61. Baigneuze

“Pictor care a urcat timp de patru decenii pe o pantă – aceea a împlinirii artistice, R. Iosif nu a păşit pe un drum făcut de alţii. Prin fiecare lucrare a sa, bună sau experimentală, şi-a săpat el singur treptele pe care să se aşeze paşii săi. De aceea, drumul său a fost lent, dar în aceasta am regăsit siguranţa gânditorului, împlinirea prevăzătorului, care trăieşte azi doar pentru mâine, şi probitatea adevăratului artist, muncitor şi devotat artei, a cărui operă se aseamănă mai degrabă cu construcţia unui mare edificiu...” (Radu Ionescu) Artistul s-a născut în 1894, la Bucureşti, într-o familie de intelectuali pasionaţi de artă şi muzică. După studii de vioară la Conservator, cu profesorul Alfons Castaldi, a plecat la Paris, în perioada 1913 – 1914 fiind student al Şcolii Naţionale de Arhitectură. Între 1915 şi 1918 a urmat cursurile Academiei de Belle-Arte de la Bucureşti, sub îndrumarea lui Fr. Storck şi G. D. Mirea. Alegând să se specializeze în tehnica gravurii, s-a reîntors la Paris, unde a frecventat atelierele Academiilor Grande Chaumière şi Julian, iar la secția de Gravură a Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Paris, unde era înscris, l-a avut profesor pe Waltner. A debutat în cadrul Salonului Oficial de Desen şi Gravură din 1926, expunând, de asemenea, la „Tinerimea Artistică”. Expoziţia sa de debut, intitulată „Alb-Negru”, a reprezentat punctul de pornire pentru organizarea saloanelor de gravură în România. Artistul şi-a dedicat prima parte a operei sale graficii, inclusiv celei de carte, realizând ilustraţii pentru „Hanul Ancuţei” de Mihail Sadoveanu sau pentru „Amintiri din copilărie” a lui Creangă, precum şi o serie de gravuri după picturile lui Nicolae Grigorescu. În paralel, experimenta posibilitatea de expresie prin intermediul picturii, însă desenul rămânea mediul său familiar. Expune la Saloanele Oficiale între 1926 şi 1940 şi, de asemenea, la Saloanele Oficiale de Gravură, între 1928 şi 1939, în mod succesiv. După 1930, are o serie de expoziţii personale, la Sala Mozart, la Sala Dalles (între 1933 şi 1935), la Ateneu şi la Căminul Artei (1943 şi 1945). Ultima expoziție personală a fost organizată la Bucureşti, în 1974, cariera sa expoziţională înregistrând numeroase participări la expoziţii internaţionale de grafică (Florenţa, Amsterdam, Bruxelles, Haga). Expoziţiile din ţară i-au adus aprecierea criticii de artă şi a amatorilor, remarcându-se ca un artist, pictor și gravor, pasionat de natură şi atent observator al lumii urbane. Între 1959 şi 1961 a Enabled ca profesor în cadrul Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Curând, a descoperit atracţia culorii şi a început să petreacă tot mai mult timp în faţa şevaletului, în anul 1933 având loc debutul său ca pictor. În drumul de la gravură la pictură, artistul a parcurs o etapă intermediară, aceea a monotipului, procedeu de imprimare a unei compoziţii grafice sau picturale în culori, pe un suport de sticlă sau metal lustruit. Într-o primă fază, pictura sa purta semnele formaţiei în mediul gravurii: desenul caracteriza construcţia imaginii, pe când culoarea avea o funcţie de accesoriu, marcând unele zone. Treptat, culoarea îşi capătă un loc tot mai ferm, mai bine articulat în tablourile lui R. Iosif, viziunea sa picturală începând să se formeze consistent sub influenţa lucrului în natură. Călătoriile la Câmpulung, Sinaia sau Tulcea, i-au dat prilejul să realizeze peisaje într-o gamă cromatică vie, care avea să rămână în paleta sa, până atunci dominată de tonuri sumbre. În pictură, se opreşte asupra peisajului, urban şi natural, dar pictează şi în atelier, naturi statice şi flori de regulă, exersându-şi abilitatea de analiză şi reprezentare a materiei. Partea creaţiei dedicată reprezentării mediului citadin este una semnificativă la R. Iosif, ale cărui picturi ilustrând vederi din Bucureşti, cu parcuri şi grădini publice, sau monumente reprezentative, alcătuiesc un capitol original în iconografia oraşului. În perioada interbelică, într-un climat în care majoritatea pictorilor bucureşteni pictau oraşul nu ca pe o metropolă aflată în plină modernizare, ci ca pe un oraş-târg provincial, cu uliţe încărcate de melancolie, R. Iosif alegea ca motiv nu numai mahalalele, ci şi străzile şi pieţele centrale. Natura a fost unul dintre subiectele sale preferate, alegând să picteze direct în faţa peisajului, pentru a înţelege mai bine armoniile dintre culori. Unele dintre imaginile sale cu vederi din natură au însă o notă de obscuritate, dată de tonurile întunecate la care apelează şi de preferinţa sa pentru o lumină de intensitate scăzută. Soarele nu străluceşte în peisajele lui Rosenblut, pentru că nu sunt urmărite efectele de lumină, ci ilustrarea unui cadru natural cu aerul său de specificitate, asupra căruia este suprapusă trăirea poetică a pictorului, cu rezonanţe muzicale. Opera „Baigneuze” face parte dintre lucrările care atestă dobândirea unei viziuni preponderent picturale, în care culoarea nu mai este folosită doar pentru agrementarea unei lucrări concepute în alb şi negru, ci apare înţeleasă constructiv. Desenul rămâne unul solid, marcat de linii negre, amintind de gravurile artistului, iar pe structura lui se aşează culori ce creează volum şi profunzime. Nuanţe multiple de verde, albastru şi brun în tonalităţi închise formează paleta cromatică a picturii, completată cu accente de culori calde ce aduc lumină în compoziţie. În penumbra amurgului, strălucesc mici tuşe de roşu şi galben pur care, alături de culorile radioase în care sunt redate personajele, dau un sentiment jucăuş imaginii. Pictura reprezintă o scenă cu copii pe malul râului, un cadru familiar al lumii satului, unde viaţa oamenilor se desfăşoară într-o natură intactă, idilică. Albia râului, în locul unde mai devreme s-au scăldat copiii, este un loc protejat, ferit de coroanele copacilor care formează o boltă deasupra apei. Tipul scenei cu personaje lângă oglinda apei, în mijlocul vegetaţiei, precum şi lumina slabă, evocă peisajele maeştrilor Școlii de la Barbizon, cu poieni din pădurea de la Fontainebleau. Culorile pe care le foloseşte sunt însă de o altă concepţie, apărând intense şi saturate, cu o sclipire minerală. „Baigneuze” este una dintre operele care demonstrează cel mai bine însuşirea de către R. Iosif a unui mod de expresie specific pictural.

Bibliografie

IONESCU, Radu, „R. Iosif”, Ed. Meridiane, București, 1969 IONESCU, Radu, „Despre pictura şi sculptura românească”, Ed. Maiko, Bucureşti, 2002 PAVEL, Amelia, „Pictori evrei din România 1848 – 1948”, Ed. Hasefer, București, 2003 PAVEL, Amelia, „Pictura românească interbelică”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996

Dimensiuni

width 60 cm, custom 44,5

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, R. Iosif

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.