122. Primăvară [1924-1925]

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

122. Primăvară [1924-1925]

Nicolae Tonitza

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimare:

EUR 30.000 - 50.000

Adjudecat

EUR 57.500

Bibliografie

BREZIANU, Barbu,"Nicolae Tonitza", Arta Grafică Publishing House, Bucharest, 1967 BREZIANU, Barbu, "Nicolae Tonitza", Meridiane Publishing House, Bucharest, 1986 CIUCĂ, Valentin, "Pe urmele lui Nicolae Tonitza", Sport-Turism Publishing House, Bucharest, 1984 COMARNESCU, Petru,"N.N.Tonitza", Tineretului Publishing House, Bucharest, 1962 PĂULEANU, Doina, "Grupul celor Patru", Official Journal, 2012

ulei pe carton, 38.5 x 32.5 cm, semnat stânga sus, cu brun, "N. Tonitza"

Informații documentare

Opera reproduce chipul unuia dintre personajele din "În urma convoiului", tablou realizat în cursul anului 1924.

Provenienţă

colecția magistratului Lazăr Munteanu (1869-1951) - nepot (de mamă) al colecționarului Iancu Kalinderu, magistratul Lazăr Munteanu a fost unul dintre cei mai însemnați colecționari ai perioadei dintre cele două războaie mondiale, regăsindu-se în suita reprezentativă a colecționismului românesc interbelic, alături de Krikor Zambaccian sau dr. Iosif Dona. A fost președinte al tribunalului Constanța, secretar general al Departamentului Justiției și judecător la Curtea de Casație, poziții care i-au oferit confortul financiar să devină unul dintre cei mai avizați cunoscători ai artei românești moderne.

Portretul, practicat încă de pe vremea când Nicolae Tonitza se afla pe băncile Școlii de Arte Frumoase din Iași, a reprezentat poate una dintre cele mai aplaudate categorii picturale în care artistul s-a avântat. Resursele documentare ne oferă o imagine relativă asupra lucrărilor de sfârșit de prim deceniu al secolului al XX-lea până spre perioada de după descoperirea Balcicului, spre sfârșitul vieții. Câteva portrete de bătrâni realizate la München, în perioada bavareză, și probabil cel mai vechi portret cunoscut nouă astăzi, portretul mamei maestrului său, al Baronesei von Habermann, sunt date certe ale unei tendințe evidente spre o cercetare scrutătoare a firii umane. Pentru un artist ca Tonitza, apariția unui astfel de gen pictural este evident reglementată de năzuințe psihologice nutrite în sufletul unui adevărat cercetător al vieții, cu atât mai mult cu cât știm astăzi că nu a făcut o carieră din vânzarea portretelor, deci nu avem de a face cu un rece realizator de comenzi. Un prim autoportret, datat 1911, alături de desenarea chipului soției Ecaterina, în 1913, ne aduc în prim plan pentru prima dată universul intim, pe care îl va prezenta atât de puternic în deceniul următor prin pictarea copiiilor săi. Primul Război Mondial, prizonieratul și apoi vitregiile unei vieți sărăcăcioase vor transforma definitiv percepția lui Tonitza asupra omului, și dacă și până atunci se arunca în polemici asupra condiției umane, perioada imediat următoare războiului ne oferă un acid critic al societății românești. Pictura sa se îndrepta atunci spre omul simplu - ororile războiului, viața într-un lagăr sau sărăcia unei nații fiind doar unele din temele cel mai mult abordate. Însă nici acum chipul nu dispare, ci este esențializat și pus în subordinea motivului central, iar sarabanda de fețe ale unor femei văduve la cimitir sau de chipuri șterse ale gloatei ce formează coada la pâine este concretizată și absolutizată în final prin pictarea omului unei noi lumi, Gala Galaction, în 1920. Toată această etapă oferă portretului calitățile expresive necesare acelei manifestări sociale propovăduite de satiricul Tonitza. Ulterior, după etapa Vălenii de Munte, portretistica pictorului cunoaște revelația chipului senin și jucăuș. Mai întâi copii săi, apoi cei ai prietenilor vor echilibra întregul registru expresionist sub care se desfășura portretistica, pentru a umple pânzele de culoare, decorativ și un suflu mult mai relaxat. Filonul decorativ inspirat de creația lui Luchian și poate și apetențele scenografice aveau să introducă în plus registrul floral care definește creația lui Tonitza din perioda 1923-1927. Veșmintele sunt și ele racordate la un alt filon decorativ și, chiar dacă chipurile celor pictați rămân înrădăcinate în expresionism, întreaga compoziție se „relaxează” sub imperioul cromatic, decorativ sau japonizant atins lesne. Profund expresionistă, creația ce a definit în proporție covârșitoare etapa de după Primul Război Mondial devine cel mai pertinent produs artistic al lui Nicolae Tonitza din perioada 1920-1925. Încă din primele expoziţii, Tonitza a manifestat în lucrările sale predispoziţia către o tematică inspirată “din lumea celor umili”, însăși familia acestuia putându-se lesne integra acestei tematici generoase. Ineditul compoziției de față este definit de mixul vizual: chipul modelului folosit într-o pictură dedicată universului expresionist pus însă într-o pictură definită de veșmântul colorat și de fundalul floral. În „În urma convoiului” Tonitza introduce figurile femeilor în doliu, opere tipice pentru perioda anilor 1919-1924. În cazul operei de față, pictorul reinterpretează chipul întristat într-o manieră inedită în întreaga sa creație. Reutilizarea personajului într-un nou complex pictural, definit de decorativ și cromatic produce fără îndoială o realizare excepțională, atât de grăitoare pentru caracterul lui Tonitza.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.