112. Bătrân pe strada Povernei [1904-1905]

Ştefan Luchian este, alături de Nicolae Grigorescu şi Ion Andreescu, unul dintre întemeietorii şcolii româneşti de pictură. La graniţa dintre secolele XIX şi XX, Ştefan Luchian, receptiv la înnoirile artei europene, a fost unul dintre artiştii care s-au opus academismului şi artei de salon, îmbogăţind arta românească cu o pictură întemeiată pe tradiţiile şcolii româneşti, inspirată din viaţa şi arta ţăranului român. Susţinător al libertăţii şi independenţei artei, respingând sterilitatea artei oficiale, se înscria în direcţia unei arte realiste şi progresiste. Era considerat, încă din timpul vieţii, reprezentatul spiritului modern în artă şi cel a cărui operă deschidea o nouă perioadă în pictura românească. Întâlnirea cu Nicolae Grigorescu a constituit primul moment hotărâtor în formaţia artistică a lui Luchian, care spunea: „Tot ce ştiu am învăţat de la Grigorescu!”. Opera sa reprezenta un nou început în pictura românească, prin ruperea de tradiţia academică şi căutarea unei forme de expresie pentru propriile impresii vizuale, eliberate de orice constrângere. Luchian a găsit în opera înnoitoare a lui Grigorescu revelaţia adevăratei picturi, prin care a putut să îşi întărească propria vocaţie, caracterizată de înclinaţia către libertate şi spontaneitatea expresiei. Ducând mai departe lecţia înaintaşului său, a căutat să redea asecte grave ale realităţii româneşti, într-un stil caracterizat de forme simple şi culori strălucitoare, inspirat de arta populară. Mai mult decât a asimila procedeele tehnice ale vremii, Luchian era preocupat să le folosească pentru a adânci adevărurile umane şi a desprinde înţelesurile sociale ale evenimentelor. Credea în arta „cu suflet şi conştiinţă”, iar pentru el, aceasta nu putea exista în absenţa dragostei pentru om şi pentru realitatea cuprinzătoare. L-au inspirat scenele din viaţa celor mulţi, care redau mişcările sufleteşti şi drama umană, din picturile lui Corot, Renoir, Daumier, Degas sau Toulouse-Lautrec. Conform principiilor sale artistice, artistul era dator nu doar să vadă şi să reproducă ceea ce vede, ci să descopere şi să cerceteze în profunzime adevărul sufletesc al celor pe care îi înfăţişa pictura, prin oglinda trăsăturilor lor. „Umanismul lui Luchian constă în convingerea că arta trebuie să mărturisească în orice clipă sufletul omului, sentimentul lui. Umanismul său, însă, nu înseamnă numai dragoste pentru om, ci şi înţelegere cât mai adâncă şi mai vie a suferinţelor şi a năzuinţelor umane, luptă pentru sprijinirea şi afirmarea dreptului la viaţă, a dreptului pe care îl are omul de a se bucura de valorile adevărate ale vieţii. Umanismul său, ca adevăratul umanism filosofic, implică aşadar dragostea întemeiată pe cunoaştere, întregirea reciprocă a cunoaşterii şi a dragostei. Poziţia sa este un reflex vădit al concepţiei umaniste pentru că el aduce omul în centrul artei sale, creând cele mai adânci portrete şi autoportrete din pictura noastră, cele mai pline de sensuri şi dătătoare de cunoaştere a omului şi conferind până şi priveliştilor şi florilor tâlcuri adânc umane...” (Ionel Jianu, Petru Comarnescu, „Ştefan Luchian”, Ed. de stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1956, p. 109) Preocupat să redea traiul celor umili, Luchian se opreşte asupra unor aspecte din viaţa mahalalei şi a cartierelor din periferia Bucureștiului, pentru a mărturisi condiţia de viaţă a oamenilor, afirmându-se ca pictor al peisajului urban. La începutul secolului, în pictura românească predomina interesul pentru peisajul rural, tematică instaurată de Grigorescu prin modelul său apreciat şi adoptat aproape în unanimitate. Asupra vieţii citadine se aplecaseră înainte şi alţii, precum Theodor Aman, Grigorescu în unele lucrări, Sava Henţia sau Szathmari, dar la Luchian, reprezentarea oraşului constituie o preocupare majoră. Viziunea sa asupra mediului urban a devenit un model pentru pictori mai tineri, care aveau să continue în aceeaşi direcţie de observaţie a socialului: Steriadi, Tonitza, Bunescu şi alţii. Portretele de oameni nevoiaşi – florărese, spălătorese, vagabonzi şi muzicanţi, cerşetori, tăietori de lemne, lăcătuşi şi numeroşi copii – realizate în circa 10 ani, au valoarea de a reprezenta, fiecare, o categorie socială, alcătuind o galerie de tipuri umane pe care le cunoştea îndeaproape, alături de care a trăit şi ale căror suferinţe şi speranţe le-a ascultat mereu. Luchian pornea în reprezentare de la un sentiment dominant pe care îl dorea exprimat prin portret, de la care decurgeau mijloacele de expresie folosite. Iar această stare sufletească ce reprezintă de fapt nucleul lucrării, este o combinaţie între trăirile personajului şi fina lor receptare de către artist, prin care Luchian nu doar descrie starea de fapt a unui segment social, ci sugerează o atitudine faţă de acesta. El căuta să integreze personalitatea personajului, apropiindu-se înainte pentru a i-o descifra şi creând apoi formele plastice adaptate tonului ales. "Bătrânul din strada Povernei" descrie întocmai această manieră și, alături de opere ca "Tăietorul de lemne", "Moș Nicolae cobzarul", "După muncă spre casă" sau "Spălătoreasa", ne oferă cu adevărat o viziune unitară asupra unui ciclu realizat în primii 5 ani de după 1900.

Bibliografie

CIOFLEC, Virgil, "Luchian", Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1924
COMARNESCU, Petru, "Luchian", Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1955
COMARNESCU, Petru, "Luchian", Ed. Tineretului, Bucureşti, 1965
DRĂGUŢ , Vasile, "Luchian", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968
ENESCU, Theodor, "Ştefan Luchian şi spiritualul modern în pictura românească", Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000
ENESCU, Theodor, "Ştefan Luchian: Pictură. Pastel. Acuarelă. Desen", Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007
JIANU, Ionel, "Luchian", Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1947

Dimensiuni

width 20.5 cm, height 36 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu negru, "Luchian"

Informații documentare

Opera a fost pictată în perioada în care Ștefan Luchian locuia în strada Povernei nr. 8, casă în care a locuit între 1904 și 1906. Opera a participat la expoziția societățiii Tinerimea Artistică, București, 1906 și este menționată și reprodusă în catalogul expoziției la cat. 35, sub titlul "Un cerșetor". Opera este reprodusă în articolul "Expozițiunea Tinerimii artistice", A.Costin din "Literatura și arta română", anul 1906, pag. 79. Opera este reprodusă în "Ștefan Luchian. Pictură, pastel, acuarelă, desen", catalog critic de Theodor Enescu, prefață de Andrei Pleșu, Editura Institutul Cultural Român, București, 2007, pag. 248. Opera este menționată în "Luchian", Ionel Jianu, Petre Comarnescu, E.S.P.L.A., București, 1956, la pag. 66. Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Cultural Mobil, prin ordinul ministrului culturii, nr. 5181, din 24.11.2015. Ofertare în curs, în cadrul unei noi proceduri de preempțiune, conform adresei 3913/3 Octombrie 2018, aferent prezentei vânzări prin licitație.

Datare

1904-1905

Provenienţă

colecția I. Racoviceanu, București.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.