125. Intimitate [cca. 1927]

Sfârșitul anilor ’20 îl găseau pe Nicolae Tonitza într-una dintre cele mai prolifice perioade ale carierei, în care atât starea materială, cât și cea fizică îl ajutau să lucreze nestingherit, fapt relevat de multitudinea de opere plastice și publicistice realizate, dar și de calitatea lor aplaudată. O dată cu Expozițiile “Grupului celor Patru” Tonitza câștigase alături de colegii Șirato, Dimitrescu și Han un capital de valoare, dar și un capital de colecționari, deci o stare financiară cât de cât stabilă. E perioada în care se leagă prietenia cu Iosif Dona, critica îi elogiază aparițiile expoziționale, personale sau de grup (Expoziția pictorilor și sculptorilor reprezentativi, 1926; Expoziția de Artă Românească organizată cu ocazia Congresului Presei Latine, 1927 etc.) Compozițiile cu personaje în interior, portrete, dar mai ales nudurile sunt acele lucrări în care Blazian descoperea un fantezist al culorii. Fantezist era Tonitza și în viața reală, dar și în scrieri, relevante fiind “Cronicile fanteziste neliterate”(1926) sau ”Cronica fantezistă” (rubrică constantă în “Adevărul”, în anii 1927-1929), dar și rândurile exprimate de Ecaterina Tonitza despre soțul ei, după 1940: “Fantezist la culme, a abuzat și cu noi în sensul acesta, încât ajunsesem ca de multe ori să nu-l mai credem” (Ionel Jianu, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, 1945, pag. 23). Însă această fantezie era produsul unei munci fără oprire, așa cum o propovăduia Tonitza și în propriile scrieri, dar și în momentele în care a încercat să profeseze. Din “Note despre pictură”, publicație cu scrieri culese postum, apărută în 1947, Tonitza ni se relevă drept teoretician al practicilor picturale, descriind în amănunt tehnici și metode, genuri și teme. Astfel descoperim un Tonitza aplecat profund asupra studiului, criticii și autocriticii, însă acest lucru nu ne surprinde, el fiind unul dintre cei mai exigenți artiști pe care i-a cunoscut atât pictura, cât și critica artistică interbelică. Revenind la pictură, la perioada care vizează nudul de față, întâlnim în rândul operelor create în anii 1927-1928 o aplecare mult mai fundamentată a lui Tonitza față de decorativ și efectele plastice direct implicate. Chiar dacă nudurile nu sunt neapărat cele mai evidente opere în care apar aceste efecte picturale, ele transpar în această categorie prin laturile compoziționale. Desenul este cel care coordonează universul pictural conceput de Tonitza în cei 30 de ani de carieră “căci, mai presus de toate, el va rămâne un desenator, culoarea fiind aplicată înăuntrul contururilor precis trasate, ca o materie care umple spațiul dintre hotarele liniilor și nicidecum ca un element de sine stătător, care construiește formele” (Ionel Jianu). Astfel înțelegem libertatea pe care o capătă paleta de culori pe pânzele pictorului, libertate exprimată tocmai prin acea “suavă armonie interioară” amintită de H. Blazian. La toate aceste remarci legate de structura inițială a unei compoziții cu nud trebuie adăugat și faptul că nudul reprezenta pentru Tonitza cea mai intensă încercare pusă asupra conștiinței estetice a unui artist: “…a ști să desenezi - e o meserie, a ști să exprimi o undă emotivă – e artă”. Pictarea în sine a nudului, ocazia de a-și testa forțele cu motivul ce i se relevă, devine scopul primordial al artei, amintind de maniera în care și Pallady vedea nudul, fără o implicare emoțională, ci una estetică, filosofică chiar. Răspunsul pe care ni-l oferă penelul lui Tonitza s-a materializat în nudurile care, începând cu 1926, devin punct pictural culminant. În fapt, această temă va fi atacată de Tonitza cu această fervoare în două etape, și anume a doua jumătate a anilor ’20, atras de anumite trăsături decorative pe care le experimenta și perioada Balcic, atras de pitorescul personajelor orientale. În cazul celor din anii ’20, pictorul ne oferă un ciclu de nuduri racordate în special la calitățile pur picturale. Compozițiile nu abundă în detalii inutile, nu sunt compuse în registre încărcate, chiar dimpotrivă. Nudul apare drept unică sursă de figurativ, stingher chiar într-un fundal pur cromatic și steril. Punctul de focus este exclusiv dedicat personajului, modelului, fapt ce ne îndreptățește să analizăm operele acestor ani doar sub influența cromaticului și a desenului. Tonitza compune ajutându-se doar de virtuozitatea desenului și de măiestria paletei de culori. Spațialitatea este cea care impresionează, fiind modelată fără ajutorul elementelor de construire a perspectivei și volumetriei, ci doar din tonalități diferite. Așadar, îl întâlnim pe Tonitza colorist, desenul fiind “minimalizat” la calitățile voluptoase ale linie de contur. Pictarea modelului din față, tipică de altfel, era cauzată tocmai de calitățile anatomice, netezimea, plasticitatea și transparența carnației fiind surprinse lesne de Tonitza. Dacă în nudul de față nu surprinde paleta, în care regăsim acea parcimonie cromatică, limitarea la acel ocre jaune clair în diverse nuanțări este cea care aprofundează pictarea carnației. Finalmente, opera impresionează și prin îmbinarea unor elemente non picturale, chipul modelului fiind decisiv în atingerea unei stări anume, a unei atmosfere tipice de altfel. O juvenilitate amestecată cu o virtuală senzualitate, transpuse de Tonitza prin capacitatea acestuia de a intui nevăzutul și atmosfera, se omogenizează în această compoziție excepțională realizată de artist într-una dintre cele mai prolifice perioade de creație ale sale. (I.P.)

Bibliografie

BREZIANU, Barbu,”Nicolae Tonitza”, Ed. Arta Grafică, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “Nicoale Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Nicolae Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru,”N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962

Dimensiuni

width 50 cm, height 60 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat stânga sus, cu brun, Tonitza

Informații documentare

Opera este reprodusă și menționată în monografia "Tonitza", Ionel Jianu, Ed. Căminul Artei, București, 1945, la cat. 30. Opera este menționată în inventarul colecției dr. Iosif Dona la cat. 279, sub titlul "Nud Alb".

Datare

cca. 1927

Provenienţă

colecția Elena și dr. Iosif Dona; Opera a fost achiziționată în primăvara anului 1929 de către Iosif Dona direct din atelierul lui Nicolae Tonitza, pentru suma de 20.000 lei; colecția Maria Dona; patrimoniul Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România; patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă de pe lângă Muzeul Național de Artă al României; colecția Dr. Șerban Andronescu Ghika.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.