124. Catrina [1931-1932]

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

124. Catrina [1931-1932]

Nicolae Tonitza

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimare:

EUR 60.000 - 100.000

Adjudecat

EUR 110.000

Bibliografie

BOGDAN, Radu George, "Andreescu", Meridiane Publishing House, Bucharest, 1969, Vol I BOGDAN, Radu George, "Andreescu", Meridiane Publishing House, Bucharest, 1982, Vol II CRUCERU, Florica, "Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă", Ex Ponto Publishing House, Constanța, 2007 NICULESCU, Remus, "Grigorescu" [exhibition catalogue], Bucharest, 1957 OPREA, Petre, "Colecția Dr. Gheorghe N. Vintilă" in "Museum Magazine și Monumentelor", Museums series, year XXI, no. 10, 1984, p. 81-87 PELEANU, GEORGETA, "N.N.Tonitza exhibition" [exhibition catalogue], The R.P.R. Art Museum, Bucharest, 1964 PETROVICI, Vasile, "Dicționarul colecționarilor de artă din România", Bucharest, 2011, p. 58

ulei pe carton, 50 x 60 cm, semnat stânga sus, cu negru, "Tonitza"

Informații documentare

Opera a participat la expoziția ”Tonitza și geniul copilăriei”, Artsafari, București, 2019.

Provenienţă

începutul anii ’40 - opera, aflată în posesia colecționarului Constantin Ionașcu, intra într-un circuit “oficial” începând cu primii ani ai deceniului 5 al secolului XX, când, sub regimul dictatorial Antonescu, pictura era confiscată și astfel intra în patrimoniul statului. Nu se cunosc informații despre cauza pentru care colecționarului i-au fost confiscate bunurile, însă, date fiind elementele excepționale ce caracterizau regimul antonescian (antisemitism, dictatura, opresiunea împotriva partidelor istorice) putem presupune afilierea colecționarului la una dintre mișcările anti-antonesciene; 1961 – Mai bine de 15 ani opera a stat în posesia Pinacotecii Statului și apoi în depozitele Muzeul de Artă al R.P.R. (funcțional începând cu 1948), timp în care a intra în gestiunea muzeului până la returnarea către posesor, din anul 1961 (a se vedea verso lucrare unde este specificat nr. de indexare a picturii în Gestiunea Generală (G.G. 2316) și integrarea acesteia în Patrimoniul Național (P.N. 5646) Opera a fost returnată posesorului de drept prin Procuratura R.P.R./ Oficiul București/ Birou Procuror Șef (vezi ștampilă verso); 1961 – sfârșitul anilor ’60 - opera se află în colecția Constantin Ionașcu, care, conform lui Radu Bogdan, ar fi decedat între 1967 și 1969; după 1970 – opera intră în colecția Titus Popovici, scriitor și scenarist român, membru corespondent al Academiei Române; autor a peste 35 de scenarii de film, printre care “Moara cu noroc”, „Pădurea spânzuraților”, “Daci”, “Mihai Viteazul” sau “Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”

Opera impresionează prin modul în care Tonitza reușește să încadreze compozițional elementele constitutive, chiar dacă aparent avem de a face cu un subiect unic: modelul, tolănit pe un fotoliu, privind spre receptor. Fermecat de acest tip compozițional, Tonitza epurează întreaga compoziție, lăsându-ne în fața unei opere în care fiecare componentă pare aplicată clinic. Portretul este realizat ca și cum el ar fi subiectul pânzei, iar drapajul ce încadrează structural compoziția ne introduce într-o ambianță voită, a spectacolului. Alegerea cromatică, atât de simplificată și esențializată, ne conduce privire către chipul modelului, iar fundalul contrastează cu materialul rochiei galbene și cu nuanțele efemere ale carnației atât de subtil, încât parcă totul se amestecă și preschimbă. În ceea ce privește colecția juristului Constantin Ionașcu, acesta s-a simțit cel mai mult atras de vârfurile picturii românești, transformându-și colecția într-una elitistă, în care regăsim relativ puține nume, dar dintre cele mai importante: Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Ștefan Popescu, Theodor Pallady sau Ion Theodorescu-Sion. Nișa spre care s-a îndreptat Ionașcu în colecționism pare să fi fost influențată și de consilierul său artistic din preajma lui 1960, nimeni altul decât pictorul Ion Țuculescu, mare admirator al maeștrilor Luchian sau Andreescu (vezi “Ion Ţuculescu, un erou al probităţii intelectuale”, Radu Bogdan în “România literară”, 2004, nr. 39). Printre cei mai bine reprezentați autori din fosta colecție Ionașcu, pe Grigorescu îl putem recupera în special în urma marii expoziții retrospective din 1957, când Constantin Ionașcu era reprezentat cu 7-8 opere (cele inventariate), dintre cele mai însemnate (“Laie de țigani pe drum”, ”Mina”, „Case la Vitré” sau „Cârciuma la drumul mare”). Andreescu era și el prezent în colecție cu 5 opere, Ionașcu devenind un apropiat al lui Radu Bogdan, chiar în perioada cea mai fructuoasă a cercetărilor celui mai reprezentativ exeget al operei andreesciene. Luchian este inventariat cu 3 opere, așa cum apar ele indexate de Ionel Jianu și Petru Comarnescu în marea monografie “Luchian” din 1956. Un “Cap de țărancă” și “Flori” sunt trecute în dreptul lui Constantin Ionașcu, alături de “Maci”, cu apartenența la col. Angelica Ionașcu, soția. La începutul anilor ’50 Constantin Ionașcu îi vinde colecționarului Mircea Mateescu (jurist) “Natură statică cu chitară” de Theodor Pallady, care, la rândul lui, vinde opera lui dr. Gheorghe N. Vintilă, în 1954 (vezi “Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă. Topalu. Repere identitare”,Florica Cruceru, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2007, pag. 220). În jurul lui 1955 Angelica Ionașcu, soția colecționarului, îi vinde lui Gh. N. Vintilă un tablou de Ștefan Popescu, “Flori”, și, probabil în aceeași perioadă, un tablou de Gh. Petrașcu, “Femeie la mare” (Vezi “Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă. Topalu. Repere identitare”,Florica Cruceru, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2007, pag. 233). Aceste mișcări ne prezintă o colecție vie, ce își împrospăta componența, dar și repunea în circulație opere foarte importante – “Natura statică cu chitară” din fosta col. Ionașcu, actualmente face parte din Patrimoniul Cultural Național, clasată Tezaur. Nicolae Tonitza nu a lipsit nici el din această importantă colecție ce și-a cunoscut apogeul între anii 1955-1965. “Cina copiilor” (din ciclul “Orfanii”) este amintită în marea Expoziției Retrospectivă Tonitza, Muzeul de Artă al R.P.R., 1964 (vezi catalog Tonitza, 1964, pag. 64 și pag. 157).Numele lui Constantin Ionașcu apare în inventarierea lui Nicolae Tonitza și în traseul unei alte opere importante – “Fata cu garoafe” – interpus între alte două mari colecții, una creatoare de muzeu, col. Ionescu – Quintus, de unde Ionașcu o cumpăra, și cea a regizorului Tiberiu Puica, unde ajungea la începutul anilor ’70.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.