73. Micuța tătăroaică

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimare

EUR 4.000 - 8.000

Adjudecat

EUR 10.500

Sesiune

Joi, 20 octombrie 2011 00:00

Iubită şi apreciată, opera artistică a marelui pictor Nicolae Tonitza, manifestată în epoca de glorie a unor importante curente artistice, se înscrie în liniile generale ale acestor orientări – impresionism, postimpresionism, expresionism – la care se vor adăuga notele specifice româneşti şi amprenta personală a pictorului. Considerat la începutul anilor 1930, „cel mai de seamă pictor român în viaţă...”, Tonitza se manifestă ca un artist profund preocupat de realitatea socială şi al său dramatism, de imaginea peisajului sordid, în lumina blândă, doar a zorilor de zi. Lumina, dar şi exotismul specific, se constituie ca principalele motive ale itinerariului dobrogean al lui Tonitza, început în vara anului 1930. Constanţa, Mangalia, Balcic sunt doar câteva repere. Operele din această perioadă sunt adevărate „piese” artistice, prin care se poate reconstitui portretul de altădată al unei regiuni de un deosebit farmec. Acum casele albe, geamia, cafenelele, locuitorii şi marea sunt pictate în lumina aridă a soarelui dobrogean, din care nu lipsesc notele de pitoresc specifice zonei. Vrăjit parcă de trăsăturile exotice, de veşmintele colorate ale localnicilor, Tonitza îşi caută de obicei modele în mahalaua tătărască. Îi cunoaştem astfel pe Ali, Rachiş, Gürli, Hagi Iusup Memet. „Micuţa tătăroaică”, înfăţişată din profil, domină prin simplitatea liniei şi reducerea la câteva culori elementare, amestecate în lumina arzătoare, dând astfel naştere unor nuanţe deosebit de delicate. Cu un aer de senzualitate, mister şi melancolie, micuţa tătăroaică invită privitorul spre zări nebănuite şi vremuri îndepărtate.

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza”, Ed. Academiei, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945 ȘORBAN, Raoul, “Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973

Dimensiuni

width 25 cm, custom 38,5

Descriere

guașă pe hartie, semnat și localizat stânga jos, cu gri, N.N. Tonitza, Balcic, studiu

Informații documentare

Opera a făcut parte din colecția Horia Zaharia

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Potecă prin pădurea Mogoșoaia

104. Potecă prin pădurea Mogoșoaia

Lucian Grigorescu

    Estimare EUR 10.000 - 18.000
    Adjudecat EUR 12.000
Natură statică cu ulcică şi mere

5. Natură statică cu ulcică şi mere

Corneliu Baba

    Estimare EUR 6.000 - 12.000
    Adjudecat EUR 8.500
Peisaj de vară

67. Peisaj de vară

    Estimare EUR 2.400 - 4.000
    Adjudecat EUR 2.600
Bordei în pădurea de pe Plaiu

45. Bordei în pădurea de pe Plaiu

Nicolae Grigorescu

    Estimare EUR 35.000 - 65.000
    Adjudecat EUR 38.000