95. Garofițe și nalbe [începutul anilor '30]

Talentul său e demonstrat mai cu seamă în elaboarea cromaticii, căreia Tonitza îi acordă o atenție deosebită, ținând seama de conceptul și tematica sub care așează vopseaua. Artistul nu reproduce natura, ci o reprezintă, devenind astfel un protector al mediului care îl înconjoară. Compune o îndelung studiată odă închinată elegiilor florale și modelează în pastă, mânuind energic cuțitul, garoafe, nalbe, crizanteme sau trandafiri. Amurgul vieții îl surprinde pe Tonitza înconjurat de pânzele care abundă în buchete sau vase cu flori. Biografia sa se împletește cu elementul creator, astfel că vom identifica pentru întâia oară pictura dedicată florilor în expoziția comună ”N. N. Tonitza – Ștefan Dimitrescu”, din ianuarie-februarie 1920. Însă fervoarea elegiilor închinate naturii se va face cunoscută și în jurul anilor 1935-1937, atunci când pictorul își va muta atelierul de creație la Schitul Durău, în Neamț. Tonitza va ajunge aici vreme de trei veri consecutive, alături de elevii săi de la Academia de Arte Frumoase din Iași. Natura îi incită spiritul creator artistului și rămâne drept una dintre principalele muze ale operei sale de-a lungul anilor. Ieșirile ”la peisaj” impuse de școala germană, în împrejurimile Münchenului, la Dachau; taberele de creație de la Durău sau descoperirea Dobrogei și a Balcicului se vor concretiza printr-un lung șir de opere dedicate naturii și spațiului exterior, dar și prin însușirea unei palete cromatice diferite sau prin îndelungate exerciții dedicate reprezentării luminii. Artistul consacră opera de față unui buchet de primăvară pe care îl alcătuiește din tonuri luminoase și accente cromatice stridente. Alegerea florilor, deloc întâmplătoare, conduce către ideea de fascinație și iubire nemărginită, întrucât garofițele au fost adesea asociate cu dragostea maternă. Observăm, de asemenea, și nalbele, pe al căror înțeles îl deslușim tot în cheie simbolică: de protectoare ale căminului, întruchipând totodată dragostea și sănătatea. Florile lui Tonitza sunt florile care au apărut în mod recurent în operele multor artiști români de-a lungul vremii. De la nalbele lui Petrașcu și până la garofițele lui Aman, istoria artei românești debordează de elegii florale transpuse pe pânză, cărora autorii lor le atribuie semnificații mult mai profunde. Majoritatea lucrărilor rezultate din incursiunile artistului la Durău, Mangalia, sau Balcic vor putea fi admirate în cadrul expozițiilor ”Grupului celor patru”, dar și în cadrul expozițiilor personale. Realizarea planurilor florale nu va fi, așadar, o practică străină de Tonitza, ci va deveni un motiv abordat cu recurență, dezvoltat și adorat de pictorul iubitor de natură. (D.C.)

Bibliografie

PELEANU, Georgeta, ”Expoziția N.N. Tonitza”, București, 1964. ȘORBAN, Raoul, ”Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1973.

Dimensiuni

width 48 cm, height 39.5 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta sus, cu brun, "Tonitza"

Datare

începutul anilor '30

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.