66. Timp și spațiu [1987]

1932, Dobriceni, Olt - 2008, Bucureşti

Estimare

EUR 10.000 - 18.000

Adjudecat

EUR 22.000

Sesiune

Joi, 19 octombrie 2023 19:00

Crescut în lumea basmelor oltenești și a ființelor telurice sau celeste, Sabin Bălașa dezvoltă încă din copilărie o legătură profundă cu natura și cosmosul. Contactul cu valorile fundamentale ale culturii, religiei și artei clasice e mijlocit de vasta bibliotecă întemeiată de tatăl său în casa din județul Olt. Artist multivalent, cu o vădită deschidere umanistă, Bălașa se va afirma, treptat, în postura de pictor, cineast și scriitor. Își construiește propriul său univers magic și transcendental, cu elemente spirituale adânc împământenite în străfundul ființei sale. Plecând de la crezul conform căruia tema artei este viața însăși, va face uz de toate cunoștințele pe care le-a acumulat în anii copilăriei și ai tinereții. Își asumă misiunea social-artistică destinată în mod obișnuit creatorilor și prefigurează exaltarea artistului în fața cosmosului infinit. Majoritatea operelor sale sunt plasate într-un spațiu fantastic, alegere determinată îndeosebi de utilizarea albastrului, culoare dominantă în creațiile sale. Albastrul lui Bălașa conferă artei sale sentimentul eternității. Cromatica sa devine o matrice spirituală a poporului român, avându-și rădăcinile în lirismul lui Eminescu și în mitul Mioriței. Artistul încifrează metafore vizuale printr-o serie de simboluri arhetipale pe care le traduce în alegorii contemporane. Tema esențială a romantismului cosmic imaginat de Bălașa va rămâne, însă, figura umană. Pictorul surprinde omul în perioada tinereții și conferă personajului feminin statutul de laitmotiv al operei sale. Redate nud, cu fizionomii mai mult sau mai puțin articulate, modelele lui Bălașa capătă, pe rând, statutul de muze ale ploii, mame ale pământului, zeițe sau cariatide ale civilizației. Omul va fi consacrat, așadar, visurilor și dorințelor artistului. Arta fantastică a lui Bălașa, indiscutabil orientată către univers, se supune adesea unui topos necunoscut și unui interval de timp incert. Valoarea afectivă a lucrărilor sale e intensificată de coagularea vizuală a mitului, a istoriei și a întinderii nemărginite a imaginației sale. (D.C.)

Bibliografie

DEAC, Mircea, ”Sabin Bălașa”, Editura Meridiane, București, 1984. BĂLAȘA, Tudor, ”Sabin Bălașa”, Editura Monitorul Oficial, București, 2013.

Dimensiuni

width 99.5 cm, height 61 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat și datat dreapta jos, cu violet, "Sabin Bălașa, (19)87"

Datare

1987

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Flori de toamnă

171. Flori de toamnă

Margareta Sterian

    Estimare EUR 1.000 - 1.800
    Adjudecat EUR 1.400
Florăreasă

5. Florăreasă [1920]

Nicolae Vermont

    Estimare EUR 2.000 - 3.000
    Adjudecat EUR 3.500
Bretonă în interior

56. Bretonă în interior [1915-1920]

Gheorghe Petraşcu

    Estimare EUR 4.000 - 6.500
    Adjudecat EUR 7.500