otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Spirit intransigent cu imperfecţiunile sale şi ale celor din jurul său, Pallady s-a putut bucura de prietenia unor oameni al căror orizont se apropia de al său şi deşi în cea mai mare parte a timpului trăia retras în singurătatea atelierului, a găsit reconfortant dialogul de idei cu ceilalţi. Una dintre evocările întâlnirilor sale este cea ce face referire la M. Dona, cu care ...am petrecut împreună două ore... “inefabile. Nu credeam că mai pot încerca senzaţiile atât de plăcute pe care mi le-a dat”(i). Tablourile sale cu nuduri ar putea exprima stări similare, pentru că modelele pe care le alegea erau de fiecare dată fiinţe speciale. Pallady avea să îşi amintească mereu distincţia spirituală şi proporţiile ideale ale modelului său din Franţa, Yvonne Cousin, care murise de cancer în 1939, armonii pe care continuă să le picteze şi mai târziu în numeroase nuduri realizate în atelierul său din Bucureşti. Genul nudului în interior este unul abordat cu predilecţie de când pornise pe drumul îndepărtării de lumea din jur, refugiindu-se într-una interioară, construită la proporţiile absolutului. Fugea de urât, de vulgaritate şi prostie, care începuseră să îl obsedeze la oamenii din societate şi a înţeles că doar arta îi poate oferi cadrul pentru a formula ideea sa înaltă despre viaţă. Pictura şi opera sa deveniseră raţiunea de a exista, dedicându-se în întregime desăvârşirii capacităţii de a exprima Frumosul prin intermediul armoniilor, al ritmurilor şi corespondenţelor. A înţeles că nu poate atinge culmile creaţiei decât pe calea însingurării, pe care a adoptat-o cu stricteţe ca pe o disciplină de lucru. Spaţiul atelierului a devenit scena trăirilor sale interioare, mediul pe care l-a constituit după propriile exigenţe, unde nu exista nici inutilitatea, nici urâtul, în care putea să aspire către împlinire. A fost o perioadă (1940-1944) când avea atelierul în camera de la Hotelul Bucureşti, unde locuia, apoi, după mutarea în casa Catargi (1944), la prietenul mult mai tânăr H. H. Catargi, Tógo, cum îl numeau amicii aşa cum lui Pallady îi spuneau Totó, apoi a schimbat mai multe ateliere (al sculptorului Medrea, al lui Catargi, al Sindicatului Artelor) (ii). Importanţa climatului în care avea loc creaţia este imprimată de Pallady pânzelor sale cu nuduri în interior, care descriu stări reflexive, reverii poetice, nostalgii petrecute la adăpostul intimităţii, prin separare de lume. Personajele sunt surprinse într-un moment de relaxare, dar de maximă activitate a vieţii interioare, atunci când, renunţând la haine şi implicit la convenţiile pe care le impune societatea, se opresc din orice activitate şi se abandonează visului. Trăirile nudurilor sunt cele pe care le încearcă însuşi artistul, fiind expresia plastică a opţiunii sale pentru o lume a ideilor în locul celei materiale. Nudul aşezat în fotoliu este una dintre ipostazele în care preferă să îşi reprezinte modelele, urmărind efectul plin de voluptate pe care îl creează asocierea trupului feminin dezgolit de haine cu regia cotidiană a interiorului. Afirmă şi în acelaşi timp neagă apartenenţa personajului la lume, înfăţişând un moment în care viaţa are loc în planul gândirii: ochii închişi, capul aplecat, rezemat în braţul îndoit, corpul aplecat peste masă şi picioarele încrucişate exprimă o stare în care funcţiile corpului sunt suspendate. Fizionomia este esenţializată la câteva linii, care nu au rolul de a particulariza figura, căci nu individualitatea personajului este căutată, ci felul în care acesta este pătruns de trăirea sa. Un desen solid construieşte corpul, peste care este aşezată culoarea în acorduri surde, fără nicio stridenţă, fără exagerări. Singurele elemente cărora le este permis să apară în compoziţie sunt fotoliul, masa şi un fruct roşu (mărsau rodie); privirea femeii s-a concentrat poate asupra lui înainte de a închide ochii. Descrie o corespondenţă cu formele şi prospeţimea trupului, conţinând o întreagă istorie a asocierii dintre femei şi măr/rodie din arta universală şi în acelaşi timp având o funcţie plastică. Pallady refuză recursul la narativ sau la simbolic, imprimând imaginii capacitatea de a degaja sentimentul conţinut. Pictura „Nud în fotoliu verde” exprimă în mod elocvent ceea ce face arta lui Pallady să fie unică, la fel ca de altfel toate nudurile sale în interior - expresia de deplină armonie a unuia dintre cele mai originale şi profunde spirite ale artei româneşti. Ionel Jianu scria despre acest capitol special al operei lui Theodor Pallady, din care face parte şi lucrarea de faţă, în cuvinte care restituie adevărata valoare a artistului: “Seria „Interioarelor”, fie că evocă tristeţea grea a după-amiezelor lungi de toamnă, când sufletele par pustiite şi, din covoarele vechi, din cadre, din oglinzile adormite se trezesc amintirile şi viziunile din alte vremuri şi devin prezente, reale; fie că înfiripă o atmosferă în care visul se amestecă cu voluptatea, dorinţele neîmplinite cu oboseala, lenea lascivă cu dezabuzarea, dovedesc toate că Pallady nu e numai un mare artist, ci şi un adevărat poet, care a pătruns ca nimeni altul tainele sufletului feminin, poate cel mai sensibil şi mai rafinat poet pe care l-a cunoscut plastica românească (iii). i Theodor Pallady apud Ruxandra Garofeanu, op. cit. ii Ruxandra Garofeanu, op. cit iii Ionel Jianu, „Pallady”, p. 36.
Bibliografie
BLAZIAN, Henri B., “Pallady”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1958
CEBUC, Alexandru, „Theodor Pallady”, Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008
GEORGESCU, I. L., „Pe urmele lui Theodor Pallady”, Ed. Lex, Bucureşti, 1998
JIANU, Ionel, „Pallady”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti
MÂNDRESCU, Anatol, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971
MIHALACHE, Marin, “Pallady – mărturii”, Ed. Dacia, Cluj, 1971
NANU, Adina, “Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, 1963
Dimensiuni
width 20 cm, height 28 cm
Descriere
guașă și acuarelă pe carton subțire, semnat dreapta jos, în creion, TP
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Spirit intransigent cu imperfecţiunile sale şi ale celor din jurul său, Pallady s-a putut bucura de prietenia unor oameni al căror orizont se apropia de al său şi deşi în cea mai mare parte a timpului trăia retras în singurătatea atelierului, a găsit reconfortant dialogul de idei cu ceilalţi. Una dintre evocările întâlnirilor sale este cea ce face referire la M. Dona, cu care ...am petrecut împreună două ore... “inefabile. Nu credeam că mai pot încerca senzaţiile atât de plăcute pe care mi le-a dat”(i). Tablourile sale cu nuduri ar putea exprima stări similare, pentru că modelele pe care le alegea erau de fiecare dată fiinţe speciale. Pallady avea să îşi amintească mereu distincţia spirituală şi proporţiile ideale ale modelului său din Franţa, Yvonne Cousin, care murise de cancer în 1939, armonii pe care continuă să le picteze şi mai târziu în numeroase nuduri realizate în atelierul său din Bucureşti. Genul nudului în interior este unul abordat cu predilecţie de când pornise pe drumul îndepărtării de lumea din jur, refugiindu-se într-una interioară, construită la proporţiile absolutului. Fugea de urât, de vulgaritate şi prostie, care începuseră să îl obsedeze la oamenii din societate şi a înţeles că doar arta îi poate oferi cadrul pentru a formula ideea sa înaltă despre viaţă. Pictura şi opera sa deveniseră raţiunea de a exista, dedicându-se în întregime desăvârşirii capacităţii de a exprima Frumosul prin intermediul armoniilor, al ritmurilor şi corespondenţelor. A înţeles că nu poate atinge culmile creaţiei decât pe calea însingurării, pe care a adoptat-o cu stricteţe ca pe o disciplină de lucru. Spaţiul atelierului a devenit scena trăirilor sale interioare, mediul pe care l-a constituit după propriile exigenţe, unde nu exista nici inutilitatea, nici urâtul, în care putea să aspire către împlinire. A fost o perioadă (1940-1944) când avea atelierul în camera de la Hotelul Bucureşti, unde locuia, apoi, după mutarea în casa Catargi (1944), la prietenul mult mai tânăr H. H. Catargi, Tógo, cum îl numeau amicii aşa cum lui Pallady îi spuneau Totó, apoi a schimbat mai multe ateliere (al sculptorului Medrea, al lui Catargi, al Sindicatului Artelor) (ii). Importanţa climatului în care avea loc creaţia este imprimată de Pallady pânzelor sale cu nuduri în interior, care descriu stări reflexive, reverii poetice, nostalgii petrecute la adăpostul intimităţii, prin separare de lume. Personajele sunt surprinse într-un moment de relaxare, dar de maximă activitate a vieţii interioare, atunci când, renunţând la haine şi implicit la convenţiile pe care le impune societatea, se opresc din orice activitate şi se abandonează visului. Trăirile nudurilor sunt cele pe care le încearcă însuşi artistul, fiind expresia plastică a opţiunii sale pentru o lume a ideilor în locul celei materiale. Nudul aşezat în fotoliu este una dintre ipostazele în care preferă să îşi reprezinte modelele, urmărind efectul plin de voluptate pe care îl creează asocierea trupului feminin dezgolit de haine cu regia cotidiană a interiorului. Afirmă şi în acelaşi timp neagă apartenenţa personajului la lume, înfăţişând un moment în care viaţa are loc în planul gândirii: ochii închişi, capul aplecat, rezemat în braţul îndoit, corpul aplecat peste masă şi picioarele încrucişate exprimă o stare în care funcţiile corpului sunt suspendate. Fizionomia este esenţializată la câteva linii, care nu au rolul de a particulariza figura, căci nu individualitatea personajului este căutată, ci felul în care acesta este pătruns de trăirea sa. Un desen solid construieşte corpul, peste care este aşezată culoarea în acorduri surde, fără nicio stridenţă, fără exagerări. Singurele elemente cărora le este permis să apară în compoziţie sunt fotoliul, masa şi un fruct roşu (mărsau rodie); privirea femeii s-a concentrat poate asupra lui înainte de a închide ochii. Descrie o corespondenţă cu formele şi prospeţimea trupului, conţinând o întreagă istorie a asocierii dintre femei şi măr/rodie din arta universală şi în acelaşi timp având o funcţie plastică. Pallady refuză recursul la narativ sau la simbolic, imprimând imaginii capacitatea de a degaja sentimentul conţinut. Pictura „Nud în fotoliu verde” exprimă în mod elocvent ceea ce face arta lui Pallady să fie unică, la fel ca de altfel toate nudurile sale în interior - expresia de deplină armonie a unuia dintre cele mai originale şi profunde spirite ale artei româneşti. Ionel Jianu scria despre acest capitol special al operei lui Theodor Pallady, din care face parte şi lucrarea de faţă, în cuvinte care restituie adevărata valoare a artistului: “Seria „Interioarelor”, fie că evocă tristeţea grea a după-amiezelor lungi de toamnă, când sufletele par pustiite şi, din covoarele vechi, din cadre, din oglinzile adormite se trezesc amintirile şi viziunile din alte vremuri şi devin prezente, reale; fie că înfiripă o atmosferă în care visul se amestecă cu voluptatea, dorinţele neîmplinite cu oboseala, lenea lascivă cu dezabuzarea, dovedesc toate că Pallady nu e numai un mare artist, ci şi un adevărat poet, care a pătruns ca nimeni altul tainele sufletului feminin, poate cel mai sensibil şi mai rafinat poet pe care l-a cunoscut plastica românească (iii). i Theodor Pallady apud Ruxandra Garofeanu, op. cit. ii Ruxandra Garofeanu, op. cit iii Ionel Jianu, „Pallady”, p. 36.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.