113. Rochia neagră [1926-1927]

Pictor ce a emanat prin personalitate și creație un elitism pur, dar fermecător, Pallady a transmis în creația sa de peste jumătate de secol o operă ce astăzi stă la același nivel cu cel al confraților Matisse, Braque sau Derain. Chiar dacă lumea pe care a imortalizat-o în uleiurile și desenele sale, a surprins într-o proporție covârșitoare cu instanțe din Franța, spiritul pe care l-a insuflat acestor creații nu ne îndepărtează câtuși de puțin în relația cu familiaritatea picturii lui Pallady. Atras de universul intim, de imediat și de proxim, Pallady s-a retras deseori într-o pictură personală, proprie unui spațiu controlabil și maleabil după dorința creatorului. Întâlnirea dintre spiritul lui Pallady și anumite motive poate fi descoperită cel mai clar în compozițiile realizate în atelierul din Place Dauphine, spațiu destinat unor opere excepționale. În lumea familiară a atelierului, a compus regii pentru compoziţii cu nuduri şi naturi statice, alăturând obiecte obişnuite pentru a obţine acorduri de linii, forme şi culori, dar şi raporturi între semnificaţii. Lucrurile pe care Pallady le aşează pe pânză după propriul ideal de ordine îşi pierd utilitatea pe care o au în lumea cotidiană, iar aparenţa fidelă realităţii nu mai este necesară. Inspirat de opera lui Cézanne, construieşte compoziţii eliberate de convenţia asemănării cu natura, precum şi de orice efecte decorative, căutând să transmită stări ale unei realităţi subiective. Trăind în Parisul modern, între 1917 și 1940, Pallady și-a clădit totuși cultura și întreaga capacitate de interpretare a formalului având la bază spiritul poetizant al scrierilor lui Baudelaire și al simbolismului literar și artistic, spirit pe care numai un oraș cosmopolit și rafinat îl putea crea. Astfel descoperim opera pictorului din această perioadă, o pictură intimistă, o poezie a interiorului și a familiarului, tradusă totuși antagonic în opere ce trădează o atmosferă de neliniște, misterioasă pe alocuri, chiar melancolică. Astfel ne explicăm dispariția sau mai bine zis raritatea exteriorului în creația palladyană, peisajul fiind mult mai puțin abordat decât personajul (nudul) în interior sau natura statică, medii mult mai susceptibile unei interpretări progresive a acelei fărâme de simbolism. Aici intervine spiritul lui Pallady, ce își identifică în spațiul familiar (conacul, atelierul, malul Senei din apropierea locuinței din Place Dauphine) uneltele ce ar facilita oglindirea sa în creația picturală. De aceea critica a identificat mereu spiritualitatea cu care temele preferate (natura statică și personajul feminin) de Pallady sunt abordate și încărcate de un lirism tipic, aristocratic. Femeia ce se odihnește pe fotoliul de lângă fereastră, iminența figurativului – fereastra ce amintește priveliști spre Place Dauphine, poziția gânditoare a personajului, dar mai ales maniera atât de tipică de interpretare a formei oferă operei de față o încărcătură de depășește simpla apariție naturală a modelului ce stă la pozat.

Bibliografie

BLAZIAN, Henri, “Pallady”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă”, Bucureşti, 1958 JIANU, Ionel, “Pallady”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1944 MÂNDRESCU, Anatol, “Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971

Dimensiuni

width 53 cm, height 68 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat lateral dreapta, în creion, TP

Datare

1926-1927

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.