162. Peisaj la Târgu Ocna [1912-1913]

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Estimare

EUR 12.000 - 18.000

Sesiune

Mie, 31 octombrie 2018 19:30

Bagajul impresionist, primul relevant în drumul urmat de Petrașcu către un modernism raliat la reperele europene, a rămas, poate mai mult decât folosirea unor tehnici clasice, omagiul adus primului său maestru. Lumina și umbra vor fi astfel asimilate unui complex pictural dezvoltat continuu, complex în care densitatea, volumul, greutatea, materia într-un cuvânt, devin componentele ce traduc imaginarul conceput de Gheorghe Petrașcu. Specificul operei de față ne îndreptățește să discutăm despre una dintre preocupările mai puțin evidente ale maestrului Petrașcu. Dacă ar fi să enumerăm etapele și stilurile principale ale carierei artistului, am evidenția în special etapa inițială, post-grigoresciană, în care Petrașcu jongla peisajul prin prisma unui impresionism nediluat în formă și culoare, și etapa de maturitate, în care modernismul ține frâiele unei opere ce coincide cu cele mai însemnate creații ale spațiului autohton. Această preocupare anunțată mai sus consta în pictura decorativă, pictură ce apare în diverse momente ale biografiei lui Gheorghe Petrașcu. Într-o enumerare obiectivă și tehnică, această preocupare către arta decorativă poate fi identificată în expozițiile din 1900 (prima, de altfel), 1925, dar și cu ocazia unor comenzi sau proiecte personale (casa Petrașcu din piața Romană, sau ultima locuință a pictorului din strada Zambaccian nr.3). Opera de față este practic un document vizual a ceea ce avea să fie prima comandă decorativă pe care o primea Gheorghe Petrașcu la începutul deceniul doi al secolului trecut. La cererea lui Barbu Delavrancea, Ministru al Lucrărilor Publice în perioada 1910-1912, Petrașcu a executat o decorație menită să împodobească Sala Consiliului Tehnic Superior din proaspăta clădire a Ministerului, actualmente sediul Primăriei București. Lucrarea surprinde un subiect relevant ministerului, probabil la fel de proaspăta șosea Slănic, Târgu Ocna, așa cum o și intitula Petrașcu. Tratarea peisajului în perspectivă generoasă ne amintește de operele primului deceniu, rezolvarea tehnică fiind încă tributară unui registru cvasi-impresionist, desigur privit exclusiv prin maniera proprie dezvoltată de Petrașcu în acei ani de început. (I.P.)

Bibliografie

OPRESCU, George, "Gheorghe Petrașcu", Ed. Meridiane, București, 1963
SCHOBEL, Doina, CONSTANTINESCU, Paula, "Expoziția de pictură Gheorghe Petrașcu", Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1972

Dimensiuni

width 55.5 cm, height 65 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat și localizat stânga jos, cu negru, "Şoseaua Slănic, T. Ocna, G. Petraşcu"

Informații documentare

Variantă pentru proiectul decorativ cu același subiect destinat Sălii Consiliului Tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice, comandat de ministrul Barbu Delavrancea în perioada 1910-1912.

Lot.notes

pe verso, în creion, "Prietenului poet G. Dima, amintire de la expoziția din 1913".

Datare

1912-1913

Provenienţă

colecția Gheorghe Dima (1847-1925), compozitor, pedagog și dirijor român.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Traces (mapă cu 8 gravuri)

144. Traces (mapă cu 8 gravuri)

Jacques Hérold

    Estimare EUR 800 - 1.200
    Adjudecat EUR 800
Scenă de iarmaroc

75. Scenă de iarmaroc

Samuel Mützner

    Estimare EUR 2.000 - 3.000
    Adjudecat EUR 2.250
Ţărani din Vlaici

122. Ţărani din Vlaici

Camil Ressu

    Estimare EUR 4.000 - 6.000
    Adjudecat EUR 4.000
Pod peste Sena

46. Pod peste Sena

Iosif Iser

    Estimare EUR 4.000 - 6.000
    Adjudecat EUR 4.750