139. Catrina supărată [cca. 1925]

Îi privește la joacă, la masă, când dorm și visează, în grădină, râde cu ei, le ascultă strigătele și chemările și se înduioșează când plâng. Fie că sunt fii ai unor țărani făgărășeni, din Ținutul Năsăudului, din Sâmbăta de Sus, din Dobrogea ori proprii lui fii, tema copilului va reprezenta o temă de studiu de adâncă profunzime pe care artistul Tonitza a vrut să o pătrundă, cercetând-o de aproape. Tema copilului îl va impresiona de foarte timpuriu, începând cu anii 1912 când va surprinde primele inocențe în opere precum Joc de copii, Cap de fetiță, Ticuleana sau Bébé. Tema va fi măiestrită putin mai târziu, în anul 1921, când se va muta cu familia la Vălenii de Munte pentru o perioadă de trei ani, timp ce îi va oferi prilejul unei atente incursiuni în lumea celor mici, atât a copiilor săi cât și a celor din preajma acestora pe care îi îndrăgi la fel de mult. Și-a surprins copiii încă din leagăn, de la primii pași, observându-le purtările și atitudinile, privirile sincere, reușind să redea pe pânză emoțiile simțite de un tată. Afecțiunea era aceeași și pentru ceilalți copii care îl îndrăgeau pentru micile daruri pe care le primeau, pentru jocurile la care participa adesea ori pentru zmeele înălțate. Îi scriau deseori, vârându-i pe fereastră între orele 6 și 8 ale dimineții și seara între orele 10 și 11 scrisori scurte, izbugnitoare, de un inedit cuceritor, prin care i se adresau ca unui prieten. Cei patru copii pe care îi avea aproape, Catrina, Petru, Irina și nepoțica Nineta îi vor inspira picturile, fiind cele mai îndrăgite modele ale sale de la care nu-și poate îndepărta ochii. În spatele casei de la Văleni se afla o livadă pe un mic deal, cu iarbă moale unde copiii obișnuiau să se joace, încurajați de tatăl care îi îndeamnă să se plimbe desculți prin roua dimineții pentru a se înzdrăveni. La Văleni pictura artistului va cunoaște noi profunzimi, tematica se va îmbogăți iar paleta se va îmbrăca în noi străluciri și ecouri mișcătoare, pe care le va păstra și le va reda și următoarelor opere. Nu doar în opera picturală își va exprima această înduioșare față de copii, ci și în cea scrisă, publicând la scurt timp după perioada Văleni două articole cu care îi îmbrățișa și pe celilalți copii mai puțin fericiți, aflați în suferințe nealinate, neputând rămâne indiferent. Îi zărește uneori în zdrențe, ori flâmânzi, trăind o mâhnire nedreaptă. Îi observase și mai înainte, în 1916 când le dedica un album intitulat Din lumea celor umili, prezent la Expoziția de la Sala C. Pasajul Majestic, când expunea alături de Ștefan Dimitrescu. Pe chipurile micilor ființe sunt observate variate stări sufletești, de bucurie, de visare, de curiozitate și uneori- de suferință, de amărăciune. Tema suferinței se relevă și în opera noastră, unde micuța Catrina este surprinsă în genunchi, desculță, în iarba moale presărată cu flori mici albăstrii, acoperindu-și ochii de mărgăritar cu o batistuță albă, pură ca sufletul ei. Coloritul și ambientul înconjurător ne prezintă noi valențe de culori și concentrări asupra purității și frăgezimii sufletului de copil, accentuând încă o dată tema tonitziană. (G.M.)

Bibliografie

Petru Comarnescu, N. N. Tonitza, Ed. Tineretului, București, 1962
Raoul Șorban, Tonitza, Ed. Meridiane, București, 1973
Expoziția N. N. Tonitza, Muzeul de Artă al R.P.R. București, 1964

Dimensiuni

width 45 cm, height 69 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu brun, "Tonitza"

Datare

cca. 1925

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.