43. Tătăroaică (Amiază la Balcic) [începutul anilor '30]

1888, Colibaşi, Mehedinţi - 1972, Bucureşti

Estimare

EUR 1.500 - 2.500

Adjudecat

EUR 4.250

Sesiune

Joi, 19 octombrie 2023 19:00

Reprezentant

Inițierea în artele plastice s-a produs destul de târziu în cazul lui Dimitrie Ghiață, care se apuca de studierea desenului și a culorii în 1908, la 20 de ani. Cursurile serale, practicate în incinta liceului Gh. Lazăr, acolo unde își avea sediul Universitatea Liberă, nu însemnau decât mici exerciții de desen cu doi profesori minori, N. Bran și V. Ravici. Adevăratele lecții le va lua mai târziu, când intra în anturajul și atelierul lui Arthur Verona, apropiere ce îi va facilita tânărului pictor și câștigarea unei burse de studii în Franța. Definitivarea acestor studii se va realiza în cadrul celebrei Academii Ranson, în atelierele profesorilor André și Lucien Monod. Apropierea de pictură se va concretiza începând cu 1915, când artistul nostru îl cunoaște și se împrietenește cu proaspătul director al Muzeului Kalinderu, Jean Al. Steriadi, alături de care va lucra intens în primii ani ai unei cariere prodigioase. Închegarea Artei Române și a întregului complex estetic din jurul acesteia, dar și descoperirea Dobrogei, vor reprezenta poate cele mai importante elemente coordonatoare ale vieții și carierei lui Dumitru Ghiață. Popasurile pe malurile Mării Negre încep în jurul anului 1920. Ca și în cazul altui coleg de generație, Lucian Grigorescu, și Ghiață descoperă și lucrează în preajma lui Steriadi, care își aduce mai tinerii colegi pe meleagurile cele mai grăitoare unor pictori interesați de experiența neintermediată cu natura și peisajul. Specificitatea locurilor, al Cavarnei, Mangaliei, Caliacrei și Balcicului, este cea față de care Ghiață a rezonat și a conceput un nou tipar estetic, recognoscibil până la sfârșitul carierei. Culoarea, transmisă fie prin senzație, fie prin filtrul rațiunii și linia coordonatoare a complexului compozițional, au dus la crearea unor opere în care monumentalul era intuit și prin onestitatea tratării subiectului. Casele bătute de soare, crescute din solul calcaros, oamenii, reduși la mulaje din ceramică neagră sau marea verde-albăstruie sunt construite fără artificii, fără pitoresc facil și devin entități picturale în operele ce prezintă direct viața și trăirea dobrogeană. (I.P.)

Bibliografie

PREUTU, Marina, “Ghiață”, Ed. Meridiane, București, 1977

Dimensiuni

width 41 cm, height 32.5 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, ”Ghiață D.”

Datare

începutul anilor '30

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Bricul Mircea 1

165. Bricul Mircea 1 [1979]

Dimitrie Ştiubei

    Estimare EUR 900 - 1.500
    Adjudecat EUR 6.500
Nud întins

39. Nud întins [1941]

Iosif Iser

    Estimare EUR 8.000 - 15.000
    Adjudecat EUR 15.000
Amiază la Balcic

87. Amiază la Balcic [1924]

Samuel Mützner

    Estimare EUR 2.500 - 3.500
    Adjudecat EUR 4.250