Astfel, sursa de lumină inexistentă, sau cel puţin nedetectabilă, îşi găseşte răspuns mai întâi în albul folosit în concentraţie consistentă, apoi în folosirea negrului, ce devine necesar pentru un constrast puternic. În urma scurtelor notaţii de tuşă, volumele îşi definitivează materialitatea, oferind lucrării liantul compoziţional.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

SESIUNE
Joi, 28 octombrie 2010 00:00

Alte loturi asemănătoare

Nud întins

91. Nud întins

Corneliu Baba

Corneliu Baba

    Estimare: EUR 1.200 - 2.000
    Adjudecat EUR 1.500
Pont-Neuf

28. Pont-Neuf

Corneliu Baba

Corneliu Baba

    Estimare: EUR 9.000 - 14.000
    Adjudecat EUR 9.000